Se aleg niște stele de pe cer. Una, două, trei, poate patru-cinci. Sau toate. Pe la începutul secolului al XX-lea. Din ce-s făcute ele, stelele? Cam din aceleași elemente ca Pămîntul, ar răspunde comunitatea științifică din epoca de atunci. Oare?
În 1900 s-a născut, în Anglia, Cecilia Payne. S-a înscris la studii la Universitatea Cambridge, unde a ales să studieze biologia, dar în urma participării la o prelegere a unui astronom vestit a avut o revelație și a decis să se dedice altui domeniu științific, fizicii. Mai exact, astrofizicii. Revelația ei a fost pe cît de valoroasă pentru istoria ce urma să se scrie în astrofizică, pe atît de curajoasă pentru vremurile în care cercetarea de acest tip era apanajul bărbaților. Cecilia Payne s-a văzut astfel nevoită, pentru a-și putea înlesni succesul cercetărilor sale, să plece în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Harvard, unde a primit o bursă. Observatorul astronomic de acolo i-a oferit spațiul potrivit pentru a putea studia cît mai riguros stelele. După minuțioase analize, laborioase măsurători și corelări complexe, doamna Payne a ajuns la o concluzie: stelele sînt alcătuite în proporție covîrșitoare din hidrogen și heliu. Teza acesteia contrazicea teoria deja existentă conform căreia stelele au aproximativ aceeași compoziție ca planeta Pămînt. „Rețeta” stelelor descoperită de Cecilia Payne a stîrnit așadar o indignare pînă la cer (și dincolo de el) printre oamenii de știință, incluzîndu-l pe reputatul astronom Henry Norris Russell, care era convins că stelele-s totuna cu Pămîntul, dar care nu după mult timp, în 1929, și-a reevaluat teoria și a admis că Cecilia Payne avea dreptate. De fapt, în următorii cîțiva ani de la publicarea tezei de doctorat a doamnei Payne, în 1925, lucrare ce dezvăluia rețeta științifică a stelelor, astronomii au concluzionat că observațiile ei sînt corecte și esențiale pentru istoria astrofizicii. Ba chiar au denumit teza acesteia „cea mai strălucită teză de doctorat în astronomie scrisă vreodată”.
Activitatea științifică și didactică a Cecilei Payne a continuat la Harvard, unde a început să predea de la începutul anilor ’30, iar din 1934 a aliniat stelele și împreună cu proaspătul ei soț, astronomul rus Serghei Gaposchkin. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1956, Cecilia Payne-Gaposchkina primit titlul de „profesor”, devenind prima femeie cu această titulatură la Universitatea Harvard.
„Răsplata tînărului om de știință constă în emoția puternică de a te simți prima persoană din istoria lumii care vede sau înțelege un anumit lucru. Nimic nu se poate compara cu acea experiență”, a zis Cecilia Payne-Gaposchkina.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
Rubrică susținută de Garanti BBVA
