Uneori, cred că e foarte sănătos să spui ce nu-ți place. Îți poți astfel descoperi companioni și confirmări în ceea ce te deranjează, dar, bineînțeles, enervările tale îi pot irita, la rîndu-le, pe alții care văd lucrurile pe dos față de tine. În urmă cu mulți ani, Alex. Leo Șerban a avut cîteva articole în Dilema veche sub titlul „Ce mă enervează” și a făcut chiar un Dosar cu tema „Cine/ce ne enervează”. Între timp s-au adunat multe alte lucruri enervante pe care, cu riscul de a părea urîcios, îmi permit să le înșir în acest articol, evident, cît se poate de subiectiv.
Fără să fie neapărat cel mai grav lucru, aș începe prin a spune că nenumăratele șantiere care răsar prin toată țara, ca ciupercile (după Revoluție), mă scot din sărite. Nu că n-ar fi nevoie de reparații și chiar de o reconstruire generală a țării, dar ceea ce se întîmplă e de cele mai multe ori doar un soi de risipă, o cheltuire inutilă a unor fonduri care au ajuns să fie mai abundente decît mintea multor edili și responsabili ai domeniului public.
Chiar dacă e de prisos, nu pot să nu menționez extrem de enervanta constatare destul de recentă că peste o treime dintre cei care au votat la ultimele alegeri, deci cam un sfert din numărul total al celor cu drept de vot, l-ar fi vrut președinte pe unul ca G.S. Tot din categoria asta politică, teribil mă enervează și prefăcuta finețe a politicianului cu inițiale inverse, adică S.G.
Mă supără și că politicienii pe care i-am votat nu m-au surprins cu nimic bun în plus față de ceea ce așteptam de la ei (adică mai nimic).
Tergiversările și pertractările unui Donald Trump (și nu doar ale lui) în privința războiului din Ucraina mă pun pe jar, de-a dreptul.
Mă supără, în general, toate „îmbunătățirile” care sînt de fapt înrăutățiri. De exemplu, înmulțirea sensurilor giratorii de pe DN1 care nu fac decît să încetinească circulația și creează mereu cozi în toate sensurile. La fel de supărătoare sînt semafoarele fără rost și sensurile unice tot mai dese care ar fi, chipurile, menite să fluidizeze circulația, dar, în realitate, duc la parcurgerea de către mașini a unor distanțe în plus, la mai mult timp și benzină consumate și la o poluare suplimentară. La fel de deranjante sînt și „îmbunătățirile” din seria digitală, de tip: formularul online se depune la ghișeul de la etajul 1.
Deși nu merg cu taxiul decît extrem de rar, trebuie să mărturisesc că taximetriștii mă enervează cumplit. Bineînțeles că mă scot din sărite și alți șoferi din trafic, cărora nu vreau să le mai adaug nici un adjectiv.
La apariția trotinetelor electrice, le-am folosit și eu, dar mi-am dat seama destul de repede cît sînt de periculoase, indiferent că sînt folosite pe trotuar sau pe carosabil. Ca urmare, acum mă simt deranjat de toți trotinetiștii care n-au realizat încă acest lucru.
Mă îngrijorează de fiecare dată imaginea copiilor sau adolescenților mergînd pe stradă cu ochii în ecranul smartphone-ului. M-am speriat de-a dreptul să văd și combinația trotinetist cu o mînă pe ghidon și cealaltă pe telefon, cu un ochi la trafic și altul la ecran.
Nu-mi place marketingul exagerat, prezentarea unor produse proaste sau mediocre drept ceva nemaipomenit sau de mare viitor. De exemplu, mi se pare că insistența cu care e susținută trecerea la automobilele electrice, în condițiile în care soluțiile tehnologice sînt încă proaste și scumpe, e demnă de o cauză mai bună. Enervarea vine din senzația că cineva vrea să ne păcălească.
Mi-e total neplăcută dispariția de pe piață a unor produse cu care mă acomodasem. De obicei, neplăcerea asta vine la pachet cu descoperirea că în locul lor au apărut unele mai proaste și mai scumpe.
Mă enervează vînzătorii sau funcționarii a căror proastă creștere iese la suprafață la cea mai mică neînțelegere, la fel ca și chelnerii care par să nu te vadă cînd încerci să-i chemi. Cu cei care diminutivează pîinea și multe altele, aproape că m-am obișnuit.
Foarte enervantă găsesc situația cînd aștepți la coadă la cîte un magazin, iar după ce casiera a scanat toate cumpărăturile din coșul cuiva din față și crezi că omul a terminat, începe o întreagă poveste legată de alegerea țigărilor pe care acel client le dorește. Vînzătoarea ba nu înțelege, ba greșește marca, ba bîjbîie după ea pe raft, clientul e nehotărît și așa mai departe.
Din sărite mă scoate și alarmismul nejustificat al unor titluri de știri.
Despre rețelele de socializare n-are rost să pomenesc, ele sînt un capitol aparte. Nici televiziunile de știri n-ar trebui să se pună aici. Singura explicație posibilă în privința acestora din urmă e că își propun, de-a dreptul, să enerveze lumea. Trebuie să recunosc că pe mine mă enervează și ceea ce aș numi moda Netflix, cu tot ce presupune ea.
Cînd asist la piese de teatru cu urlete și înjurături, îmi vine să mă comport și eu la fel.
Reclamele care apar nechemate pe ecran cînd cauți sau vrei să vezi ceva pe Internet, și mai ales cele cu butoane de închidere greu detectabile, mi se par un adevărat coșmar.
Mă îngrijorează instrucțiunile de folosire și prospectele ce par făcute pentru cretini. Nu de alta, dar mă gîndesc c-or fi pe deplin justificate.
Despre protocolizarea serviciilor medicale dusă pînă la absurd (o adevărată dezumanizare a medicinei) aș spune că e mai mult decît un simplu motiv de enervare.
O astfel de listă poate fi interminabilă. dar mă opresc aici.
.jpg)
