Patru artiști. Un timp suspendat. O expoziție care deschide un spațiu pentru reflecție.
La Galeria Sector 1, expoziția de grup Melancholia of Living in the Afternoon of Time nu propune o temă, ci o stare – un mod de a privi timpul ca experiență, nu ca măsură. Semnat de Codruța Cernea, Roberta Curcă, Dragoș Bădiță și Andrei Nuțu, proiectul aduce în fața publicului o reflecție comună asupra unui prezent dilatat, melancolic, trăit cu luciditate.
Expoziția își are punctul de plecare în convingerea împărtășită de cei patru artiști că există o sensibilitate comună în felul în care privesc lumea și timpul – o apropiere care s-a transpus firesc în lucrările lor, fără a se simți în vreun fel impusă. Nu a fost nevoie de un concept formal, ci de un spațiu comun în care ideile artistice să circule liber, să se influențeze reciproc, să se rotunjească una în jurul celeilalte. „O să tai colțurile mesei de lucru ca să o fac rotundă” – spunea Dragoș Bădiță în momentul în care a început procesul creativ alături de colegii lui. Titlul a fost inspirat de expresia lui George Williamson „melancolia trăitului în după-amiaza timpului”, descoperită în cartea Sad Topographies, de Damien Rudd.
Curatorul Norbert Filep subliniază caracterul colectiv al expoziției și al colaborării care a generat-o: „Patru gîndiri sînt mai mult decît suficiente pentru a construi o lume personală, unică, bazată pe sinapsele dezvoltate pe baza unui dialog firesc, înfiripat organic într-o perioadă relativ scurtă de timp. Timpul după-amiezii devine spațiul principal, în care minutele scurse se transformă în transfuzii de informație benefice pentru generarea unor noi idei.” Iar în această atmosferă, „efemeritatea melancoliei, coagulată cu această dublă temporalitate, relevă conexiuni caracteristice unor întîlniri de breaslă, cu iz ușor suprarealist”. Privitorului i se oferă astfel „libertatea de a participa imaginativ în dinamica melancolică a expoziției.”
Mai mult decît o succesiune de lucrări, expoziția construiește un spațiu comun meditativ, unde vocile celor patru artiști nu se suprapun, ci se completează – o atmosferă compusă din gesturi, ritmuri și tăceri care se răspund. Am ales să vorbesc despre cîteva lucrări care mi-au rămas în minte – nu pentru că ar fi mai importante, ci pentru felul în care ating ideea timpului: uneori ca memorie, alteori ca absență, ca ciclicitate sau fragilitate. Sînt moduri diferite prin care arta prinde contur în fața a ceva ce, de obicei, nu se lasă reprezentat.
Lucrarea de pînză semnată de Roberta Curcă – una dintre primele prezențe vizuale care ne întîmpină în spațiul galeriei – funcționează ca un flux vertical de timp și semnificație. Întinsă pe podea și suspendată de tavan, această piesă curge: o coborîre a memoriei în viața cotidiană, o formă de sedimentare a simbolurilor, o reprezentare a timpului care inundă viața. La o privire mai atentă, semnele pictate cu albastru, galben și negru ne trimit la universul Tetris – jocul care ne-a învățat, poate pentru prima dată, că ordinea e temporară, iar haosul e inevitabil dacă nu așezi piesele exact la timp. În fața acestei lucrări, ne simțim prinși între două mișcări opuse: pe de o parte, dorința de control, de organizare; pe de alta, imposibilitatea de a opri derularea. Ca în Tetris, linie cu linie, nevoia noastră de stabilitate se ciocnește cu realitatea unui timp care curge indiferent de ce alegem. În acest sens, lucrarea Robertei nu e doar o meditație vizuală, ci și una emoțională: despre încercarea de a stabiliza relații, emoții, trăiri – într-o lume în care totul se reconfigurează constant.
Dragoș Bădiță propune o suită video – Seasons – construită în jurul ciclului anotimpurilor. Lucrarea, deopotrivă melancolică și atent compusă, folosește glitch-ul digital pentru a disloca reprezentările naturale din zona poeticii tradiționale, dar și pentru a recontextualiza, discret, referințe din istoria picturii. Fragmente de compoziție și lumină trimit la peisajele simbolice sau la studiile de atmosferă din arta clasică, filtrate aici printr-o tehnologie care fragilizează imaginea și o aduce într-un registru instabil, emoțional. Întrebat de ce seria începe cu iarna, artistul a spus: „Poate pentru că așa începe anul în cultura noastră. Mi-a permis cele mai bogate tranziții, către dezgheț și înflorirea vieții la început, liniștea și vidul de la final. Mi s-a părut cel mai firesc așa, iarna e cea mai aproape ca sugestie de neant.”
Trilogia lui Andrei Nuțu explorează relația dintre timp și efemeritate. Cele trei lucrări sînt legate printr-o reflecție asupra modului în care corpul se așază în fața timpului – ca urme, fragmente, potențial sacralizat. Artistul a pornit de la detalii preluate din relicve autentice – sfinte moaște – din care a extras elemente care l-au atras vizual sau simbolic. Acestea sînt transformate într-un limbaj pictural sobru, de o greutate aproape sculpturală, unde spiritualitatea se insinuează discret. Materia devine purtătoare de memorie, iar imaginea – spațiu de meditație asupra trecerii.
Lucrarea ceramică semnată de Codruța Cernea e un poem în segmente. Piesele din ceramică pictată se așază pe o masă joasă, devenind un fel de hartă senzorială, între peisaj și simbol. Cercul, mîna, valurile – totul amintește de o altă temporalitate, una mai degrabă astrologică sau mitologică, în care gestul artistic e un ritual de aducere aminte.
Viziuni intersectate
Pentru că expoziția s-a născut dintr-un proces de colaborare profundă, le-am propus celor patru artiști un exercițiu personal: să spună, în cîteva fraze, ce le rămîne în minte din lucrările unuia dintre colegii de expoziție.
Andrei Nuțu despre lucrările Codruței Cernea
Starea care m-a însoțit după interacțiunea cu lucrările Codruței a fost una de echilibru fragil, ceva între rigoarea unei reflecții interioare și libertatea unui gest ludic. De la fluiditatea acuarelei și seriozitatea pînzelor, construite cu o rigoare compozițională aparte, pînă la spațiul experimental al ceramicii, lucrările traversează medii diferite, dar păstrează un fir comun, coerent și recognoscibil. Departe de a crea impresia unei viziuni artistice eterogene, diversitatea tehnicilor Codruței nu fragmentează caracterul artei sale, ci îl întregește prin multiplele fațete ale formelor de expresie explorate. În acest sens, mi-a amintit de celebrul vers al lui Walt Whitman: „I am large, I contain multitudes.”
Ce am simțit mai puternic a fost ideea de solitudine, dar nu una dureroasă – mai degrabă o formă de a fi în lume fără nevoia de a o controla pînă în cele mai mici detalii, ca o încurajare de a-ți da voie să fii. Omul apare rar în centrul imaginii: e o mînă, o siluetă, un profil, aproape topite în peisaj. Lumea nu îl strivește, ci îl îmbrățișează și îl camuflează deopotrivă. Lucrările Codruței rămîn impregnate în memorie în primul rînd prin claritatea lor pe cît de tăcută, pe atît de vibrantă și, în al doilea rînd, prin felul în care te fac să fii atent la lucruri mărunte – la gesturi, la goluri, la pauze. La liniștea vizuală pe care o oferă, într-un prezent mereu în fugă, în care privirea nu mai are timp să se așeze.
Codruța Cernea despre Roberta Curcă
Lucrările Robertei îmi vorbesc despre dorința intensă de a fixa ceva din momentul care trece. E mereu o balanță între gest spontan și organizare, între haos și ordine. Propriile stări, elemente din universul personal sau extins sînt redate rapid și organizate cu atenție în jurnale, colaje, cataloage, mostrare – forme de sistematizare pe care Roberta le adaptează și înglobează în propriul ei univers vizual. Privește în jur cu empatie și curiozitate și are un apetit pentru experiment și pentru varietatea de materiale. Materialitatea nu doar animă suprafețele lucrărilor, ci e o preocupare activă, de la fabricarea propriei hîrtii pînă la reflecții asupra impactului practicilor artistice asupra mediului înconjurător. Nimic nu e trecut cu vederea sau irosit. Reciclarea, recuperarea și refolosirea sînt cîteva metode de a genera conținut nou. Roberta navighează cu lejeritate între registre cromatice diferite, de la alb-negru sau culori neutre pînă la palete vibrante. Procesul realizării lucrărilor nu e obscur, ci de o transparență generoasă, culminînd cu expunerea șabloanelor realizate special pentru contururi rapide. Rezultatul este neintimidant, cald, deschis și lasă mereu spațiu propriilor reflecții și organizări mentale. Toate aceste gesturi conturează un univers viu care se extinde continuu, printr-o adiție neobosită pînă cînd va putea umple sălile unui muzeu al stărilor, lucrurilor și clipelor trecute.
Dragoș Bădiță despre Andrei Nuțu
Cînd am văzut întîia oară picturile lui Andrei, m-am simțit, pentru o clipă, într-un colț de palazzo cu fresce aflat parțial în ruină sau în răcoarea unei capele acoperite de iederă. Însă traseul pe care Andrei îl urmează în construirea lucrărilor sale este reversul procesului natural de degradare. El pornește înapoi în timp, de la frumusețea abstractă a texturilor, încărcînd panoul cu straturi pe jumătate crăpate și scorojite, jucîndu-se cu materialitatea care sugerează piatra și nisipul, pentru a regăsi, în cele din urmă, imaginea, ca un fragment de memorie aproape uitată. Entropia este îmbrățișată și încorporată în textura frescei, alături de iubirea pentru arta vechilor pictori, spiritualitatea generoasă și onestitatea celui care își suflecă mînecile și întinde cu grijă tencuiala.
Roberta Curcă despre Dragoș Bădiță
La Dragoș îmi rămîn în minte detaliile fine din lucrări și dimensiunile mici care te invită să explorezi de aproape universul meticulos creat de el. Lucrările lui emană de multe ori seninătate, calm și luciditate, chiar dacă uneori confruntă sentimente din spectrul întunecat al psihicului sau al comportamentului uman. Există în lucrările lui o acceptate senină al întregului spectru de emoții. Cu un bogat bagaj vizual preluat din istoria artei, el creează povești universale despre interacțiunea noastră cu lumea. Viața lui de zi cu zi este și ea sursă bogată de inspirație, plină de momente tandre care există inevitabil în procesul de grijă față de oameni, alte ființe și lucrări de artă. Observațiile zilnice le consemnează atent în caietele lui de schițe. Caiete mici și intime, care par și ele că nu vor să fie intruzive, ci doar să surprindă cîteva momente din sublimul cotidian.
Un element surprinzător și în egală măsură intrigant în practica lui Dragoș este folosirea elementelor AI în videourile sale. Un mediu adesea alienant și distructiv devine la Dragoș o unealtă de îngrijire a imaginilor din istoria artei. Ele prind viață, devin dinamice și acționează, nu mai sînt imagini pasive din trecut, ci intervin activ în reinterpretarea lumii actuale. Aduse în prezent și animate, ele spun povești despre fragilitatea lumii noastre, dar și despre imensa frumusețe care există în ea.
Melancholia of Living in the Afternoon of Time este o experiență. Una care nu se încheie odată cu ieșirea din galerie, ci continuă ca o senzație în fundal – ca un ecou al unei conversații între artiști care s-au întîlnit nu doar în atelier, ci și în timp.
Puteți vizita expoziția pînă în data de 21 iunie 2025. Program de vizitare: marți–sîmbătă, 14:00–19:00, Sector 1 Gallery (Combinatul Fondului Plastic, București).
Credit foto: Ioana Dumitrescu
.jpg)
