Era natural să aparțină unui american. Americanul purta numele Sylvan Goldman și provenea din Oklahoma, om de afaceri ca orientare profesională. Prin anii ’20 ai secolului trecut și-a deschis un lanț de magazine în localitatea natală, alături de fratele său. Nu orice magazine, ci noul concept de magazine în epocă, supermarket-uri. Încă de cînd a văzut primul magazin de acest tip, domnul Goldman a identificat o problemă: deși aveau la dispoziție o mare varietate de produse, clienții nu puteau cumpăra mai mult decît le permitea coșul, în care, evident, încăpea un număr destul de limitat de produse. Soluția? Trebuia inventată. Ceea ce a și făcut Sylvan Goldman, în 1936. A produs un prototip de cărucior pentru cumpărături. Total rudimentar (dar ce istorie nu-i rudimentară la început?): două scaune pliabile, poziționate unul lîngă altul, cu roți atașate dedesubt și cu un coș deasupra. Descrierea – și probabil înfățișarea – sînt în perfectă armonie cu denumirea nostimă a magazinului alimentar al fraților Goldman unde a fost introdus prima oară acest model de cărucior de cumpărături: magazinul Humpty Dumpty. Noua invenție, însă, i-a lăsat totalmente reci pe clienți. Aceștia nici nu se apropiau de căruciorul nou fabricat, care aștepta neluat în seamă în fața magazinului. Domnul Goldman a găsit și aplicat una dintre cele mai simple soluții și în acest sens. A angajat modele profesioniste, atît femei, cît și bărbați, să facă cumpărături folosind noile cărucioare pe care, de altfel, aceștia le și plimbau artistic prin magazine pentru a demonstra cît de „la modă” poate fi să folosești căruciorul de cumpărături. Strategia a avut efect și a atras atenția cumpărătorilor, care au început să își așeze produsele în cărucioare. În plus, în magazine apăreau produse de dimensiuni și în gramaje din ce în ce mai mari, ceea ce făcea aproape indispensabil căruciorul de cumpărături. Atenția le-a fost stimulată și altor proprietari de magazine, care au dorit să cumpere noua invenție Goldman. Au avut de stat la coadă, însă, întrucît în anul 1940 exista, se pare, o listă de așteptare de șapte ani la comenzile de cărucioare pentru cumpărături.
Nu-i totuși comic și ironic totodată, dincolo de posibila aparentă superficialitate a subiectului, cum ceea ce cîndva este ignorat undeva într-un colț poate deveni extrem de solicitat, de neapărată trebuință? Este. Dar adesea așa funcționează istoria. Iar uneori mai și merge șontîc asemenea unui cărucior din acela ușor avariat de la supermarket pe care încercăm să îl evităm. Știți, nu-i așa?
.jpg)
