„Tratamentul dependențelor nu se oprește după dezintoxicare” interviu cu psihoterapeuta Alina CIUPERCOVICI

Dependențele se nasc prin repetiții, iar lucrurile asimilate rămîn, fie sub formă de obicei asupra căruia pierzi controlul, fie sub formă de urme care te încurajează să cedezi iar în fața dependenței.

În 2017 ați primit un premiu pentru performanțele deosebite ale colectivului condus de dvs. în domeniul inovației în psihoterapia adicțiilor. Este vorba de Clinica de Tratament Ambulatoriu și Rezidențial ALIAT din Suceava. Pentru început aș vrea să ne vorbiți puțin despre ALIAT, să ne spuneți mica ei istorie din 1993 încoace, cum funcționează, cu ce fonduri, ce personal aveți, despre rețeaua națională?

Deschiderea Clinicii ALIAT Suceava în 2015 a venit ca răspuns la dimensiunea problematicii dependențelor în România și mai ales, în acest context, ca nevoie de servicii integrate terapeutice. Decizia aceasta a venit din înțelegerea faptului că, odată căpătată, dependența lasă urme permanente. Clinica ALIAT Suceava a făcut parte din rețeaua de clinici ALIAT – o asociaţie de profesionişti activînd în domeniul sănătăţii mintale. Fondată în 1993, Asociaţia ALIAT a fost una din primele organizaţii profesionale din domeniul adicţiilor, prin dezvoltarea de programe la nivel naţional pentru prevenirea şi tratamentul dependenţelor.

Povestea noastră începe prin deschiderea în anul 2015 a două clinici de tratament al adicțiilor în Suceava, clinici-pereche: una de tip ambulatoriu. Implementarea acestui proiect, rezultat al anilor de experiență în domeniul serviciilor socio-medicale în problematica adicțiilor și inspirat din modelele internaționale de bună practică, a fost posibilă prin finanțare europeană. După perioada de finanțare de un an, clinica și-a menținut sustenabilitatea prin oferirea de servicii private de sănătate mintală. În prezent, Clinica ALIAT Suceava este autonomă, avînd servicii private. Echipa noastră este formată din profesionişti în domeniul sănătăţii mintale, psihiatri, psihologi și psihoterapeuţi.

Considerăm că serviciile noastre se adresează unei nevoi importante din comunitate, cea de tratament si terapie susţinută post-cură, fiind servicii specializate psihiatrice, psihoterapeutice – individuale şi de grup –, precum şi de intervenție familială – grupuri de sprijin pentru menţinerea abstinenţei şi prevenirea recăderilor. 

La aproape zece ani de existență, putem vedea atît provocările și dificultățile întîmpinate, cît și rezultatele obținute. Asta ne încurajează să continuăm și ne motivează. Provocările întîmpinate ne-au ajutat să ajungem la formula în care sîntem astăzi, la o echipă de specialiști cu competențe profesionale înalte, capabilă să se adapteze continuu nevoilor clienților, la o structură a serviciilor eficientă, care dă rezultate pozitive. Clienții noștri au o bună evoluție terapeutică. Oamenii par să fie mulțumiți de serviciile primite, recunosc și prețuiesc schimbările pe care le fac. Din 2015 pînă astăzi, tratamentul rezidențial a atras în jur de 1.000 de persoane, care au făcut schimbări de lungă durată în viața lor. Serviciile ambulatorii private ale clinicii au răspuns nevoilor a mai bine de 6.000 de pacienți pană în prezent. Rata de recuperare pe care o avem în prezent este de 60%, asta însemnînd că mai mult de jumătate dintre persoanele care vin la noi și-au rezolvat problema cu care s-au confruntat. Sîntem mîndri de acest rezultat, avînd în vedere că rata de recuperare a unei persoane care trece prin dependență este de 1-2%, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Sperăm că serviciile noastre de sănătate mintală să aducă o serie de beneficii atît pentru indivizi, cît și pentru comunitatea în ansamblu. Noi oferim: a) servicii profesionale de evaluare și diagnosticare pentru identificarea corectă a problemelor și elaborarea unui plan de tratament adecvat; b) tratament individualizat pentru fiecare pacient, care ține cont de nevoile, preferințele și contextul specific al fiecărei persoane. Acest tratament poate include terapie individuală, terapie de grup, terapie familială, terapie medicamentoasă sau alte intervenții; c) servicii de consiliere și terapie pentru a ajuta pacienții să își exploreze și să își înțeleagă mai bine emoțiile, gîndurile și comportamentele; d) servicii de educație și informare a comunității despre problemele de sănătate mintală, inclusiv despre simptome, tratamente disponibile, modalități de prevenire și reducere a stigmatului; e) servicii de intervenție în crize, care pot fi vitale pentru persoanele care se confruntă cu crize de sănătate mintală sau gînduri suicidale; f) servicii de sprijin și resurse pentru membrii familiei și îngrijitorii care pot fi deosebit de utile în îngrijirea și susținerea persoanelor care se confruntă cu probleme de sănătate mintală.

E posibil ca buna noastră practică să fi adus către clinică și oameni care se confruntă și cu alte probleme de sănătate mintală. Drept urmare, de mai bine de cinci ani ne-am diversificat serviciile și spre alte domenii precum terapia depresiei și anxietății, servicii corporate și coparticiparea la proiecte din sfera educativă. Ne bucurăm că reușim să scriem constant articole pe care le postăm pe site-ul nostru www.clinica-aliat-suceava.ro. Cel mai nou proiect al nostru este podcast-ul „Minte-mă”, pe care îl găsiți pe canalul nostru de YouTube www.youtube.com/@ClinicaAliatSuceava. Este un podcast de sănătate mintală, cu invitați care vorbesc despre experiențele personale legate de acest subiect.

Cu ce fel de adicții vă confruntați? Cine sînt pacienții dvs., cîți sînt, cu ce vîrste, de unde vin, cu ce motivații?

Serviciile terapeutice și medicale ale clinicii sînt împărțite în trei categorii. 1) Se adresează persoanelor care se confruntă la un moment dat cu probleme de sănătate mintală precum: dependențele de alcool și alte substanțe, jocuri de noroc și tulburări alimentare. 2) Tratăm în egală măsură și persoane care au anxietate și depresie, precum și probleme asociate stresului sau traumei. Desfășurăm programe de psihoterapie pentru probleme emoționale, depresieanxietate, stres, pentru cuplu și familie, pentru copii și adolescenți. 3) Servicii de dezvoltare personală și organizațională.

În ceea ce privește terapia adicțiilor, care reprezintă domeniul nostru principal de activitate, ne dorim să fim un punct de sprijin pentru persoanele care au probleme de sănătate mintală și familiile lor. Echipa noastră este formată din specialiști în psihiatrie, psihologie, psihoterapie, asistență medicală și sportivă, a căror experiență îi transformă în persoane-ancoră pentru persoanele care vin la noi. Prin urmare, modelul de tratament dezvoltat de noi în acești ani integrează și îmbină, în vederea unei recuperări optime pe termen lung, terapia dependenței și co-dependenței familiei, pe o durată de timp cuprinsă între 12-18 luni. Modulele de tratament rezidențiale îmbinate cu tratamentul în ambulatoriu permit persoanelor cu adicții să păstreze și să recupereze funcționarea lor obișnuită în mediul lor de viață, fără să fie rupte de relațiile și familiile lor și fără să pună în pericol păstrarea locului de muncă (cum ar fi în cazul tratamentului rezidențial de lungă durată).

În rîndul pacienților noștri de pînă în prezent se regăsesc predominant persoane cu studii superioare, care au un loc de muncă, căsătorite, de cele mai multe ori cu sprijin social adecvat, cu relații care pot redeveni funcționale, care prezintă în general păstrarea funcționării socio-profesionale și doresc să primească sprijin specializat în problema de adicție. Motivațiile cu care aceștia ajung la noi sînt diverse, de ordin personal, familial, profesional si financiar.        

Care este rata de dezintoxicare completă?

Dezalcoolizarea sau detoxifierea, primul pas în lanțul terapeutic al tratării unei adicții, înseamnă oprirea totală a consumului de alcool și scoaterea alcoolului din organism, „curățarea” corpului, de regulă însoțită de administrarea medicamentelor pentru a contracara efectele sevrajului. Mai exact, dezalcoolizarea tratează efectele fizice ale alcoolului, apoi fiind necesar tratamentul îmbinat psihologic și psihiatric pentru reabilitare și prevenirea recăderilor – tratarea dependenței psihice, poate etapa cea mai importantă și consistentă ca durată și complexitate în recuperarea în adicții, parte acoperită în clinica noastră.

Dezalcoolizarea se realizează de obicei în unități spitalicești și durează aproximativ două săptămîni. Este foarte importantă continuarea tratamentului și intrarea în faza de recuperare și de prevenire a recăderilor după dezalcoolizare. Persoana începe să trateze dependența psihică – modul în care reacționează în situații de stres, ce factori personali emoționali și de gîndire au dus la instalarea și menținerea adicției, ce să facă în situații în care alții consumă alcool sau experimentează poftă, cum să păstreze un stil de viață sănătos. Imaginea asupra unei vieți fără alcool începe să se contureze; cu toate astea, această schimbare poate declanșa teamă, neliniște, descurajare – sprijinul medical și psihologic sînt absolut necesare în această perioadă.

Dependențele se nasc prin repetiții, iar lucrurile asimilate rămîn, fie sub formă de obicei asupra căruia pierzi controlul, fie sub formă de urme care te încurajează să cedezi iar în fața dependenței. De aceea, tratamentul dependențelor nu se oprește după perioada de dezintoxicare. El include și efortul de a menține abstinența. De cele mai multe ori, oamenii care apelează la clinica noastră folosesc termenul dezalcoolizare pentru referirea la întregul proces sau lanț terapeutic în abordarea adicțiilor, unde în fapt dezalcoolizarea este doar o componentă. Însă una extrem de importantă. 

Care sînt cele mai grave/problematice cazuri cu care vă confruntați?

E posibil ca fiecare problemă cu care se ajunge la noi să fie destul de complicată. Sînt foarte dificile situațiile tinerilor care au dependențe multiple, care au în istoricul personal traume precum agresivitatea, infracționalitatea sau tineri fără acces la educație. Foarte greu este și cînd pacienții noștri nu sînt sprijiniți de familiile lor sau de prieteni, cînd au un mediu instabil care nu facilitează schimbarea pozitivă. În ultimii trei ani a crescut semnificativ instabilitatea financiară și a scăzut speranța oamenilor în schimbări pozitive. Foarte multe persoane își găsesc refugiul în tehnologie, pe rețele de socializare care oferă imagini false asupra realității vieții de zi cu zi. Asta generează o scădere a sentimentului de siguranță, de conectare prin apartenență emoțională și fracționează realități de viață.

Ce se întîmplă în timpul unei consultații/spitalizări, ce presupune munca de dincolo de cabinet și în ce constau grupurile de sprijin pentru menținerea abstinenței și prevenirea recăderilor?

Începem prin a ne cunoaște, fie fizic la Clinica ALIAT, fie online, în funcție de disponibilitatea pe care o are persoana. Împreună creăm un spațiu confortabil în care să ne poată spune mai multe despre dependența cu care se confruntă, pentru ca noi să o ghidăm apoi către cea mai bună soluție. Dacă persoana a trecut deja prin perioada de dezintoxicare, atunci construim împreună un plan personalizat de tratament pentru mai departe. 

În viața unui om există o mulțime de lucuri importante pe care nu vrem ca persoana să le rateze, de la timpul petrecut cu cei dragi, la muncă și hobby-uri. Așadar, continuăm să ne vedem în regim ambulatoriu, pentru ca persoana să își creeze un stil de viață sănătos în timp ce îl și trăiește, acasă și alături de cei dragi. Tratarea unei dependențe este o alegere importantă și un pas ce poate fi realizat doar cu răbdare, așa că sîntem alături de o persoană oricît de mult este nevoie, chiar și pe o perioadă de 12-18 luni. Avem un sistem personalizat de susținere în perioadele de post-dependență și încercăm să oferim pacienților noștri puterea de a continua o viață fără adicții, precum și sprijin în lupta cu depresiile sau problemele emoționale, indiferent de vîrstă. 

La aceasta viziune contribuie mult terapia rezidențială de scurtă durată, într-o locație de vis, din Bucovina, ideală pentru activitățile de grup. În acest loc ne desfășurăm programele de terapie rezidențială, alături de specialiști în medicină, psihologie și psihoterapie. Perioada de retreat presupune oferirea de servicii integrate de psihoterapie și servicii psihiatrice, cu posibilitate de cazare, atît pentru pacient, cît și pentru familia/apropiații tăi, asemenea centrelor de tratament din străinătate. Concepute după o metodă terapeutică integrativă, programele de retreat se conformează unui plan personalizat pe nevoile pacientului, ce include atît activități individuale, cît și de grup, de la exerciții de dezvoltare personală și de mindfulness (conectarea la simțuri și schimbarea atenţiei de la gînduri, de la ceea ce se întîmplă în minte la ceea ce se întîmplă în jur, la trăiri), la programe de dezvoltare a condiției fizice și de activare comportamentală care iau forma unor misiuni – trasee montane parcurse alături de un terapeut sportiv. În cadrul programului terapeutic rezidențial încercăm să oferim un mediu stabil, sănătos și organizat, unde o persoană poate să înveţe din nou să se reintegreze social, să socializeze și să respecte un program zilnic.

Mai mult, încurajăm oamenii să își exprime emoțiile într-un mediu securizant în care să se simtă respectați şi acceptați și să redescopere resurse personale care să mențină schimbarea. Terapia de grup-sprijin creează pentru persoanele participante un cadru de sprijin emoțional care să le ajute în viața de zi cu zi. Se pot aduce în discuție experiențe din viața personală sau profesională curentă care au afectat emoțional și se vorbește despre blocaje. Membrii grupului lucrează împreună și se sprijină reciproc, empatizează unii cu alții, se susțin și validează schimbările pozitive intervenite pe parcursul terapiei.

Tratarea dependenței este, într-adevăr, un proces complex, de lungă durată, ce necesită implicarea completă a unei echipe, dar care oferă rezultate neprețuite – recuperarea libertății și a controlului asupra propriei vieți.

Ce rol are familia și care sînt greutățile cu care se confruntă familiile celor dependenți?

Dependența și problemele emoționale afectează nu doar consumatorul, ci și întreaga familie. Din acest motiv, cu toții au nevoie deseori de sprijinul specialiștilor. Terapia individuală este doar un pas către vindecare pentru dependent, sprijinul celor apropiați fiind absolut necesar.

Co-dependența este un fenomen mai puțin cunoscut și înțeles de către cei care au în familie un alcoolic sau un dependent de orice alt drog (sau cu o dependență comportamentală – de ce nu, de pildă, de păcănele). Orice schimbare a lui influențează familia și orice schimbări face familia influențează și consumatorul. Familia e un sistem, deci e necesar uneori să facă terapie de familie pentru a restabili echilibrul.

Terapia familiei poate fi un început pentru familiile și pacienții cu dependență care vin de la distanțe mari, din țară și străinătate, deoarece îi face să se conecteze la problemele pe care le au legate de dependență și co-dependență. Astfel, cred că rata de recuperare poate crește. I-aș spune însă unui părinte care are un copil sau un adolescent cu astfel de probleme că ar putea să urmeze niște pași de recuperare, că nu este lipsit de ajutor și de sprijin. Programul de psiho-educaţie şi sprijin este un tip specific de autoeducare pentru persoanele care cunosc alte persoane cu consum problematic de o substanță sau cu o dependență comportamentală, mai ales cînd aceștia intră la rîndul lor într-un program de tratament. 

Persoanele co-dependente sînt încurajate să discute despre debutul consumului, despre cînd a devenit acesta o problemă, discuţii cu privire la ce înseamnă atitudine de sprijin în relaţia cu persoana dependentă, identificarea posibilelor situaţii de risc atît pentru co-dependent, cît şi pentru persoana cu un consum problematic, precum şi posibile strategii de a face faţă acestor situaţii de risc.

Familiile pacienților noștri sînt greu încercate în a le fi alături în recuperare. Deseori apropiații acestora au probleme emoționale și dificultăți de a trăi viața de zi cu zi. Psihoterapia de familie este o formă de terapie care urmărește redarea confortului emoțional, clarificarea comunicării și rezolvarea problemelor prin îmbunătățirea interacțiunilor dintre membrii unei familii. Ședințele de terapie pot fi combinate – psihoterapeutul poate sugera, în urma evaluării inițiale, ca procesul terapeutic să includă atît ședințe cu întreaga familie, cît și ședințe de terapie doar cu părinții/cuplul. În timpul ședinței, terapeutul va oferi posibilitatea fiecărui membru al familiei să se poată exprima, să se simtă înțeles și validat. Încheierea terapiei are loc atunci cînd fiecare membru a putut înțelege cauzele care au stat la baza problemelor din familie, a înțeles noi modalități de interacțiune și comunicare, mai funcționale, iar problema adusă inițial în terapie este ameliorată semnificativ. Psihoterapia de familie este importantă pentru că membrii ei învață nu doar să găsească soluții la problemele curente, ci mai ales cum să crească împreună și să poată aborda corect dificultățile care pot apărea în viitor, fără ca acestea să mai ducă la conflicte intense sau ruperea relațiilor.

Vorbiți-ne puțin și despre workshop-urile pe care le organizați: despre ce sînt, cu ce frecvență, împreună cu cine, pentru cine?

În Bucovina Retreat, activitatea noastră se împarte în: retreat-uri / consiliere și dezvoltare personală, inclusiv pentru tratarea problemelor de depresie, anxietate și alte dificultăți; programe de psihoterapie pentru susținerea pe parcursul desfășurării tratamentelor pentru dependențe și menținerea abstinenței; teambuilding-uri / psihologie managerială și organizațională de grup.

Cui se adresează serviciile noastre rezidențiale? Tuturor persoanelor care au dorința de autocunoaștere și dezvoltare personală; persoanelor care se confruntă cu o dependență și familiilor lor; persoanelor care trec prin perioade de anxietate sau depresie; persoanelor care vor o simplă relaxare în natură, dar de unde pot invăța lucruri utile despre sine, emoții, comunicare și networking; companiilor care vor să organizeze un teambuilding mai special și productiv. Frecvența acestor activități este stabilită de nevoile clienților noștri și de planurile individuale de terapie care includ aceste recomandări. Serviciile organizaționale pe care le oferim includ și aceste retreat-uri. Durata retreat-urilor este de maximum o săptămînă pentru fiecare grup, iar un grup are maximum 12 persoane. Fiecare grup este susținut de doi specialiști ai clinicii. Astfel, se creează un mediu confortabil în care oamenii se pot exprima liber și își recapătă siguranța în propriile forțe. Persoanele care vin la noi învață cum să mențină un program zilnic de activități, cu îmbinare optimă între activitate și odihnă, cu mișcare și alimentație echilibrată.

De ce anume ați avea nevoie pentru și mai buna funcționare a clinicilor: finanțări, inițiative legislative etc.?

Mă pot gîndi la cîteva aspecte care ar putea ajuta. Prin abordarea unor aspecte și printr-un mai mare angajament al autorităților, organizațiilor non-guvernamentale și al altor actori relevanți, am putea să contribuim toți la promovarea sănătății mintale și bunăstării în comunitate. Consider că o finanțare adecvată a acestor servicii din partea statului este esențială pentru a oferi servicii de calitate și pentru a acoperi costurile operaționale. Este important pentru mine ca serviciile de sănătate mintală să fie accesibile și disponibile pentru toți cei care au nevoie de ele. Acest lucru poate implica extinderea numărului de clinici sau centre de sănătate mintală, deschiderea de puncte de asistență în zone mai puțin acoperite și oferirea de programe de telesănătate pentru a facilita accesul la servicii.

Inițiativele de educație și conștientizare pot ajuta la reducerea stigmatului asociat problemelor de sănătate mintală și la promovarea înțelegerii și acceptării acestor probleme în comunitate. Colaborarea între clinici de sănătate mintală, alte servicii de sănătate și organizații comunitare poate duce la o îngrijire mai integrată și mai eficientă pentru pacienți. Această colaborare poate implica schimbul de informații între profesioniștii din domeniul sănătății mintale și ceilalți furnizori de servicii, coordonarea tratamentelor și serviciilor, și dezvoltarea de programe comunitare de prevenire și intervenție.

Din perspectiva mea, adoptarea și implementarea unor politici și a unei legislații adecvate în domeniul sănătății mintale pot sprijini dezvoltarea și funcționarea serviciilor de sănătate mintală. Acestea ar trebui să includă măsuri pentru asigurarea accesului echitabil la servicii de sănătate mintală, reglementarea practicii profesionale, promovarea bunelor practici în tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări mintale, și asigurarea resurselor adecvate pentru sistemul de sănătate mintală.

În multe state din America, în Canada, Australia și în cîteva din Europa (Danemarca, Irlanda, Franța, Cehia și Germania) este permis consumul de canabis în scopuri medicinale, iar în alte țări chiar în scopuri recreative (Olanda, Luxemburg, Portugalia, Germania). Ar ajuta o astfel de lege și la noi?

Din perspectiva mea, legalizarea anumitor substanțe ar limita semnificativ traficul de droguri și formarea rețelelor infracționale, adică ar descuraja piața neagră a vînzării drogurilor. Acesta este doar un aspect care ar ajuta societatea în care trăim, care în prezent mi se pare foarte semnificativ. Doresc să subliniez că modificările legislative din această zonă ar trebui făcute în paralel cu acțiuni de informare, prevenire și sprijin al consumatorilor și familiilor acestora, precum și al comunităților din care fac parte.

Legalizarea canabisului ar putea să reducă infracțiunile legate de droguri, deoarece traficul și consumul de canabis ar fi reglementate și supravegheate de autorități. Acest lucru ar putea duce la o redistribuire a resurselor legale și financiare către alte domenii prioritare ale aplicării legii. S-ar putea facilita accesul persoanelor care au nevoie de canabis în scopuri medicinale pentru tratarea unor afecțiuni precum epilepsia, cancerul, durerile cronice și tulburările de anxietate. Acest lucru ar putea îmbunătăți calitatea vieții acestor pacienți și ar oferi o alternativă mai sigură și mai eficientă la alte tratamente disponibile. Această modificare legislativă ar putea contribui la reducerea stigmatului asociat consumului de canabis și ar putea promova o abordare mai deschisă și mai echilibrată față de substanțele psihoactive în societate.

Prin legalizare și reglementare, canabisul ar putea fi supus unor standarde de calitate și siguranță mai stricte, ceea ce ar reduce riscul consumului de produse contaminate sau nesigure. De asemenea, consumatorii ar putea fi mai bine informați despre conținutul și efectele produselor pe care le achiziționează.

 

O altă schimbare care ar putea fi pozitivă se referă la limitarea efectelor extrem de negative ale consumului de droguri. În loc să încerce să elimine complet consumul de substanțe sau comportamentele asociate, abordarea de reducere a daunelor se concentrează pe minimizarea efectelor negative și pe creșterea siguranței și sănătății individului și a comunității. Este o abordare compasivă și realistă care se concentrează pe îmbunătățirea vieții și a sănătății persoanelor implicate în consumul de substanțe, în timp ce recunoaște și abordează deschis complexitatea problemelor legate de acest consum.

Ar fi important să se țină cont și de potențialele riscuri și provocări asociate legalizării canabisului, cum ar fi potențialul de abuz și dependență, impactul asupra sănătății mintale, preocupările legate de siguranța rutieră și efectele asupra tinerilor și grupurilor vulnerabile din societate. Prin urmare, este esențial să se desfășoare o discuție amplă și informată, iar deciziile să fie luate luînd în considerare toate aspectele relevante.

Care este, pentru dvs. personal, cel mai dificil aspect al muncii depuse? Dvs. cum faceți față unui asemenea stres profesional și emoțional? Dvs. cu ce vă încărcați bateriile?

Asta este o întrebare destul de dificilă. Este dificil să observ că problemele cu care vin oamenii la clinică s-au diversificat, au crescut și uneori nu au rezolvare. Este foarte greu pentru mine să accept că uneori nu se mai poate face nimic în anumite situații. Mi-e greu să spun nu și să găsesc un echilibru între muncă și timp liber pentru mine și familia mea.

Am învățat să găsesc liniște citind, petrecînd timp cu familia și oamenii dragi, conectîndu-mă la natură, făcînd sport (cu moderație). Îmi place mult să călătoresc, să fac meditație și să mă implic în proiecte cu sens. Îmi încarc bateriile cînd mă joc cu animalele de companie pe care le am, cînd beau o cafea bună și cînd fac lucruri diferite.

Dacă s-ar putea ca oamenii să fie (mai) conștienți de un aspect anume al problemei adicțiilor în România, care credeți că ar fi acel lucru?

Tratarea dependenței este, într-adevăr, un proces complex, de lungă durată, ce necesită implicarea completă a unei echipe, dar care oferă rezultate neprețuite – recuperarea libertății și a controlului asupra propriei vieți. Dependența poate fi gestionată în timp precum alte probleme medicale și emoționale.

Poate ne-ar ajuta să trăim mai conștienți de noi, să vorbim mai deschis despre acest subiect care sau este tratat ca tabu, sau este discutat foarte superficial. Se pare, din experiența practică, că ne confruntăm cu probleme grave care țin de consum și dependență.

 

 

interviu realizat de Marius CHIVU

Share


Fantezii

Fantezii