„Producțiunea agricolă este principalul isvor de bogăție al țărei nóstre. Cu acésta nu voim să dicem că nu trebue să ne ocupăm şi de alte meserii. […] una din aceste industrii, care are mai multă legăturá cu agricultura, este şi crescerea vermilor de mătase saù producţiunea mătăsei”, a scris Ion Kalinderu, administratorul Domeniilor Coroanei, în precuvîntarea unui ghid de sericicultură tradus în limba română după lucrarea unui renumit sericicultor francez, Marius Galfard. Asta se întîmpla în anul 1889, la cinci ani după ce fusese votată și promulgată Legea Domeniului Coroanei, ca soluție pentru cheltuielile Casei Regale, fără a afecta bugetul țării. Domeniile s-au transformat ulterior într-un strălucit model de administrare și de dezvoltare regională, incluzînd o multitudine de arii, de la agricultură la educație și arhitectură.
Peste Domeniile Coroanei s-a întins și un v(o)al de mătase. În localitățile Sadova și Segarcea s-au dezvoltat centre sericicole, unde se creșteau viermi de mătase și deci plantații de dud aferente, iar materia primă obținută era prelucrată în atelierul de țesătorie.
Domnul Kalinderu aduce lămuriri suplimentare: „La noi în țéră crescerea vermilor de mătase încă este de mult timp cunoscută. Țesăturile ce fac țerancele din borangic au o origină destul de veche”. Chiar și „damele din clasele avute” se îndeletniceau cu creșterea viermilor de mătase, în special pentru sămînță, iar Regina Elisabeta a înființat societatea „Țesătoarea” cu scopul de a dezvolta cultura gîndacilor de mătase și a țesătoriei în România. Într-o circulară din 1905 semnată tot de Ion Kalinderu, țări precum Franța și Italia erau date drept exemplu în materie, alături de date concrete și utile raționamente de producție și comerț, completate de o observație atemporală: „S’au ivit în vremea din urmă mătăsuri artificiale, făcute din bumbac sau din celuloză, şi numite mătase «Mercier, Chardonnet», «viscose», etc. Aceste produse se fabrică în cantități mari, dar nu fac concurență mătăsii pentru că n’are tăria și durata ei”.
Urzeala istoriei și a firelor de borangic a continuat și în anii următori. În 1942, alt administrator al Domeniilor Coroanei, Dimitrie Negel, trimitea atelierului de la Segarcea o comandă specială pentru Regina Elena: „Doresc să se facă borangic frumos pentru Casa Regală (s-a arătat modelul reținut de MS Regina) și scoarțe după modelele vechi oltenești care sînt atît de frumoase”.
Apoi, firele s-au mai încurcat, s-au cam deșirat.
Istoria, așijderea.
Rubrică susținută de Garanti BBVA
