Se spune, printre specialiști, că dacă vrei să cunoști cu adevărat Roma trebuie să îi surprinzi și adîncimile. La propriu. Adică să vizitezi subteranul. Biserici, catacombe și apeducte sînt vizate și cercetate asiduu de arheologi și speologi, dar sînt mai puțin cunoscute și accesibile (momentan) publicului. Straturi de istorie captivante.
De exemplu, vizitatorul poate intra în Villa Medici. Nu pentru vreo expoziție sau vreun eveniment cultural, ci pentru... un apeduct. Singurul apeduct antic roman care încă mai funcționează în prezent în oraș. Totul, cu acordul companiei de specialitate care administrează ansamblul de instalații. În fața ușii care va deschide orizontul istoriei pure, vizitatorul se echipează cu o salopetă impermeabilă, își pune casca de protecție pe cap și coboară pe o scară în spirală. Iar apoi? Ajunge exact în apeduct, unde-i cam frig, dar cred că nu-i rău deloc. Pe acolo, apa captată direct din munții din vecinătate merge către cea mai cunoscută fîntînă din Roma, Fontana di Trevi. Marcus Agrippa, generalul roman care a construit acest apeduct, probabil privește zîmbind la milioanele de turiști care își fac selfie în fața fîntînii.
Găsim și un lac sub una dintre cele șapte coline, sub Colina Caelius, dacă dorim. Se poate coborî spre acesta pe scări, printr-o carieră de piatră antică, nu fără a pune înainte casca de protecție. Acolo e o apă atît de pură, încît ghizii spun că e bună de băut. Și probabil este.
Și în Colosseum ar fi bine ca turistul să caute să își ia un bilet și pentru turul subteran cu acces limitat. Astfel poate coborî în locurile unde așteptau gladiatorii și unde erau ținute animalele. Romanii aveau și un sistem de lifturi care facilita accesul către arenă. Ce nu aveau romanii...
Exemple din sublimul subteran roman mai sînt multe (Piazza Navona construită deasupra Stadionului lui Domițian ar fi unul mai cunoscut și mai accesibil) și straturi de istorie de descoperit, de asemenea.
Cînd Roma a început să fie bombardată de Aliați în al Doilea Război Mondial, Mussolini și-a construit un buncăr și la reședința sa oficială, Villa Torlonia, în structura unei vechi pivnițe, dar nu a apucat să locuiască acolo. Din anul 2024, turiștii pot vizita acest loc transformat într-un real muzeu, care documentează viața dictatorului italian, arhitectura locului și care, prin intermediul unor instalații multimedia moderne, te poate purta înapoi în istorie. O dovadă în plus a frumoasei congruențe între trecut și prezent. Și a faptului că istoria continuă.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.