Dacă l-am fi întrebat pe Herodot, ar fi spus despre etrusci că au fost lidieni veniți din Anatolia, în timp ce Titus Livius ne putea asigura că etruscii erau deja pe teritoriul italian în vremurile lui Enea, iar pentru Dionis din Halicarnas erau un popor pre-elenistic din regiunea Egeei. Întrebările asupra originii etruscilor, însă, nu au încă răspunsuri clare și definitive. Confirmat este că etruscii și-au trăit epoca lor de aur cam în perioada secolelor al VIII-lea și al V-lea î.Hr., ulterior fiind cuceriți și asimilați de romani. Erau artizani și artiști desăvîrșiți și lucrau teracota într-o manieră, se pare, unică. Piesele ceramice etrusce lucrate dintr-o argilă specială, neagră lucioasă (bucchero), în condiții aparte, au constituit una dintre mărcile acestei populații din Italia de astăzi. Aceste obiecte meșteșugite de etrusci, descoperite de arheologi în zona centrală a peninsulei italiene, vorbesc despre societatea etruscă și despre stilul de viață al acestei populații. Pe scurt, etruscii prețuiau viața și bucuriile oferite de ea, precum muzica și vinul.
Pe cale logică de consecință, și-au turnat talentul și priceperea și în îmbunătățirea procesului de vinificație, perfecționînd așa-numitul sistem de vinificație pe trei etaje. Și este fascinant ce au făcut. Au săpat în adîncimea stîncilor formate din cenușă vulcanică (în Orvieto, regiunea Umbria) galerii menite a oferi condițiile perfecte pentru producerea vinului, adică vreo trei etaje sau chiar mai jos. Specialiștii spun că ceea ce au construit etruscii se poate compara, la nivel de performanță, cu condițiile din cramele contemporane, tehnologizate și modernizate. Așa o fi. Procesul mi se pare captivant oricum. Strugurii proaspăt recoltați erau aduși în oraș din podgoriile situate în văile dimprejur și erau zdrobiți la nivelul cel mai apropiat de sol. Mustul astfel obținut (sau mosto, ca să menținem atmosfera italiană) se scurgea pe canale din piatră pînă la al doilea nivel, unde temperatura constantă era în jur de 15 grade Celsius, potrivită pentru fermentare. În vase din teracotă. După ce se încheia procesul de fermentație, se îndepărtau sedimentele, iar vinul rezultat ajungea, tot cu ajutorul unor canale din piatră și al gravitației, desigur, la etajul subteran următor, în vase noi. Vinul găsea acolo condiții perfecte de mediu, cu temperaturi răcoroase constante, pentru a se învechi și pentru a se conserva.
Cum, de altfel, la suprafață, probabil, găsea destul de repede condiții perfecte pentru a fi savurat. Poate într-un simplu vas de băut din argilă neagră lucioasă.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
