Două zile

În urmă cu mai bine de un an am mai scris despre admiterea la liceu, exprimîndu-mi opinia că trecerea dinspre gimnaziu spre liceu ar putea fi făcută și sub alte forme decît printr-un examen de admitere. Deunăzi, domnul ministru delegat pentru învățămîntul preuniversitar a făcut o serie de declarații despre această posibilitate. Le consider, în bună măsură, interesante, deși nu sînt sigur că pot fi puse în practică. Inclusiv opiniile mele anterioare pe acest subiect pot părea cumva idealiste.

Sorin Ionescu spune că Evaluarea Națională n-ar trebui să surprindă doar „forța” unui elev la română și matematică în două zile, ci un proces de patru ani. Vorbește despre evaluări naționale pe parcursul gimnaziului, despre probe interdisciplinare, una umanistă și una STEM, despre un profil al elevului și chiar despre posibilitatea ca liceele să stabilească ponderi diferite pentru rezultatele obținute. Ideea de fond mi se pare greu de respins: un copil este mai mult decît suma a două lucrări date la paisprezece ani.

Mai ales că actualul sistem produce o ciudățenie. Un elev foarte bun la istorie, limbi străine, literatură și științe sociale, dar vulnerabil la matematică, poate pierde tocmai accesul la un profil umanist din cauza matematicii. Invers, un elev cu aptitudini evidente pentru științe ajunge să depindă în aceeași măsură de o singură probă de limba română. Nu spun că aceste discipline nu sînt fundamentale. Spun doar că un examen de selecție ar trebui să vadă ceva mai mult din elevul pe care pretinde că îl orientează.

Alte sisteme europene o fac diferit. În Finlanda, admiterea în liceu se bazează, de regulă, pe rezultatele din întregul parcurs gimnazial. În Suedia contează notele din mai multe discipline și există condiții diferite de eligibilitate în funcție de program: pentru profilurile umaniste și sociale trebuie, între altele, rezultate corespunzătoare la istorie, geografie, științe sociale și religie; pentru cele de științe, la biologie, fizică și chimie. Nu există un model european unic, dar există ideea că profilul ales ar trebui să aibă o legătură reală cu profilul elevului.

Sigur, imediat apare problema românească a notelor. Dacă punem în joc mediile din patru ani, încurajăm inflația lor și avantajăm școlile generoase? Probabil că da, dacă nu construim standarde comune și evaluări externe care să calibreze rezultatele. Tocmai aici propunerea unor evaluări naționale distribuite pe parcursul gimnaziului poate avea sens. Nu pentru a transforma patru ani într-un examen continuu, ceea ce ar fi mai rău, ci pentru a nu mai pune aproape întreaga miză pe două dimineți din iunie.

Aș împinge însă discuția și mai departe. În Franța, liceul de sector are încă un rol important: domiciliul contează în repartizare. La noi, ideea liceului de circumscripție ar provoca probabil o mică revoluție. Părinții vînează „liceul bun” uneori încă din clasele primare, meditațiile devin investiție strategică, iar la paisprezece ani copilul trebuie să cîștige dreptul de a intra într-o anumită clădire din centrul orașului.

Nu ironizez dorința părinților. Cînd diferențele dintre școli sînt mari, e firesc să vrei pentru copilul tău mediul pe care îl crezi mai bun. Dar aici se află cercul vicios. Cîtă vreme acceptăm că există cîteva licee în care „merită” să ajungi și altele în care trebuie să speri că nu ajungi, orice reformă a admiterii va fi percepută ca o amenințare. Nu putem cere părinților să renunțe la competiție înainte ca statul să reducă motivele pentru care ea există.

Adevărata reformă a admiterii nu aș începe-o neapărat cu examenul. Ci cu licee care oferă condiții comparabile, profesori buni, siguranță, resurse și trasee educaționale credibile indiferent de adresă, dar și cu mentalități care să accepte acest echilibru. Atunci am putea vorbi serios despre orientare, despre proximitate și despre potrivirea dintre aptitudinile elevului și profil, fără să perfecționăm doar mecanismul prin care îi așezăm pe copii într-un clasament. Oricum (ce idealist sînt!), școala ar trebui să fie mai puțin despre cine intră primul pe o ușă și mai mult despre dacă fiecare intră pe ușa potrivită.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.