„Printr-o festă a naturii, pe care Regina Victoria ar fi fost cea dintîi să o deplîngă, nepoata ei s-a născut cu penița în mînă. Cuvintele îi fac jocul.“ Așa a scris Virginia Woolf în recenzia dedicată lucrării autobiografice a Reginei Maria a României, Povestea vieții mele.
Articolul scriitoarei engleze, intitulat „Regalitate“, a apărut în publicația Time and Tide în decembrie 1934, la scurt timp după lansarea cărții Reginei Maria la Londra. A nu se trece neobservat faptul că textul Virginiei Woolf reprezintă (cum remarcă cercetătoarea Raluca Dună) prima recenzie redactată de un scriitor faimos din lume ce vizează o operă literară din România. Asta nu-i deloc puțin în istorie. Cred că nici în literatură.
Virginia Woolf a evidențiat nu doar priceperea suveranei în a înșira cuvintele, ci și contextul larg în care a făcut-o: „Cu ajutorul peniței sale, ea și-a obținut libertatea. De acum ea nu mai este o regină înlănțuită. Este liberă ca oricare ființă umană să spună ceea ce vrea și să fie ceea ce este“.
Într-adevăr, doamna Woolf ridica o problemă pe cît de complexă, pe atît de interesantă în materialul „Regalitate“: impactul pe care îl are statutul regal asupra minții și sufletului – în fapt, a vieții – celui născut sub semnul regalității. Regina Maria a fost exemplul perfect al zbuciumului interior pe care îl presupune purtarea coroanei regale, dar totodată a constituit exemplul unic, pînă la acel moment, de rupere a unor lanțuri (regale). Prin scris (cel puțin). Virginia Woolf formulează astfel: „Dar acum, unul dintre aceste exemplare regale, Regina Maria a României, a deschis ușa cuștii și s-a repezit în stradă. Regina poate să scrie – într-o secundă, barele au dispărut... Iar regalitatea nu mai pare atît de regală. Sînt și ei foarte asemănători nouă“. Cu toate acestea, deși șocant de sinceră în unele aspecte, suverana s-a văzut constrînsă, pe alocuri, să-și cenzureze vocea în memoriile sale.
Acest lucru devine și mai limpede dacă privim (și citim) maniera, mult mai nesupusă, în care Regina Maria a redactat un alt manuscris autobiografic, The Real Regina Maria. Povestea unui suflet. Scrise în perioada 1922-1923 și păstrate în Arhivele Naționale ale României, aceste memorii nu par a fi fost concepute spre a fi publicate la acel moment. Dar au rămas istoriei. Au fost identificate, traduse din limba engleză și editate de istoricul Ioana-Nicoleta Găurean pentru a fi publicate în 2023 sub egida Muzeului Național Cotroceni.
„Nu există nici o ordine în aceste pagini... ci aștern gînduri pe hîrtie cînd îmi las amintirile să se manifeste liber“, scrie regina în acest manuscris.
Bănuiesc că știa, ca noi toți, că uneori nici o ordine poate însemna exact opusul. Mai ales în Povestea unui suflet.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
