În filmul documentar consacrat pictorului Victor Brauner, realizat în 2014 de Fabrice Maze pentru societatea Seven Doc, legendele, povestirile și superstițiile populare sînt asociate cu figura vampirului Dracula din romanul omonim al scriitorului irlandez Bram Stoker apărut în anul 1897. Legenda Vampirului, urletele lupilor din împrejurimile urbei Neamțului, unde artistul s-a născut în anul 1903, figura unei somnambule preluată dintr-un film occidental și ședințele de spiritism organizate de tatăl pictorului, alăturate horoscopului întocmit la cererea realizatorului de Fabrice Pascal, un specialist în acest domeniu, sînt în film caracteristicele atmosferei în care Victor Brauner și-a petrecut copilăria. Lăsînd la o parte picanteriile și unele confuzii din filmul lui Fabrice Maze, legendele, miturile, credințele populare și experimentele spiritiste organizate de Herman Brauner i-au înlesnit pictorului accesul la o lume imaginară, influențîndu-i creația anilor 1930-1948. La începutul anilor 1960, Victor Brauner își amintește cum, asistînd ascuns în dosul ușii la ședințele de spiritism organizate de tatăl său, ar fi fost martorul levitației unui personaj ales la întîmplare pentru un astfel de experiment. Aparatul fotografic pe care Herman Brauner îl cumpărase pentru a fotografia vedute din împrejurimile orașului Piatra Neamț era adeseori folosit în speranța captării imaginilor fugitive ale „spiritelor“ invocate de participanții la reuniunile spiritiste la modă în acea vreme.
La Fălticeni, unde pictorul, în adolescență, își petrece vacanțele de vară, întîlnește o somnambulă care urma să devină una dintre figurile centrale ale operei sale. Cînd familia Brauner își schimbă domiciliul stabilindu-se în București, Victor Brauner vizitează în repetate rînduri Cimitirul Bellu, simțindu-se atras cu deosebire de mausoleul Iuliei Hasdeu. Interesul manifestat de Bogdan Petriceicu Hasdeu pentru spiritism și cavoul Iuliei, construit ca un mic „templu“, au fost sursa inspirației unui surprinzător desen care evocă figura tinerei poetese într-un portret imaginar din seria dedicată „domnișoarelor coafate“. Tema „coafurilor“ este inspirată de frumusețea formațiunilor geologice asemănătoare unor siluete feminine purtînd coafuri extravagante, cunoscute sub numele de „Domnișoare coafate“ (Demoiselles coiffées) pe care pictorul le descoperă în cursul plimbărilor în împrejurimile localității Celliers-de-Rousset unde este nevoit să se ascundă în anii exilului, din 1942 pînă în 1945. În desenul realizat în 1942, Portretul imaginar al Iuliei Hasdeu, „coafura“ reproduce construcția „templului“ consacrat de Hasdeu fiicei sale în Cimitirul Bellu. Exteriorul (partea vizibilă a construcției) și interiorul (cripta) „templului“ pe care pictorul îl vizitase în adolescență formează arhitectura delicată a „coafurii“ din desen. Începînd cu anii 1930, tablourile sînt dominate de „aparițiile“ spectrale ale unor figuri fantomatice care formează arhitecturi imaginare (Oraș mediumnic, 1930). Pe fundalul „negru“ al tabloului intitulat Fantomas, realizat de pictor în anul 1932, curioasa construcție a unui vehicul, colaj care îmbină deșeuri de tot felul, roți, cabluri, țevi, sîrme și fragmentele unor obiecte greu de definit, alături de nocturna apariție a legendarului personaj, trimite la meandrele unui oraș labirintic ale cărui subterane întortocheate amintesc de căile iraționalului pe care suprarealiștii le descoperă în scrierile lui Sigmund Freud. Interesat de fenomenele mediumnice, André Breton publică în anul 1933, în revista Minotaure, articolul „Mesajul automat“ în care producția spiritistă, văzută prin prisma automatismului, este introdusă în sfera creației plastice și literare suprarealiste.
Într-un tablou realizat de Victor Brauner în același an, figura distorsionată a unui personaj feminin ia naștere din „suflul“ unui hibrid proiectat sub forma unui fascicul de lumină (Licuriciul, 1933). În seria Licantropilor sau a Amurgurilor, un abur luminos domină fundalul întunecat al compozițiilor (Spațiu psihologic, Viața interioară, Magia nopții, 1939). Aceeași materie transparentă învăluie „apariția“ venită dintr-o altă lume care înconjoară un bust feminin proiectat pe fundalul unui peisaj întunecat în tabloul intitulat Heron din Alexandria din anul 1939. Magia nopții, tablou realizat în același an, înfățișează un personaj feminin care levitează. Tablourile amintesc de experimentele inițiate de Herman Brauner care încerca să „prindă“ în fotografie aparițiile fugitive ale spiritelor, aburi sau contururile luminoase ale celor trecuți în lumea de dincolo. Invocarea „spiritelor“ din tablourile lui Victor Brauner trimite totodată la articolul „În paradisul fantomelor“ (Au Paradis des Fantômes) publicat de Benjamin Péret în revista Minotaure în anul 1933. Probabila existenţă a unor fiinţe care scapă sistemului de referinţă senzorial, existenţă sesizată numai cu ajutorul facultăţii imaginative, este ideea dezvoltată de Breton, ani mai tîrziu, în Marii Transparenţi. „Tablouri hipnotice“, lucrările din seria Licantropilor reprezintă figuri spectrale (apariţii) care descind dintr-o lume crepusculară, sau fiinţe concrete, care dispar în ceață, într-o lume „nebuloasă“, imaginară. Seria Licantropilor sau a Amurgurilor, care domină creația brauneriană între anii 1939 și 1942, este populată de o lume spectrală în care întunericul este „luminos“ și lumina este „neagră“ sau „întunecoasă“. Un desen din anul 1941 este inscripționat cu următorul text: „Incubi, sucube, efialți, licantropi, vîrcolaci, fantome, spectre, ne întîlnim aici, prietenii mei eterni. Voi vorbiți limba unei lumi a inspirației, care este a mea“. În 1940, una dintre cărțile noului joc de tarot, la care participă suprarealiștii refugiați la Marsilia, este realizată de Victor Brauner. Cartea de joc o reprezintă pe Hélène Smith, „un caz de somnambulism complet“, medium ale cărei mesaje primite dintr-o lume necunoscută sînt transmise în „limba marțienilor“. Figura feminină, poetă, vizionară, magiciană, somnambulă sau himeră, devine un leitmotiv în opera brauneriană. „Ceea ce definește în chip fundamental pictura suprarealistă, [...] este transpunerea în fapt și nimic altceva a automatismului psihic, așa cum acesta se arată în vise, deliruri și comportamente instinctive“, scrie Sarane Alexandrian în volumul consacrat „desenelor magice“ ale lui Victor Brauner (Sarane Alexandrian, Les Dessins magiques de Victor Brauner, Denoël, 1956). Somnambula, una dintre figurile centrale din seria Licantropilor, este purtătoarea mesajelor unui alt timp și deținătoarea miturilor pe care le anunță. Ea este „vampira pasivă“ din scrierile anului 1941 care însoțesc seriile de desene, acuarele și tablouri dedicate unui personaj feminin căruia pictorul îi conferă calități vizionare: „Somnambula deschide imaginația poetului care se simte purtat de această putere a somnului“ (Victor Brauner, 1941). În tabloul intitulat Strigoi. Somnambula din 1946, apare un personaj feminin colorat în roșu, al cărui cap plutind deasupra corpului este prevăzut cu „șapte orificii vivificatoare“ pentru a simboliza „deschizăturile corespondențelor cosmice, fluidice, biologice, sociale, economice, ale celei de-a șaptea revoluții totale, aceea a eliberării definitive“. Părul albastru este trupul unui șarpe, garant al inspirației creatoare. În 1947, an în care are loc expoziția Suprarealismul în 1947 la Galeria Maeght din Paris, Victor Brauner pictează tabloul Casa bîntuită. Desființarea conotațiilor perspectivale, aplatizarea și schematizarea formelor și simetria compoziției accentuează caracterul de „viziune“ al tabloului. Enigmatica compoziție al cărei centru este dominat de construcția a două case suprapuse flancate de două personaje, masculin și feminin, amintește de primele încercări în pictură ale artistului. „Casa cu ferestre negre“ pictată în 1918 pare să fie aceea în care pictorul își petrecea vacanțele de vară la Fălticeni, unde în adolescență întîlnește somnambula a cărei apariție îl impresionează în mod deosebit. În 1948, Somnambula este figura centrală din Tabloul autobiografic, tablou ultrasensibil, un curriculum care asociază imaginea și cuvîntul scris. Tabloul marchează încheierea etapei dominate de fantastic și miraculos din creația brauneriană și despărțirea artistului de grupul suprarealist din jurul lui André Breton.
Foto 1: Licuriciul, 1933
Foto 2: Strigoi somnambula, 1946
Foto 3: Suferinţă, 1941
.jpg)
