În discursul inaugural al primului său mandat la Casa Albă, în ianuarie 1981, Ronald Reagan spunea: „În criza pe care o trăim, Guvernul (Government – n.m.) nu este soluția, Guvernul este problema”. Istoria a păstrat, peste cinci decenii, acest citat memorabil. Discursul inaugural al președintelui Nicușor Dan, rostit acum cîteva (puține) luni, a fost și el atît de memorabil încît nu-mi amintesc dacă a existat, necum vreo frază sau vreo idee de acolo. La fel a fost (sau n-a fost?) primul discurs al premierului Ilie Bolojan.
Oricum, nimeni nu se poate vreodată aștepta de la vreunul dintre cei doi lideri politici să spună așa ceva, anume că Guvernul este marea problemă a României. Noi știm că marea problemă a României este deficitul, bugetul, datoria externă sau mai știu eu ce alt procent. Dacă sîntem mai citiți, știm că marea problemă a României este educația sau sănătatea și, dacă sîntem mai profunzi, știm că e demografia. În fine, dacă sîntem mai furioși, știm că marea problemă a României sînt suveraniștii cu tot cu Rusia din spatele lor.
Eu, însă, cred că marea problemă a României este Guvernul ei, căruia nu îi reproșez doar că nu este capabil să rezolve vreuna dintre problemele enumerate mai sus, ci îi reproșez mai ales că le-a generat. Prin „Guvern” înțeleg cam ce se înțelege în tradiția politică anglo-americană prin Government, adică suma tuturor instituțiilor prin care statul sau autoritatea publică aplică legea și implementează politici publice. În același timp, rețin că în teoria politică anglo-americană se face distincția dintre stat (state) și Guvern (Government) – statul este cadrul general de putere în care guvernele diferite se succed; guvernele pot reprezenta statul, dar nu îl epuizează și nu se identifică cu aceasta. Guvernul este, așadar, mai mult decît colegiul de miniștri conduși de un prim-ministru, dar mai puțin decît statul. Astfel identificat, Guvernul este marea problemă a României.
Oricine a sperat că actualul Guvern Bolojan, cu tot cu majoritatea lui parlamentară, va reforma statul trebuie să admită, deja, că a încasat încă o iluzie. Austeritatea, pe care eu nu o resping din principiu, dimpotrivă, o prefer oricînd dezmățului, pare a fi realizabilă în România post-comunistă. Putem strînge cureaua dacă la butoane este o mînă forte. Reforma, însă, adevărata reformă, e altceva. Reforma nu ne iese niciodată. Schimbări în bine pot avea loc și au mai avut loc, dar niciodată ca parte a unui mare și cuprinzător proiect politico-administrativ. Problema actualului guvern (acum mă refer direct la cabinetul Bolojan), însă, pare a fi alta: e posibil ca nici măcar austeritatea să nu-i reușească pe deplin. Adică austeritatea îi poate reuși doar pe bucăți: cu profesorii, dar nu cu magistrații; cu funcționarii mărunți, dar nu cu sinecuriștii; cu micii întreprinzători și plătitori de taxe, dar nu cu uriașii evazioniști protejați; cu instituțiile de cultură, dar nu cu marile companii de stat. Mai precis, cu cei slabi și nu cu cei puternici. Iar dacă facem o conversie în limbaj moral, austeritatea acestui guvern cu tot cu majoritatea lui parlamentară reușește cu cei care nu sînt vinovați de ea și nu cu cei care sînt vinovați de ea.
Așadar, luptîndu-se cu cei slabi, cu cei care nu se pot opune, eroii reformelor false comit erori după erori. Una dintre aceste erori este propunerea legislativă a unui grup de parlamentari „reformatori”. Cei mai mulți, din PSD, un partid notoriu pentru grija scrupuloasă cu care se atinge de buget, cîțiva din PNL, pînă ieri iohanniști într-un partid notoriu pentru verticalitate, caracter și prețuirea competențelor, plus vreo doi de la Grupul minorităților naționale, la rîndul lor faimoși pentru profunzimea gîndirii instituționale. Acești parlamentari au făcut un proiect de lege prin care se comasează Institutul Diplomatic Român cu Institutul Național de Administrație, cu Institutul European din România și cu Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie din Bușteni într-un Institut Național de Formare în Sectorul Public. Puteau mai mult! Institutul Național de Meteorologie și Institutul Național de Metrologie au rămas, ciudat, necomasate. De asemenea, Institutul Național de Sănătate Publică și, mai ales – asta ar trebui să fie de mare interes pentru reformatorii noștri –, puzderia de institute naționale de boli (transmisibile, infecțioase, neurologice, cardiovasculare etc.) au rămas, și ele, inexplicabil, neamenajate.
Nu poți să nu îți amintești de faimoasa butadă a lui Grigore Moisil. I s-a cerut părerea despre un proiect de comasare a unor institute ale Academiei. Un proiect aberant, cam ca ăsta. Moisil a răspuns: „Eu propun mai mult: să se comaseze Institutul de Geologie cu Institutul de Geografie, cu Institutul de Geometrie și cu Institutul de Geodezie și să fie conduse de Geo Bogza”. Măcar, în butada lui Moisil, comasarea avea un criteriu. În realitatea reformatorilor noștri, comasarea asta nu are nici un criteriu. Simplul fapt că aceste instituții sînt puse în aceeași oală arată clar că reformatorii habar nu au ce reformează.
Lăsînd gluma la o parte, vreau să spun două vorbe serioase despre Institutul Diplomatic Român, printre altele pentru că am fost implicat în fondarea strămoșului său, Academia Diplomatică. Această structură era parte a MAE, prinsă în organigrama ministerului pentru că era direct legată de cariera diplomatică pe vremea în care cariera diplomatică se trasa pentru prima dată în mod serios, printr-o lege, după o logică cu cap și coadă. Ehe, anii ’90! În timp, Academia Diplomatică a devenit Institutul Diplomatic Român, s-a autonomizat, a obținut și acreditarea Ministerului Educației, devenind un furnizor de formare și perfecționare profesională, dar și o structură de cercetare în domeniul relațiilor internaționale.
Disprețul față de educație, însă, este o obișnuință pentru toate structurile de putere din România. Inclusiv pentru MAE. Astfel, IDR nu este acum o instituție cum ar trebui să fie, cum ar putea să fie, cum este croit să fie. Și vina este exclusiv a Guvernului, cel care generează probleme și nu le poate niciodată rezolva. Soluția desființării IDR este, de fapt, triumful disprețului pentru educație și pentru formarea profesională.
În România avem instituții bine gîndite și prost executate. Dacă Guvernul le ucide pe acestea (altfel, de cele prost gîndite și glorios executate în prostia lor nu se atinge), atunci nu doar că nu face reformă, ci face, direct, antireformă. Nu știu dacă năstrușnica idee a reformatorilor va trece de votul decisiv al Camerei. Dar simplul fapt că le-a venit o astfel de idee, că au scris-o într-un proiect de lege și că proiectul se plimbă neatins de la Senat la Cameră este o dovadă că Guvernul (în acest caz, grupul său de parlamentari) nu este soluția, ci problema României.
.jpg)
