Neîntrecutele ceasuri elvețiene au avut mult de ticăit cît a trecut timpul; timpul în care femeile din Elveția au obținut dreptul la vot, adică nici mai devreme, nici mai tîrziu de anul 1971 (cu o singură mică excepție la care voi reveni).
Sună surprinzător, pe alocuri chiar este, faptul că, la nivel european, Elveția nu s-a grăbit deloc în ceea ce privește acordarea dreptului la vot femeilor (la celălalt pol, Finlanda a fost prima țară europeană ce a acordat drept de vot femeilor, în anul 1906). Dar așa-s istoriile cîteodată, nebănuite și neașteptate, iar explicațiile, adesea, sînt cele mai simple. Constituția țării din 1848 prevedea dreptul la vot exclusiv bărbaților, iar pentru a fi amendată această lege era necesară o majoritate a electoratului... exclusiv masculin. Inițiative timide ale doamnelor de a-și obține dreptul la vot au început încă de la finalul secolului al XIX-lea, dar fără ecouri semnificative, chiar dacă acestea au reușit să înființeze un Congres Național al Femeilor și o serie de organizații de profil.
În anul 1959 a avut loc primul referendum cu privire la dreptul electoral al femeilor, cu un rezultat amar ca ciocolata elvețiană înainte ca Philippe Suchard să o îndulcească. Situația a fost edulcorată de un mic succes feminin din același an, femeile au obținut dreptul la vot la nivel local în cantonul Neuchâtel – locul unde s-a născut Suchard.
În următorii ani, chestiunea a devenit mai complexă, cu valențe internaționale. Elveția dorea să adere la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care prevede dreptul la alegeri libere. Ceasurile ticăiau grațios la mîinile bărbaților din țara cantoanelor, care nu prea mai aveau multe opțiuni la dispoziție. Mișcările de protest din partea organizațiilor femeilor deveniseră și acestea din ce în ce mai răspîndite și mai vocale, culminînd cu Marșul asupra Bernei din 1969. Pe cale de consecință, autoritățile în cauză s-au mobilizat și au început să redacteze draftul textului de lege ce avea să amendeze prevederea constituțională referitoare la dreptul la vot. Astfel, în 1971, în cadrul referendumului național, majoritatea (aproape 66%) votanților (toți bărbați) a decis că femeile din Elveția primesc dreptul la vot. Nu chiar toate-toate. În micul canton Appenzell Innerrhoden, femeile au mai avut de așteptat pînă au putut vota și nu puțină le-a fost așteptarea, abia la finalul anului 1990, printr-un ordin al Curții Federale, au primit dreptul de a vota.
Niciodată nu-i prea tîrziu.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
Rubrică susținută de Garanti BBVA
.jpg)
