Înainte de Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP30) din acest an, care se desfășoară în prezent la Belém, Brazilia, Bill Gates, care prezidează și finanțează fundația care îi poartă numele, a publicat un eseu intitulat Trei adevăruri dure despre climă. Primul dintre aceste adevăruri e: „Schimbările climatice sînt o problemă serioasă, dar nu vor fi sfîrșitul civilizației”.
Gates recunoaște că schimbările climatice sînt „o problemă foarte importantă”, că „trebuie rezolvată” și că „fiecare zecime de grad de încălzire pe care o prevenim este extrem de benefică, deoarece o climă stabilă facilitează îmbunătățirea vieții oamenilor”. Cu toate acestea, afirmația că schimbările climatice nu vor însemna sfîrșitul civilizației duce la o diminuare a sentimentului urgenței de a acționa pentru atenuarea acestora. Așadar, ar trebui să ne întrebăm dacă acest „adevăr” este într-adevăr adevărat.
Gates își apără afirmația categorică potrivit căreia schimbările climatice „nu vor fi sfîrșitul civilizației” cu un grafic care arată că, și dacă țările nu ar face nimic mai mult decît să continue ceea ce fac acum, „încălzirea globală pînă în anul 2100 va fi probabil mai mică de 3° C”. Mai exact, graficul sugerează că, dacă țările continuă să facă ceea ce fac acum, pînă în 2100 temperatura medie globală va fi cu 2,9° C peste nivelul preindustrial.
[Sursă: Climate Action Tracker]
Să presupunem că sîntem de acord că – deși o creștere a temperaturii globale de 2,9° C ar face ca unele părți ale planetei noastre să devină nelocuibile din cauza căldurii extreme sau a creșterii nivelului mărilor – încă vor exista suficiente zone locuibile pentru a permite civilizației să continue. Întrebarea rămîne: se va opri creșterea temperaturii la 2,9° C?
Pentru a susține că da, Gates prezintă în detaliu inovațiile tehnologice care, în opinia sa, ne-ar putea permite să trecem la emisii zero înainte de sfîrșitul secolului. Îi scapă însă ceva extrem de important. Pentru a vedea despre ce e vorba, trebuie să privim puțin în urmă.
Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), care a fost semnată de 198 de părți, inclusiv de toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, datează de la „Summit-ul Pămîntului” desfășurat la Rio de Janeiro în 1992. Articolul 2 al convenției prevede că obiectivul final e de a obține „stabilizarea gazelor cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să prevină interferențele antropogene periculoase asupra sistemului climatic”.
Convenția nu a stabilit nici o limită specifică cu privire la cît de mult ar putea fi tolerată încălzirea globală fără a provoca interferențe antropice periculoase asupra sistemului nostru climatic. Țările aveau opinii diferite în această privință, iar știința era încă la început.
Cu toate acestea, optsprezece ani mai tîrziu, la cea de-a 16-a Conferință a părților participante la CCONUSC (COP16) de la Cancún, știința era suficient de avansată pentru a se conveni că, pentru a evita pericolul, încălzirea globală trebuie limitată la 2° C peste nivelurile preindustriale. Apoi, în 2015, cu dovezi suplimentare care arătau amenințarea creșterii nivelului mării pentru statele insulare de joasă altitudine, acordul a fost ajustat suplimentar, la COP21 de la Paris, pentru a menține creșterea la „mult sub” 2° C, „continuînd în același timp eforturile pentru a limita creșterea temperaturii la 1,5° C”.
Toate criticile la adresa limitei de 2° C au sugerat că aceasta este prea mare. De exemplu, în urma unui studiu efectuat vreme de doi ani, experții au raportat către CCONUSC în 2015 că „noțiunea de «limită de siguranță», în care încălzirea de pînă la 2° C este considerată sigură, e inadecvată și că, prin urmare, ar fi mai bine să fie văzută ca o limită superioară, o linie de apărare care trebuie apărată cu strictețe, deși ar fi de preferat o creștere mai mică a temperaturii”.
Nici o țară importantă și nici un corp autorizat de experți nu a sugerat că am putea crește fără riscuri limita de 2° C. Și principalul motiv nu e că civilizația nu va putea supraviețui într-o lume cu 2° C mai caldă decît lumea preindustrială sau că, așa cum subliniază Gates, e mai ușor să îmbunătățești viața oamenilor atunci cînd clima este stabilă.
Principalul motiv e că, odată ce încălzirea globală depășește 2° C, riscul de activare a unor circuite de feedback pozitiv [proces în care efectele unei mici perturbații a unui sistem implică o creștere a mărimii perturbației – n. trad.] crește semnificativ. Aceste circuite pot crește și mai mult temperaturile globale, chiar dacă vom fi redus la zero, datorită inovațiilor tehnologice menționate de Gates, emisiile pentru care oamenii sînt direct responsabili.
Trei astfel de circuite de feedback sînt deosebit de importante:
● În materia organică, înghețată acum în permafrostul arctic, sînt blocate cantități imense de carbon. La o încălzire de peste 2° C, există un risc ridicat ca materia organică să se dezghețe rapid și să se descompună, eliberînd dioxid de carbon și metan (un gaz cu efect de seră mult mai puternic), ceea ce ar spori încălzirea globală și ar provoca continuarea dezghețului;
● Gheața, fie că se află pe uscat sau în ocean, reflectă radiațiile solare. Odată ce straturile de gheață din Groenlanda, Antarctica și Oceanul Arctic vor începe să se topească, întinderile de uscat și de apă mai întunecate vor fi expuse și vor absorbi mai multă căldură solară, provocînd topirea unei cantități mai mari de gheață;
● Pădurea tropicală amazoniană este un alt depozit uriaș de carbon. Pe măsură ce temperaturile cresc peste 2° C, pădurea poate începe să moară, eliberînd carbonul stocat în atmosferă.
Dacă luăm în calcul aceste circuite de feedback pozitiv și altele similare lor, nu mai putem trece cu vederea atît de ușor amenințarea pe care schimbările climatice o reprezintă pentru viitorul civilizației noastre.
Gates încearcă să minimalizeze amenințarea existențială reprezentată de schimbările climatice pentru a „pune bunăstarea umană în centrul strategiilor noastre climatice”. Dar acest lucru nu ne spune cît de toleranți ar trebui să fim în fața riscului de a crea o climă care va fi dezastruoasă pentru bunăstarea umană secole de-a rîndul. A tolera o încălzire de 2,9° C pînă în 2100 poate fi, pe termen lung, mult mai rău pentru bunăstarea umană decît a face tot posibilul pentru a menține încălzirea globală sub pragul de 2° C.
Peter Singer este profesor de Etică medicală la Centrul de etică biomedicală de la Universitatea Națională din Singapore și profesor emerit de Bioetică la Universitatea Princeton. E autorul cărții The Life You Can Save (Hachette, 2019) și fondatorul organizației non-profit cu același nume.
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
