Întîlnire fără precedent la Timișoara

Ordinea juridică internă și ordinea juridică internațională sînt complementare chiar din momentul  în care au fost elaborate aceste concepte, adică de la începutul epocii moderne. Termenii intern și internațional nu ar avea sens dacă ar exista doar o singură ordine juridică. Iar complementaritatea acestor două ordini juridice indică și simultaneitatea lor. Între timp, s-a constituit, s-a extins și s-a consolidat treptat ordinea juridică a Uniunii Europene (UE), o construcție normativă și instituțională care integrează ordinile juridice ale statelor membre. La acestea se adaugă convențiile adoptate în cadrul Consiliului Europei, în primul rînd Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care alcătuiesc un sistem normativ regional mai larg decît acela al UE. Coexistența acestei ordini juridice naște, între altele, două probleme foarte dificile: ce raporturi există între normele juridice care le alcătuiesc și cum se delimitează competența instanțelor care asigură efectivitatea fiecărei ordini juridice. Disputa dintre monism, teorie care afirmă că toate aceste ordini juridice sînt integrate într-o ordine juridică unică, și dualism (mai degrabă pluralism), teorie potrivit căreia ordinile juridice coexistă în mod autonom, fără a comunica între ele, tulbură încă doctrina juridică și pe legiuitori. Ca urmare, este inevitabilă apariția conflictelor dintre diferitele norme juridice și a conflictelor de competență.  Rezolvarea acestor două categorii de conflicte nu ar fi posibilă fără reguli specifice fiecăreia dintre ordinile juridice interne, europene sau internaționale. Dar tocmai pentru că fiecare ordine juridică are propriile reguli, unele conflicte dintre diferitele categorii de norme juridice rămîn nerezolvate sau primesc soluții care nu pot fi aplicate.

Nu este locul aici pentru inventarierea acestor reguli de conflict, multe dintre ele foarte disputate,  pentru că primesc un înțeles diferit în fiecare ordine juridică. De exemplu, în Constituția României sînt trei reguli care par clare, dar care stîrnesc încă aprinse controverse. „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, cum se statuează în art. 11 alin. (2). Dacă, în materia drepturilor fundamentale ale omului, există neconcordanțe între tratatele internaționale și legile interne, primele au prioritate, „cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”, potrivit art. 20 alin. (2).  După 1 ianuarie 2007, este aplicabilă norma conflictuală prevăzută în art. 148 alin. (2), conform căreia „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.   

S-a spus că, întrucît jucătorii naționali au obligația să aplice dreptul european, ei sînt totodată și judecători europeni. Distincția dintre judecătorul național și judecătorul european rămîne însă în continuare relevantă, deoarece primul aplică, de regulă, dreptul intern și, numai dacă unele norme juridice interne ar fi contrare dreptului european, acesta va fi aplicat cu prioritate. Pe de altă parte, judecătorul european – la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), Tribunalul Uniunii Europene (TUE ) sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) –, deși aplică și interpretează normele europene, nu poate ignora normele din dreptul intern al unui stat membru, ori de cîte ori este chemat să aprecieze conformitatea acestora din urmă în raport cu primele. Nici judecătorului internațional nu îi este indiferent dreptul intern, care este însă privit în contextul factual al fiecărui caz; în acest sens trebuie să fie înțeleasă sintagma proba dreptului străin. Așadar, indiferent de soluția monistă sau pluralistă adoptată, fiecare ordine juridică impune judecătorului național, european sau internațional, după caz, să țină seama, în ipoteza oricărei interferențe, și de celelalte ordini juridice.

Imensa rețea normativă alcătuită din toate aceste ordini juridice nu poate fi limpezită fără dialogul dintre judecătorii naționali, cei europeni și cei internaționali. Un asemenea dialog s-a desfășurat recent. Din inițiativa Iuliei Motoc, care tocmai și-a început mandatul de judecător la Curtea Penală Internațională, și prin eforturile instituționale ale lui Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, a fost organizată, la 10 mai 2024, o conferință fără precedent în România, cu totul remarcabilă. S-au reunit la Timișoara, alături de Iulia Motoc și Lucian Bercea, magistrați de la cele mai înalte instituții judiciare, respectiv Corina Corbu, președintele Înaltei Curți de  Casație și Justiție (ÎCCJ), Alex Florența, procuror general al Parchetului de pe lîngă ÎCCJ, Octavia Spineanu-Matei, judecător la CJUE, Sebastian Rădulețu, judecător la CtEDO, Mirela Stancu, judecător la TUE, Camelia Toader, fost judecător la CJUE, și Valeriu M. Ciucă, fost judecător la TUE. Alături de aceștia, au participat Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, reputați specialiști în drept internațional și în drept european: Valentin Constantin, Raluca Bercea, Laura-Maria Crăciunean-Tatu, Lucian Bojin și Diana Botău.

Dialogul de la Timișoara s-a finalizat cu Declarația comună a decanilor Hexagonului facultăților de drept din România privind rolul dreptului internațional și al dreptului Uniunii Europene în formarea studenților în drept, semnată de decanii Răzvan Dincă (București), Șerban Diaconescu (Cluj-Napoca), Nicolae-Horia Țiț (Iași), Sebastian Spinei (Sibiu), Edmond-Gabriel Olteanu (Craiova) și Lucian Bercea (Timișoara). Efectivitatea acestei declarații depinde nu numai de decanii celor șase facultăți, ci și de întregul corp academic al fiecărei facultăți. În plus, ar mai fi nevoie și de asigurarea continuității dialogului dintre judecătorii naționali, cei europeni și cei internaționali, în anii următori, în mod succesiv, în facultățile de drept din Hexagon.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.