Zilele trecute au fost la Cluj cîteva evenimente la care a participat și ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David. Unul dintre evenimente a constat într-un spectacol de teatru, Acrobații – 7 zile din viața unui profesor de țară, regizat de David Schwartz, urmat de o dezbatere, totul organizat de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Platforma de Teatru Politic și Centrul Cultural Clujean. Spectacolul a fost excelent, publicul a fost entuziasmat de realismul cu care reușește să surprindă, esențializat și tipologizat, aspecte din învățămîntul preuniversitar rural, mai mult sau mai puțin actuale, unele dintre acestea, avînd în vedere că documentarea pentru spectacol a avut loc în 2020, deci au trecut cîțiva ani.
Dezbaterea a fost și ea interesantă, a fost moderată de Horia Poenar, prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, participînd, alături de ministru, inspectorul școlar general de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, dna Marinela Marc, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, conf. univ. dr. Cătălin Glava, regizorul David Schwartz, dna Miki Braniște de la Centrul Cultural Clujean și dl Adrian Huiban de la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. S-au spus și nemulțumiri, s-au dat și răspunsuri, s-au formulat unele recomandări, totul într-un spirit al decenței și dialogului deschis. Pot spune, în primul rînd, că apreciez faptul că dl Daniel David nu întoarce spatele dialogului și, mai mult, recunoaște că unele măsuri care s-au luat în sistem nu au fost dorite nici de domnia-sa, respectiv că nu le consideră măsuri de reformă, ci de criză, sperînd că se vor remedia în viitor, alături de reforme reale care se vor face.
Punctual, vreau să mă refer la un aspect. Respectiv, debirocratizarea. Domnul ministru a menționat și cu alte ocazii faptul că și-ar dori să se debirocratizeze munca profesorilor, că este deschis în acest sens, dar că nu a primit nici o propunere concretă, deși are încă deschisă o adresă de e-mail dedicată acestui scop. Înțeleg foarte bine!
În urmă cu vreo patru ani a mai existat o astfel de inițiativă, sub ministeriatul doamnei Monica Anisie. Sigur vă aduceți aminte de mult vehiculata „comisie de tăiat hîrtii”. Am fost solicitat atunci să fac parte din comisie și s-a lucrat pe identificarea unor astfel de tăieri. Ce să vezi, însă? Nu prea ai ce să tai! Mai ales în ceea ce îi privește pe profesori, efectiv nu prea ai ce să tai, decît dacă, la o adică, le mai restrîngi sarcinile de serviciu și, în special, eventual diriginților. Dar asta nu se prea poate. Birocrația este un fapt, dar este, în același timp, și o marotă. Pentru că nu poți elimina ceea ce ține de specificul unor activități profesionale. Ce să tai? Planificările și proiectările unităților de învățare? Da, dacă, să zicem, dirigintele nu s-ar mai ocupa de acte diverse (de la burse pînă la documente privind abonamentele școlare), s-ar mai elimina cîte ceva. Dar nu mult și, în fond, cine să le facă și pe acestea? Secretariatele sînt și ele sufocate, oricum. Directorii, de asemenea, sînt sufocați și ei birocratic, poate de pe acolo și de la diverse comisii s-ar mai putea elimina cîte ceva, dar asta doar dacă s-ar renunța la ele (de la comisiile de CEAC, SCIM, CSSM etc.). Este cam dificil, pentru că așa e conceput sistemul.
În schimb, ce cred că s-ar putea face, deși probabil nu în vreme de criză, ar fi o mai amplă digitalizare a tuturor aspectelor birocratice, care ar ușura mult munca. Spre exemplu, catalogul electronic este o enormă ușurare, acolo unde există. Pe același model, ar putea fi multe digitalizate: de la planificări și proiectări didactice, care nu văd de ce trebuie să mai fie și printate, cînd oricum semnături se pot pune și în documente pdf, nefiind necesară pe majoritatea o semnătură autorizată, pînă la – și aici e o chestie care ar simplifica muuult munca mai multor oameni –, așadar pînă la diversele dosare pentru grade didactice. Poate cîndva se va ajunge și la această facilitate.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.