
România se află într-un proces continuu de transformare, iar schimbările de la nivel internațional, alături de dinamica socio-demografică internă, își fac tot mai mult simțite efectele asupra populației. Natalitatea, îmbătrînirea demografică și migrația sînt fenomene care influențează nu doar dimensiunea și structura populației, ci și perspectivele de dezvoltare economică și socială ale țării.
Dacă ne concentrăm asupra populației rezidente, indicator esențial, putem identifica cîteva evoluții demografice relevante. Fac precizarea că populația rezidentă reprezintă totalitatea persoanelor cu cetățenie română, străini și fără cetățenie, care au reședința obișnuită pe teritoriul României. În populația rezidentă sînt incluse persoanele care au imigrat în România, dar sînt excluse persoanele care au emigrat din România. Printre aceste evoluții s-a remarcat faptul că la 1 ianuarie 2024 s-a înregistrat prima creștere a populației rezidente de după 1989. În ceea ce privește evoluția populației rezidente a României pe o perioadă mai îndelungată, avem o tendință generală de scădere, întreruptă de o ușoară creștere în anii 2023-2024. Această evoluție a fost influențată de migrația internațională, inclusiv de sosirea cetățenilor ucraineni în contextul războiului și de imigrația lucrătorilor din state din afara Uniunii Europene. În această perioadă, soldul migrației internaționale a fost pozitiv, contribuind la creșterea populației rezidente. Cu toate acestea, aportul migrației nu a fost suficient pentru a compensa efectele sporului natural negativ. Începînd cu anul 2025, populația rezidentă a revenit la tendința de scădere, ceea ce evidențiază persistența declinului demografic.
Piramidele demografice reprezintă unul dintre cele mai relevante instrumente pentru analiza structurii populației pe grupe de vîrstă și sexe, evidențiind diferențele dintre generații și procesul de îmbătrînire demografică. Compararea piramidelor din 2015 și 2026 (unde avem date provizorii) evidențiază o structură demografică îmbătrînită, caracterizată printr-o bază relativ îngustă, asociată nivelului scăzut al natalității. În 2026, grupele de vîrstă adultă și vîrstnică au o pondere importantă, iar la vîrstele înaintate se observă predominanța populației feminine. Prin urmare, evoluțiile din perioada 2015-2026 indică menținerea procesului de îmbătrînire demografică și dificultățile de reîntinerire a structurii pe vîrste a populației.
În ceea ce privește evoluția migrației internaționale pe o perioadă mai îndelungată, se observă că, începînd cu anul 2022, soldul migrației internaționale a devenit pozitiv, numărul imigranților depășind numărul emigranților. Acest sold migratoriu pozitiv a contribuit la creșterea populației rezidente în anii 2023-2024. Totuși, pe termen lung, migrația pozitivă nu a fost suficientă pentru a compensa efectele sporului natural negativ și pentru a inversa tendința de scădere a populației.
Rata natalităţii are o tendinţă generală de descreştere, chiar dacă în cîţiva ani s-a înregistrat o uşoară creştere a acesteia. Astfel, indicatorul a înregistrat o valoare de 9 născuţii vii la 1.000 de locuitori în 2012, în timp ce în 2025 a ajuns la 7 născuţii vii la 1.000 de locuitori. În perioada analizată, rata mortalității este mai mare decît rata natalității în fiecare an, ceea ce determină un spor natural negativ și indică un declin demografic. Fac precizarea că ratele au fost calculate ținînd cont de populația rezidentă. Rata sporului natural reprezintă diferenţa algebrică între cele două rate. Indicele de îmbătrînire demografică a crescut de la 112 în 2016 la 135,9 în 2026, ceea ce indică o creștere a numărului persoanelor vîrstnice în raport cu populația tînără. În același timp, rata de îmbătrînire demografică a crescut de la 17,4% în 2016 la 20,5% în 2026, respectiv cu 3,1 puncte procentuale. Această evoluție reflectă creșterea ponderii populației de 65 de ani și peste în totalul populației. Principalii factori asociați acestui proces sînt natalitatea scăzută și creșterea speranței de viață. Totodată, migrația populației tinere contribuie la modificarea structurii demografice.
Vîrsta medie și vîrsta mediană, tineri și bătrîni
Evoluția vîrstei medii și a vîrstei mediane a populației rezidente în perioada 2016-2026 confirmă tendința de îmbătrînire demografică. Vîrsta mediană este un indicator care împarte populația în două grupuri egale: jumătate dintre persoane au vîrste mai mici decît valoarea mediană, iar cealaltă jumătate au vîrste mai mari. Prin urmare, o valoare mai ridicată a acestui indicator reflectă, în general, o populație mai îmbătrînită. Spre deosebire de vîrsta medie, mediana este mai puțin influențată de valorile extreme ale distribuției. Datele evidențiază o creștere continuă a vîrstei mediane, de la 41,5 ani în 2016 la 44,4 ani în 2026, ceea ce reprezintă o majorare de 2,9 ani în decursul celor zece ani analizați. Creșterea se înregistrează pe întreaga perioadă, însă ritmul nu este uniform. O majorare mai pronunțată se observă între 2021 și 2022, cînd vîrsta mediană crește de la 42,9 la 43,4 ani. Ulterior, tendința ascendentă continuă, indicatorul ajungînd la 44 de ani în 2025 și la 44,4 ani în 2026. În comparație, vîrsta medie a populației crește cu 1,6 ani în aceeași perioadă, față de o creștere de 2,9 ani a vîrstei mediane. Diferența evidențiază evoluții distincte ale celor doi indicatori, care trebuie interpretate în raport cu distribuția populației pe vîrste.
Distribuția teritorială a structurii demografice
Distribuția teritorială evidențiază diferențele dintre județele cu o populație relativ tînără și cele în care procesul de îmbătrînire demografică este mai accentuat. Astfel, apar diferențe teritoriale importante în ceea ce privește vîrsta mediană a populației rezidente la 1 ianuarie 2025. Județele din sudul și sud-vestul țării înregistrează, în general, valori mai ridicate, ceea ce indică o structură demografică mai îmbătrînită. Cea mai mare valoare se regăsește în județul Teleorman, cu 49,4 ani, urmat de Hunedoara, cu 49,0 ani. La polul opus, județele din nord-est prezintă valori mai scăzute, în special Iași, cu 38,7 ani, și Suceava, cu 40,5 ani. Un profil relativ tînăr se observă și în Ilfov, unde vîrsta mediană este de 40,1 ani.
La nivel național, vîrsta mediană este de 44 de ani, iar distribuția teritorială arată că o parte importantă a județelor depășesc acest prag. Județele Iași și Suceava înregistrează cele mai ridicate ponderi ale populației cu vîrstă sub 14 ani, de cîte 19,1%, concomitent cu ponderi ale populației de 65 de ani și peste situate sub media națională. Județul Ilfov se remarcă printr-o structură demografică distinctă: populația cu vîrstă sub 14 ani reprezintă 17,1%, în timp ce populația de 65 de ani și peste are o pondere de numai 13,4%, cea mai redusă dintre județele analizate. O structură relativ tînără se observă și în județele Vaslui și Bistrița-Năsăud, unde ponderea copiilor depășește media națională, iar cea a populației vîrstnice se situează sub acest nivel. În clasamentul primelor zece județe după ponderea populației cu vîrste între 0 și 14 ani se mai regăsesc Bacău, Sibiu, Brașov, Sălaj și Ialomița, cu mențiunea că ultimele două județe prezintă concomitent și o pondere considerabilă a populației vîrstnice, chiar dacă nu se află neapărat în topul județelor cu populație vîrstnică notabilă.
Județul Teleorman înregistrează cel mai ridicat grad de îmbătrînire demografică dintre județele analizate: populația de 65 de ani și peste reprezintă 26,6% din total, în timp ce copiii cu vîrste între 0 și 14 ani au o pondere de numai 12,5%. Un profil demografic similar se observă în județele Caraș-Severin, Vîlcea, Brăila și Hunedoara, unde ponderea populației vîrstnice se situează între 23,8% și 24,4%, pe fondul unei ponderi mai reduse a populației tinere. Județele Buzău, Mehedinți, Olt, Tulcea și Prahova completează grupul județelor cu ponderi ridicate ale populației de 65 de ani și peste. Aceste diferențe teritoriale evidențiază variații importante în structura populației pe grupe de vîrstă și în intensitatea procesului de îmbătrînire demografică. Distribuția teritorială evidențiază diferențe importante între județele cu o structură demografică relativ tînără, precum Iași, Suceava și Ilfov, și județele în care îmbătrînirea demografică este mai accentuată, precum Teleorman, Vîlcea și Brăila.
România în contextul demografic european
La nivelul Uniunii Europene, evoluția populației evidențiază două tendințe importante: creșterea numărului de locuitori în ultimii ani și accentuarea îmbătrînirii demografice, în contextul unui spor natural negativ. Potrivit Eurostat, populația țărilor UE a crescut de la aproximativ 435 de milioane de locuitori în 2005 la 451,3 milioane la 1 ianuarie 2025, această creștere fiind susținută în ultimii ani în principal de migrația netă pozitivă. În același timp, ponderea populației cu vîrsta de 65 de ani și peste a crescut de la 17% în 2005 la 22% în 2025, confirmînd tendința de îmbătrînire demografică la nivel european. La 1 ianuarie 2025, vîrsta mediană a populației UE era de 44,9 ani, în timp ce în România aceasta se situa la 44 de ani, ușor sub media europeană. La nivelul statelor membre, cele mai ridicate valori ale vîrstei mediane s-au înregistrat în Italia (49,1 ani), Bulgaria și Portugalia (47,3 ani), precum și în Grecia (47,2 ani). La polul opus s-au situat Irlanda (39,6 ani), Luxemburg (39,8 ani) și Malta (40 de ani).
Un aspect relevant pentru România este ritmul de îmbătrînire demografică. În perioada 2005-2025, vîrsta mediană a crescut cu 8,6 ani, cea mai mare majorare dintre statele membre ale UE. Au urmat Portugalia, cu 8,1 ani, și Grecia, cu 8 ani. În schimb, cele mai mici creșteri s-au înregistrat în Suedia (1,1 ani) și Luxemburg (1,7 ani). Prin urmare, deși vîrsta mediană a populației României se situează încă sub media europeană, ritmul de creștere a acestui indicator evidențiază o accentuare rapidă a îmbătrînirii demografice în ultimele două decenii.
Proiecţii demografice
Cum se prefigurează evoluția populației României pînă în anul 2080, potrivit proiecțiilor demografice? Înainte de a analiza rezultatele, este important să precizez că proiecțiile demografice nu reprezintă prognoze certe, ci scenarii de tipul „ce ar fi dacă”, construite pe baza unor ipoteze privind evoluția fertilității, mortalității și migrației. Pentru realizarea acestora s-a utilizat metoda componentelor, pornind de la populația rezidentă la 1 ianuarie 2025, structurată pe vîrste, sexe și județe. Au fost analizate trei scenarii: constant, mediu și optimist, care reflectă ipoteze diferite privind evoluția fenomenelor demografice. Rezultatele indică o scădere a populației României în toate cele trei scenarii. La orizontul anului 2080, populația este estimată la 14,4 milioane de locuitori în scenariul constant, 15,6 milioane în scenariul mediu și 17,1 milioane în scenariul optimist. Aceste rezultate evidențiază persistența provocărilor demografice și riscul continuării procesului de îmbătrînire a populației. În acest context, evoluția viitoare a populației va depinde de dinamica natalității, a mortalității și a migrației. Totodată, este important de subliniat că o populație mai numeroasă nu înseamnă, în mod automat, o populație mai tînără. Structura pe vîrste și raportul dintre generații rămîn la fel de importante pentru înțelegerea perspectivelor demografice ale României.
Concluzii
În primul rînd, îmbătrînirea demografică se accentuează la nivel național. Creșterea vîrstei mediane cu 8,6 ani în perioada 2005-2025, cea mai mare dintre statele membre ale Uniunii Europene, evidențiază ritmul accelerat al acestui proces în România. În al doilea rînd, există diferențe teritoriale semnificative. Județe precum Iași, Suceava și Ilfov au ponderi mai ridicate ale populației tinere. Totuși, aceste particularități locale nu schimbă tendința generală de îmbătrînire demografică la nivel național. În al treilea rînd, perspectivele demografice rămîn o provocare pe termen lung. Proiecțiile indică o scădere a populației pînă în 2080 în toate scenariile analizate. Evoluția viitoare va depinde de dinamica natalității, mortalității și migrației, dar și de capacitatea noastră de a răspunde dezechilibrelor dintre generații.
Aș adăuga aici și rolul migrației. România devine tot mai mult o țară de destinație pentru migranții internaționali, iar integrarea acestora pe termen lung poate contribui la menținerea populației rezidente și la reducerea deficitului de forță de muncă. Migrația nu reprezintă, în sine, o soluție pentru toate problemele demografice, dar este un factor care trebuie inclus în analiza perspectivelor viitoare.
Ioan-Silviu Vîrva este vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statistică.
