Furtuna electorală de la sfîrșitul anului trecut și din prima parte a acestui an nu ar trebui să fie uitată sub avalanșa evenimentelor prezente. Tensiunile culturale și cele ideologice care au generat această furtună nu s-au stins. Efectele lor se produc și se vor produce pînă la următoarele alegeri: cele locale și cele parlamentare din 2028, cele europene din 2029 și cele prezidențiale din 2030. Este previzibil ca o nouă furtună electorală, amplificată, să se producă în acest orizont de timp. Încercarea de a înțelege aceste efecte și de a le găsi o matcă în care să le fie temperată energia distrugătoare este o datorie comună, nu doar pentru politologi, economiști și specialiști în psihologie socială, ci pentru toți cei care au drept de vot, indiferent dacă și-l vor exercita în următoarele confruntări electorale. Dincolo de construcții teoretice savante și metode de cercetare subtile, intuiția și bunul-simț pot fi mai utile în eforturile oricărui cetățean de a descifra ce se întîmplă în corpul politic din care face parte. Pentru țările membre ale Uniunii Europene, fiecare națiune este corpul politic al democrației, atît pentru alegerile interne, cît și pentru cele comunitare. Nu există o națiune europeană, care să formeze un corp politic distinct pentru alegerea Parlamentului European. Identitatea fiecărei națiuni include însă și componentele conturate în spațiul cultural și politic comunitar. Este firesc ca tensiunile culturale și cele ideologice, resimțite cotidian, chiar dacă ele nu sînt identificate și descrise rațional, să se manifeste, la nivel național, dar într-o matrice europeană.
Tensiunea dintre natură și cultură, examinată de cîteva secole, cu lentile diferite, este prezentă, la nivel individual și la nivel comunitar. Considerată uneori ca sursa unei rupturi între emoție și rațiune, între dionisiac și apolinic, între credință și știință, această tensiune este definitorie pentru orice persoană și pentru orice comunitate. Fie că este un dat al Creației, pentru credincioși, fie că este un rezultat al evoluției, pentru atei, forța spirituală există, latentă sau manifestă, în fiecare ființă umană și rodește în forme culturale diverse, structurate în jurul valorilor identitare. Cultura nu este o ramură străină altoită pe trunchiul naturii, ci rodul forței spirituale, intrinsecă naturii umane, spre înnobilarea ei. Rupturile și conflictele sînt cauzate mai degrabă de tensiunile dintre culturi, adică dintre valorile identitare. Națiunile sînt coerente și puternice cînd aceste valori sînt recunoscute la nivel comunitar și la nivel individual. Diluarea sau pierderea acestor valori destramă structura de rezistență a națiunii și generează dezorientare sau lasă loc pentru aderența la valori care contrazic sau neagă identitatea comunității. În România și în Uniunea Europeană, fenomenul de destrămare a spațiului cultural comun s-a accelerat în ultimii ani. Multiple tensiuni culturale au apărut pentru că, la început lent, apoi accelerat, oferta unor valori alternative a determinat alcătuirea unor grupuri sociale, din ce în ce mai largi, care și-au pierdut fidelitatea față de propriile valori comunitare, deși uneori pretind că apără aceste valori.
Migrația este doar una din cauzele care au făcut posibilă ruperea țesăturii identitare naționale și divizarea societății în grupuri care își construiesc identități proprii. Spre deosebire de țările vest-europene, România rămîne o țară de emigrație; deocamdată, imigrația este incipientă, dar va fi amplificată în anii următori de criza de forță de muncă. Pînă atunci, în absența unor grupuri etnice numeroase create prin imigrație, xenofobia, practic fără obiect, colorează strident doar discursurile unor politicieni extremiști. Faliile sociale și economice, care întrețin sentimentul de inegalitate și nedreptate, degradarea limbii române, propagarea urii în discursul public și pe rețelele de socializare, dezinformarea și teoriile conspiraționiste, specifice războiului hibrid, incoerența politicilor în domeniul educației și diminuarea interesului pentru istoria națională sînt cauze mult mai periculoase, care erodează încrederea în propriile valori identitare și în solidaritatea comunitară, mărind tentația de a adera la grupuri cu valori alternative sau animate doar de furie contestatară. La început difuze, fluide, aceste grupuri își conturează și consolidează identitatea prin radicalizare. Tensiunile culturale sînt dublate de tensiuni ideologice. Diferențele identitare generează fie o atitudine de toleranță și de respect reciproc, fie una de excludere și de demonizare a celuilalt. Atașamentul față de valorile proprii, care marchează diferențele identitare, poate fi temperat cînd rațiunea intervine pentru a face loc dialogului, moderației, prudenței, deschiderii către alteritate. Ambiguitatea nu ocolește însă rațiunea, care are și potențialul de a absolutiza valorile proprii și de a nega valorile celorlalți, de a furniza argumente pentru a justifica atitudinea exclusivistă și de negare a alterității. Paradoxul rațiunii este abilitatea de a se nega pe sine, susținînd poziții și atitudini iraționale. Tensiunile ideologice, născute din absolutizarea valorilor proprii și din negarea valorilor celorlalți, sînt excrescențe maladive ale tensiunilor culturale.
Nașterea ideologiilor nu ar fi posibilă fără contribuția unor intelectuali seduși de idei abstracte și utopice și fără rețele de comunicare care permit propagarea rapidă și amplă a clișeelor ideologice. În România și în celelalte țări ale Uniunii Europene, au fost și sînt intelectuali care au exacerbat tensiunile culturale și le-au denaturat în tensiuni ideologice, propagate apoi în mod deliberat sau preluate din inerție în presă și în rețelele sociale. Ideologiile antidemocratice, de extremă-stînga sau de extremă-dreapta, și-au făcut loc, inițial în mod insidios, iar apoi direct și agresiv în peisajul intelectual din fiecare țară membră a Uniunii Europene, pentru ca în final să fie absorbite în conflicte sociale și dispute politice. În mod complementar, s-a articulat ideologia care atacă Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică, privite ca uzurpatoare ale suveranității naționale. Aceste ideologii sînt susținute consistent prin mijloacele războiului hibrid pornit în ultimele decenii de alianța regimurilor autoritare împotriva Lumii Libere. Nu este întîmplător că liderii politici chinezi prevestesc colapsul democrației constituționale din Uniunea Europeană și din Statele Unite la mijlocul acestui secol.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
