Ce înseamnă să fii arhitect în București? Andrei Șerbescu ne povestește ce provocări aduce construirea unei clădiri noi într-o zonă cu case vechi

Bucureștiul este un oraș aparte.

Folosește cu cap ceea ce există deja

 

Bucureștiul este un oraș aparte. Identitatea arhitecturală a Capitalei lipsește sau, dacă este prezentă, ea există pe „bucăți”, pe cartiere, pe anumite străzi, parcă mereu diferite de cele din proximitate. Sau poate că identitatea arhitecturii bucureștene din ultimele decenii ar putea fi tocmai eterogenitatea arhitecturală.

Iată că urmează o întrebare firească: ce înseamnă să fii arhitect în București? Ce înseamnă să concepi un proiect într-o zonă unde o casă veche își deapănă poveștile lîngă un bloc modern, cu patru etaje, față în față cu un bloc „comunist” și cu o clădire înaltă de birouri?

Andrei Șerbescu explică de ce e complicată relația unui arhitect cu Bucureștiul, dar și ce provocări aduce construirea unei clădiri noi într-o zonă cu case vechi.

Cît de dificil este de lucrat cu un oraș care este atît de eterogen și care oferă surprize de tot felul, de cele mai multe ori neplăcute? „E foarte dificil, e un oraș foarte complicat, cu care lucrăm greu. Este un amestec foarte variat, iar de aici putem să extragem și multe lucruri. Nu spun că e rău. Nu e un oraș rău, din contră, este un oraș de care sîntem foarte apropiați și de care, cu toate particularitățile lui, ne place și în care am lucrat cu plăcere, dar e un oraș dificil, e un oraș în care nu prea există regulă de niciun fel. Cînd spun asta, mă refer și la felul în care s-a format orașul, în care a crescut orașul. S-au amestecat atîtea lucruri, atîtea forme, atîtea obiecte în istoria și în formarea lui, încît e foarte dificil să răzbați și să găsești ceva clar. Dar probabil că de aici, din amestecul ăsta foarte eterogen, apare și un pitoresc aparte al Bucureștiului”, ne povestește Andrei Șerbescu.

Orașul românesc și chiar întreaga Românie sînt pline de mituri, iar unul dintre ele ne spune că nu poți avea la bloc confortul unei case, însă biroul de arhitectură al lui Andrei Șerbescu vrea să demonstreze că miturile sînt, uneori, doar mituri, cu proiecte precum cel din strada Sfinții Voievozi din Capitală, pentru care a gîndit spații generoase la exterior, balcoane, terase și grădini private pentru locatarii de la parter. Asta fac proiectele acestea, densifică zona asta de centru, aduc un surplus de masă și de densitate. Dar ne-a interesat tot timpul cum anume am putea să ieșim din zona foarte standardizată a locuitului la bloc”, spune Andrei Șerbescu.

La ce se renunță prea des atunci cînd vine vorba de reducerea costurilor?Se renunță la spațiile comune sau se reduc la minimum. E una dintre ecuațiile economice principale: raportul dintre spațiile comune și spațiile vandabile, spațiile apartamentelor”, ne explică arhitectul Andrei Șerbescu.

Există, însă, și proiecte, precum cel din Strada Dogarilor, unde spațiile comune, poate mai mult decît în alte cazuri, încurajează comunicarea, coabitarea și creează pînă la urmă comunitatea. „Apartamentele au fost gîndite să poată fi unite, să poată fi desfăcute, să poată fi legate pe verticală, pe orizontală. A fost așa ca un fel de puzzle, un fel de Lego tridimensional și care a și funcționat, pentru că ne-a permis să lucrăm cu spații foarte diferite”, povestește Andrei Șerbescu.

Pentru că există, iată, proiecte de succes, nu doar admirate de către proprietari, ci și de trecători și de specialiștii care le oferă premii internaționale, aflăm de la Andrei Șerbescu și care sînt principiile după care se ghidează pentru a integra un proiect în specificul zonei, precum o clădire nouă într-o zonă dominată de case vechi: „Revenim la orașul acesta foarte complicat și greu de așezat în principii. Fiind vorba de un oraș atît de divers și atît de amestecat, probabil că e bine să evităm un calapod, să evităm un mod de a face, pentru că locurile de fiecare dată cer cumva în mod diferit răspunsuri diferite. Dar cred că poate mai mult decît în alte orașe sau în alte locuri, cred că în București e nevoie de un pic de reținere. E binevenită abținerea. Gesturile foarte prezente și foarte hotărîte cred că nu-și găsesc ușor locul, tocmai pentru că orașul e deja învolburat. Apoi, pe noi de multe ori ne-a interesat, fiind vorba de proiecte care trebuiau să-și găsească într-un fel locul într-un perimetru deja definit: cum putem să construim fără să distrugem ceea ce există?”

Bucureștiul nu este unic în tendința sa de extindere, foarte accelerată în ultimii ani. Însă ceea ce alții, din alte țări, au făcut foarte bine și încearcă să facă prin politici urbane bine puse la punct, care la noi tind mai degrabă să lipsească, este încercarea de a folosi cît mai bine ceea ce există deja. „Există o nevoie clară de a folosi ceea ce deja există, de a refolosi. Dar trebuie folosit cu cap. Trebuie să ne folosim de oraș și de ceea ce ne oferă proximitatea centrului orașului. Asta nu trebuie neapărat să fie un argument pentru a construi doar unități la minim. Dar cred că se pot face și unități, apartamente mici, foarte frumoase și foarte diverse din punct de vedere spațial”, ne spune Andrei Șerbescu.

Ajungem să ne întrebăm, în mod firesc, ce înseamnă o locuință valoroasă, dincolo de devize și de facturi. Să fie, oare, vorba doar de poziția locuinței în oraș? „Orice agent imobiliar ne-ar spune că, în primul rînd, poziția în oraș este cea care dă valoare”, ne spune Andrei Șerbescu. „Sigur că e foarte importantă, dar, dincolo de poziția în oraș, care nu depinde de noi, cred că ceea ce depinde de noi și care poate să aducă valoare este un anumit grad sau mod de a personaliza locuința, locuirea și clădirea”. O locuință bună și valoroasă este una care trebuie să fie construită bine, cu meșteri buni și cu materiale nu neapărat scumpe, dar bune și bine puse în operă. „Și cred că mai departe sînt lucruri care țin uneori și de o deschidere mai mare, de o fereastră mare către stradă, către cartier. Lucruri de detaliu, poate”, este concluzia lui Andrei Șerbescu.

Material cules din proiectul „Cine ascultă o casă?”, realizat de Cronicari Digitali, susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură

Andrei Stanca, jurnalist platforma Cronicari Digitali

 

 

 

Share


Fantezii

Fantezii