„Guvernul pregătește noi restricții pentru angajații la stat care cumulează pensia cu salariul. Un draft obținut de Digi24.ro arată că, după emiterea deciziei de pensionare, aceștia vor putea rămîne în funcție pînă la 70 de ani, dar vor primi doar 15% din pensie, pe lîngă salariu. Cei care nu acceptă noua regulă își pot pierde contractul de muncă. Măsura nu se aplică și pentru persoanele alese în funcții publice și cele din instituțiile subordonate Parlamentului, precum ASF, ANRE, Curtea de Conturi.”
Această știre publicată zilele trecute de Digi24 sumarizează foarte eficient și clar de ce guvernarea de coaliție din România se îndreaptă cu hotărîrea lui Wile E. Coyote către o prăpastie de care, spre deosebire de coiotul din Looney Tunes, este perfect conștientă. De ce o face? E greu de înțeles. Probabil din același motiv pentru care continuă să se amăgească cu ideea că populația este atît de speriată de contextul geopolitic și amenințările interne încît cecul în alb acordat după alegerile trecute nu are dată de expirare.
Ceea ce este foarte frustrant e că nici unul dintre marii bărbați politici ai inevitabilei coaliții nu pare să iasă din front cînd vine vorba de conservarea unui mod de administrare a țării care a devenit, în ochii majorității oamenilor, imposibil de menținut. Institutele de sondare, așa puțin credibile cum sînt ele, insistă de luni de zile că o proporție covîrșitoare a românilor sînt pesimiști. Acum cîteva săptămîni, INSCOP ne spunea că peste 66% cred că țara merge într-o direcție greșită, iar zece procente dintre cei întrebați nu știau să spună exact sau nu au răspuns. Mai rămîn 24% din românii maturi și probabil vaccinați care încă mai au un soi de inexplicabilă speranță. Putem presupune că în categoria asta intră „magistrații”, înalții funcționari de stat, ceva clientelă politică, o parte din business încă neafectată de criză (economia s-a gripat, inclusiv în statisticile oficiale) și beneficiarii uriașului sector gri/negru pe care statul refuză să îl vadă și să îl impoziteze. Or mai fi și cîțiva optimiști incurabili, dar presupun că lor nici apocalipsa nu le clintește viziunea despre viață și viitor.
24% e foarte puțin. Astea sînt procentele pe care și le pot împărți domnii Grindeanu, Bolojan, Fritz și Kelemen plus obscurul grup al minorităților naționale. Domnii ăștia pot vorbi multă vreme pe un ton grav despre situația grea a țării, însă cînd scriu acte normative cu excepții pentru prietenii și clienții lor contribuie nu numai la perpetuarea amintitei situații, dar și la anularea oricărei pretenții de legitimitate în efortul de a opri deriva. Mai mult, devine din ce în ce mai greu să le găsești justificări în condițiile în care costul reformelor este imputat aproape exclusiv celor care nu se pot apăra: profesori, tineri, mici întreprinzători, funcționari fără protecție politică etc.
Nu s-a ocupat nimeni pînă acum să facă o trecere în revistă exhaustivă a sinecurilor și cheltuielilor aberante ale statului român, dar sînt sigur că Atlasul Pagubelor ar fi un volum foarte gros. Și cred că, adunînd toate sumele alea, am descoperi că vina pentru gaura gigantică din buget (deficit de aproape 9%) nu o poartă norma prea mică a profesorilor, nu investițiile în infrastructură, nu salariile a trei chelneri de la Guvern sau consumerismul deșănțat al unei populații căreia i s-a mărit TVA-ul pentru a nu se lăfăi prea tare cu un salariu mediu de vreo mie de euro. Nu. Atlasul Pagubelor ne va arăta că plătim pentru lăcomia „magistraților”, pentru înalți funcționari publici inexplicabil de bogați deși toate slujbele lor au fost la stat, pentru refuzul ANAF de a colecta TVA de la companii cu legături politice, pentru sisteme publice care mai trăiesc doar pentru a transfera bani din public în privat pe căi tot mai sofisticate și totuși ușor de priceput. Tot în Atlasul Pagubelor am putea număra și sumele imense transferate în străinătate și transformate în proprietăți în Dubai sau Miami. Bani odinioară publici, azi foarte privați.
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR speră irațional că va fi salvată de noroc, de vreo schimbare majoră în contextul internațional de care România, în buna-i tradiție, va profita. Pînă atunci își protejează clienții. Costurile sînt întotdeauna imputate celor din rangul 2, 5 sau 15.
Mai citiți o dată știrea aceea de la Digi: „Măsura nu se aplică și pentru persoanele alese în funcții publice și cele din instituțiile subordonate Parlamentului, precum ASF, ANRE, Curtea de Conturi”. În viitorul Atlas al Pagubelor, toți oamenii ăștia ar trebui să primească onoarea publicării unei fotografii și a unei biografii extinse. Fără ei, nu am fi aici. Veșnică recunoștință.
.jpg)
