În vara anului 1896, în orașul care nu doarme niciodată, nesomnul a avut (și) o sursă de proveniență mai puțin veselă, în ipoteza în care, în general, motivele ar fi unele de sorginte pozitivă. „Nici un val de căldură care a străbătut țara în ultimii ani nu a durat atît de mult, la o asemenea intensitate și nu a produs un număr mai mare de victime”, scria publicația Boston Globe.
Partea de est a Statelor Unite ale Americii fusese cuprinsă de o căldură toropitoare, care a durat vreo zece zile și care a ucis mai mult de o mie cinci sute de cetățeni, în diverse contexte. Fenomenul a afectat mai cu seamă populația din pătura săracă a orașului, care nu dispunea de nici un fel de resursă ori infrastructură pentru a-și răcori zilele. Ori nopțile. Sau măcar pentru a supraviețui. Zonele locuite de imigranți înghesuiți în apartamente închiriate și, la rîndul lor, înghesuite peste măsură, cu condiții de trai sub limita decenței, au fost cele mai afectate. Colac peste pupăză (newyorkeză), exista o lege care interzicea dormitul în parcuri pe timpul nopții. Oricît ar suna de bizar, un somn sub cerul liber în orașul care nu doarme niciodată ar fi putut reprezenta o soluție în epocă, atunci cînd principala metodă de răcorire în perioadele sufocante era simpla gheață.
Simplă, dar nu neapărat ușor accesibilă. Relativ recent, prețul gheții aproape se dublase, astfel încît cetățenii modești nu și-o permiteau. Dar, pînă la urmă, au primit. A existat un om cu o idee, aceea de a oferi gratuit gheață cetățenilor care nu aveau mijloacele de a o cumpăra. Ideea – banală și genială totodată, omul – Theodore Roosevelt, viitorul președinte al SUA, pe atunci prefect de poliție în New York. Acesta a supervizat personal distribuirea gheții către locuitorii din cartierele sărace, unde a mers el însuși și, fără mirare, conform memoriilor sale, a rămas impresionat de mizeria și necazul în care trăiau copiii mici alături de mamele lor.
Această secvență a istoriei, deși nu foarte cunoscută, a contribuit la conturarea viitoarei cariere politice a lui Theodore Roosevelt, care în 1899 a devenit guvernator al New York-ului și apoi, știm, președinte al Statelor Unite ale Americii.
Istoria a continuat. Cu alte valuri de căldură, cu alți președinți, poate și cu alte cuburi de gheață.
