Astăzi poate părea din alt univers, cel puțin de pe altă planetă, dar s-a întîmplat în urmă cu mai puțin de un veac. Într-o zi de vineri. Pe 30 aprilie 1930, cînd cetățenii englezii au dat drumul la radio pentru a asculta buletinul de știri BBC de la 8,45 p.m., au auzit (din glasul unui prezentator îmbrăcat în costum, pe care nu-l vedea nimeni live pe Facebook, dar se vedea și se știa el, iar vestimentația învestea cu respect demersul): „Bună seara! Astăzi este o zi de vineri bună. Nu este nici o știre”. Bună, într-adevăr, ziua. La radio a urmat apoi un interval de un sfert de oră în care s-a auzit muzică de pian, iar după aceasta a fost difuzată opera Parsifal a lui Wagner.
Intervin, firește, și nuanțele. Ziua respectivă nu a fost lipsită de evenimente, ba chiar s-au întîmplat unele care în prezent nu ar scăpa nici unei burtiere roșii. De exemplu, un grup de rebeli naționaliști indieni au creat probleme notabile în India britanică, doar că despre asta BBC-ul nici nu ar fi putut raporta deoarece insurgenții au tăiat liniile de telegraf și de telefon. Așadar, una dintre nuanțe este legată de capacitățile tehnice și tehnologice de la acel moment care desigur nu se pot compara cu cele din secolul al XXI-lea. Au existat totodată în acea zi de vineri și diverse evenimente locale, pe teritoriul Regatului Unit, precum un accident serios de mașină ori un incendiu despre care ziarele au scris și despre care, probabil, radioul putea vorbi. Iar aici intervine încă o nuanță care o completează pe cea dinainte, și anume structura tînărului serviciu de radiodifuziune (nu împlinise nici zece ani), care încă nu avea un departament de știri propriu-zis, doar doi editori și doi redactori ocupîndu-se de informații provenite prin teleimprimator de la agenții de presă precum Reuters, The Press Association și The Central News.
Și mai este ceva. Dincolo de aceste limitări obiective mai există și o a treia nuanță subiectivă, și anume filozofia (elitistă, ce-i drept) abordării propriei misiuni de către compania de radiodifuziune britanică, aceea de a pune accent pe înlesnirea unui moral sănătos al ascultătorilor, în detrimentul comercializării senzaționalului. Un raport al companiei din 1930 precizează că, pe fondul standardului de calitate dorit, „atunci cînd nu au existat știri care să merite a fi difuzate nu s-a încercat umplerea spațiilor goale de emisie cu informații”.
Cu alte cuvinte, în acea vineri bună, nici un eveniment întîmplat și posibil de relatat nu se califica pentru a contribui constructiv la viața ascultătorilor. Niște muzică bună, da. Această idee, cu toate nuanțele expuse, rămîne totuși mai actuală ca niciodată în prezent. Iar asta nu-i nici o știre. Ori da?
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
.jpg)
