Dicționarul copilăriei

„Privim lumea o singură dată, în copilărie. Restul e amintire”, scria undeva Louise Glück. Același lucru îl spusese și Andrei Tarkovski, care era de părere că un artist se hrănește toată viața din copilăria sa.

Nu întîmplător am alăturat aceste două perspective fundamentale asupra copilăriei, a unei poete și a unui regizor de film, întrucît ilustratoarea Anca Popa ne oferă, în această carte-album, o suită de momente confesive însoțite de ilustrații developate din memorie într-o încercare – motivată de dor, după cum singură mărturisește – de reconstituire a unei lumi pierdute pentru totdeauna, dar niciodată absente din privirea ei afectivă. Căci, privind înapoi în acel timp cînd „pluteam într-o mare de iubire, liniște și pace”, Anca Popa e conștientă că femeia și artista care a ajuns au avut o șansă enormă de a fi trăit în anii ’90 o copilărie fericită la țară în două sate din sudul Moldovei, Liești și Umbrărești, acesta din urmă cu nume parcă predestinat să fie reimaginat pe fundalul negru al tușului.

Periplul ei de 40 de momente și schițe la propriu în copilăria de altădată sînt tot atîtea diapozitive mentale în căutarea unui timp fatalmente pierdut, un timp guvernat de inocență și bucurie, de dragoste și joacă, de curiozitate și reverie, un timp magic prin însăși natura lui, în care plictiseala și totodată doliul încă nu fuseseră inventate. De altfel, deloc întîmplător, acest minunat clasor cu amintiri și ilustrații din copilărie se deschide cu moartea bunicului matern (întins la priveghi pe însăși masa unde fetița Anca învățase să picteze) și se închide cu moartea bunicii materne (în urma căreia femeia Anca a rămas cu zestrea unei perne a memoriei care nu odihnește), două evenimente ce trasează tropicul maturității: acum are o istorie personală și o lume întreagă disponibilă în amintire. „Îmi doream să cresc iarăși mică” este expresia unei revelații crunte în pragul doliului după locurile primordiale și după figurile tutelare de altădată: copilăria nu mai poate fi locuită decît dacă este mai întîi reconstruită din cuvînt și desen.

Cartea-album scrisă și desenată de Popa – pe care, culmea, viața a dus-o la capătul lumii –, deși un fel de dicționar intim al descoperirii vieții, este și o mică enciclopedie a copilăriei universale trăită de toții copiii care au avut bunici la țară în anii ’80-’90. Cu un simț al detaliului absolut remarcabil, cu umor și, mai ales, cu foarte multă emoție, Anca Popa reușește să reconstituie, uneori cu mare intensitate, universul domestic și natural al copilăriei în mediul rural și, totodată, lumea interioară augmentată de imaginația febrilă a copilului care descoperă lumea, nu doar cu plăcerile și libertățile ei, dar și cu bizareriile și grozăviile aferente. Joaca și jocurile, superstițiile și obiceiurile populare, ritualurile religioase și rutina muncilor gospodărești (inclusiv cruzimea sacrificiului animalelor de curte), reveriile de după-amiază și coșmarurile nocturne, năzbîtiile, curiozitățile și fobiile – toate acestea sînt surprinse cu o naturalețe melancolică, dînd măsura grației unui timp al bucuriei de a trăi din plin, delicat, tandru și ingenuu, cum numai o dată în viață îți este dat.

Delimitat de casa bunicilor (personajele sublimate ale amintirilor), rîul, grădinile, biserica și ulița satului, acest microunivers deopotrivă rural și temporal este explorat de Anca Popa și cu o evidentă voluptate senzorială. Crochiurile ei sînt impregnate de mirosuri și gusturi, de sunete și descrieri tactile. Parfumurile grădinilor și izul încăperilor, canicula verilor, sunetele naturii și zgomotele nopților, savorile mîncărurilor bunicii, apropierea animalelor și atingerile lucrurilor, manifestările umbrelor și unghiurile luminii, toate aceste percepții puse în cuvinte oferă o corporalitate pe măsura preciziei liniilor și punctelor de tuș din ilustrații. De asemenea, fricile și fascinațiile copilului față de plante, fructe, insecte și animale sînt surprinse, după caz, cu uimire sau cu groază, uneori cu amîndouă („Ah, ugerul vacii, această formațiune misterioasă atașată de corpul animalului, care trezea în mine sentimente contradictorii de admirație și repulsie!”).

Amintiri din copilărie, această meticuloasă, senzorială și emoționantă carte-album, este, în același timp, un omagiu înduioșător și o delicată elegie închinate unei lumi apuse care continuă să strălucească în amintirea ilustratoarei. Iar acum și în memoria noastră, a celorlalți foști copii, care cunoaștem dorul de a privi lumea pentru prima dată, care știm prea bine cum e să ne dorim să creștem iarăși mici.

Cuvîntul înapoi al cărții Amintiri din copilărie de Anca Popa, aflat în curs de apariție la Editura Alice Books.