Piața muncii, piața muncii. Auzim acest refren al nevoii de pregătire a elevilor pentru piața muncii de ani de zile, cu discursuri mai ponderate sau uneori mai radicale, în funcție de zona ideologică în care se scaldă emițătorul. De cîțiva ani, eu scriu despre nevoia de deschidere a școlii și înspre alte dimensiuni. Pentru includerea în programele școlare a unor competențe sau recomandări prin care elevii să fie sprijiniți să observe, prin intermediul textelor de diverse tipuri, mecanisme psihologice suportive în dezvoltarea lor personală – încrederea în sine, asumarea creatoare, curajul, echilibrul – și mecanisme de apărare cu potențial angoasant – insecuritatea, rușinea, lipsa de autenticitate, frica, vulnerabilitatea. Și să-și dezvolte abilități de reziliență în raport cu propriile reacții emoționale și cu reacțiile celor din jur: curajul eșecului, acceptarea propriilor imperfecțiuni, evitarea autopedepsirii.
Mi-am adus aminte de toate acestea citind o postare a profesorului Arthur Suciu. Pleacă de la profețiile privind Inteligența Artificială și de la posibila bulversare a pieței muncii: profesii care vor dispărea, altele care vor apărea, oameni care vor descoperi că ceea ce știu să facă nu mai este necesar. Și pune o întrebare foarte bună: cum mai sună, în asemenea condiții, cerința obsesivă ca școala să-i pregătească pe tineri pentru piața muncii?
Nu știm, firește, cîte dintre profețiile despre IA se vor împlini și în ce ritm. Istoria tehnologiei este plină și de spaime care nu s-au confirmat întocmai. Dar întrebarea rămîne valabilă chiar și într-un scenariu mai puțin dramatic. Profesiile se schimbă repede, competențele tehnice expiră, ceea ce înveți la douăzeci de ani poate deveni insuficient la treizeci și cinci. A pregăti un copil exclusiv pentru ceea ce presupunem astăzi că va cere piața muncii peste zece ani începe să semene cu încercarea de a nimeri o țintă care se deplasează.
Suciu merge mai departe și spune că principala preocupare a școlii ar putea deveni formarea unor indivizi rezistenți psihic. Formula poate părea excesivă. Mie nu mi se pare. Pentru că există ceva anterior oricărei calificări profesionale: capacitatea omului de a suporta schimbarea, eșecul, pierderea statutului, incertitudinea, sentimentul că trebuie s-o ia de la capăt. Să poată trăi fără ca fiecare nereușită să devină o sentință asupra propriei valori.
Școala nu ignoră asemenea lucruri, dar le lasă adesea la margine. Centrul rămîne ocupat de materie: capitole de parcurs, concepte de însușit, definiții, clasificări, conținuturi. Nu pledez pentru o școală terapeutică și nici pentru înlocuirea cunoașterii cu exerciții de „stare de bine”. Fără cunoaștere, reziliența însăși riscă să devină încă un cuvînt frumos de pus într-un proiect. Dar poate că am putea întreba mai des ce face cunoașterea aceea cu omul care o dobîndește.
Aici literatura are un avantaj pe care îl folosim prea puțin dacă o reducem la curente, forme, specii și procedee. Literatura lumii vorbește despre oameni puși în situații pentru care nu sînt pregătiți: eșuează, se înșală asupra lor înșiși, sînt respinși. Nu citim ca să recunoaștem o metaforă. Citim ca să asistăm, fără să plătim integral prețul, la experiențele altora.
Ar trebui lărgită ideea de „pregătire pentru viață”. Viața nu înseamnă numai să obții un loc de muncă și să-l păstrezi. Ci și să poți pierde unul fără să te pierzi pe tine. Să poți învăța din nou. Să suporți faptul că altul știe mai bine. Să ai o identitate care nu se prăbușește odată cu funcția de pe cartea de vizită. Să găsești sens și în afara productivității măsurabile.
Arthur Suciu își încheie postarea spunînd că, într-o lume în care IA ar face totul în locul nostru, cel mai dificil lucru pentru ființa umană ar putea fi să se ridice din pat. E o imagine sumbră și, sper, exagerată. Dar poate că școala ar trebui să se gîndească și la asta. Nu doar la ce va face elevul după ce se va ridica din pat. Ci și la ce motive îi vor rămîne ca să se ridice.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
.jpg)
