„Nu va fi o schimbare. Este o precizare. Acest statut are 25 de ani. Este o clarificare doctrinară. Sîntem un partid de centru-stînga, respectăm valorile naționale, tradiționale românești, valorile religioase și cred că scoaterea acestei sintagme «progresist» este firească, pentru că între timp acest termen a căpătat alte conotații. Această definiție ne caracterizează mai bine.” Aș vrea să mă declar surprins de citatul acesta din Alexandru Rafila, noul purtător de cuvînt al PSD. Aș putea chiar să mimez în scris surpriza, dar nu m-ar crede nimeni. Faptul că PSD, un partid de stînga, se declară rușinat de un termen de care ar trebui să fie mîndru e subiect de mirare doar pentru cine n-a avut răbdare să urmărească de-a lungul timpului declarațiile și faptele oamenilor în numele cărora vorbește dl Rafila. De la Titus Corlățean, fost viitor președinte al partidului, care dădea vina pe secularizare pentru moartea activistului Charlie Kirk, pînă la Liviu Dragnea, un fost rocker din Teleorman cu o scurtă carieră de bucătar, care se simțea amenințat de o cabală mondială de asasini globaliști care se uitau urît la el, lista e lungă și merge înapoi în timp pînă în anii ’90. Concluzia e simplă, PSD a fost partid de stînga doar accidental sau oportunist. E suficient să comparăm voturile din Parlamentul European și documentele internaționale semnate de partid cu acțiunile din Parlamentul sau Guvernul naționale. Sînt două partide diferite. Ca Daciile de pe vremea lui Ceaușescu, am avut tot timpul un PSD de export și unul, mai prostuț, de uz intern.
Acum virează, la fel de oportunist, spre un conservatorism formal pe care nu îl pricepe foarte bine, la fel cum nu a priceput prea bine nici social-democrația. Te-ai fi așteptat de la niște politicieni de carieră cum sînt cei din conducerea PSD să înțeleagă că, dincolo de tendințe de moment, politica locală și cea internațională funcționează după principiul pendulului. Cîștigătorii de azi sînt pierzătorii de mîine și invers.
Sînt sigur că e pe undeva un strateg al PSD care ar putea să mă contrazică indicîndu-mi cele 40 de procente ale AUR din ultimul sondaj INSCOP. I-aș da dreptate în privința faptului că avem de-a face cu o schimbare în peisajul politic românesc, însă nu cred că vom fi de acord asupra motivelor acestor schimbări. Creșterea AUR nu vine din faptul că PSD era nominal progresist (echivalent pentru justiție socială, echitate și drepturi extinse), ci din faptul că PSD nu și-a făcut datoria față de categorii largi de populație care au fost de-a lungul timpului tradițional apropiate de stînga. Am mai scris în acest spațiu că AUR este un efect și nu o cauză. Frustrări acumulate de-a lungul a zeci de ani de zile în care, cu mici excepții, România a fost guvernată de PSD, au dus la apariția unui partid al revanșei și nervilor. E o consecință banală și previzibilă. Funcția creează organul. Or, cîtă vreme PSD (nu numai el, dar asta e o discuție pentru altă dată), ca principal partid al României, nu s-a ocupat de probleme reale, ne-am ales cu AUR.
E greu de înțeles de ce crede PSD că poate capta mai bine energiile politice transformîndu-se într-o dronă naționalistă, dar asta e o întrebare pentru strategii care au venit cu ideea asta. M-aș mulțumi doar să remarc faptul că, după o victorie zdrobitoare în 2016, care a avut la bază același tip de limbaj, PSD-ului i-a explodat grenada Ordonanței 13 în față. Un eveniment care nu și-a consumat toate energiile și probabil vom mai vorbi de el, dat fiind că singurul candidat la președinția partidului e dl Sorin Grindeanu, premierul care a semnat respectivul act. La PSD e aproape o tradiție ca poporul să se întoarcă împotriva partidului. De asta, de la Ion Iliescu încoace, nu a mai existat vreodată o majoritate care să lase președinția pe mîna unui pesedist.
Noua înfățișare doctrinară a PSD e o formă de dispreț pentru electorat și o lipsă alarmantă de sofisticare. Șoșo-pesedismul e soluția la lipsa de soluții a unui partid încă mare ce se pregătește de propriile funeralii. Liderii „social-democrați” par să creadă că oamenii nemulțumiți de starea actuală a lucrurilor vor respira ușurați că avem un AUR cu legături mai strînse în administrația publică. Și mai cred oamenii ăștia că, adunînd la un loc potența financiară a partidului cu notorietatea primarilor și miniștrilor, au găsit combinația-minune. Insist că asta e formă de dispreț, iar dacă mîine am avea alegeri, toți oamenii nervoși din România vor vota cu partidul oamenilor nervoși – cu originalul, nu cu copia. Rebranding-ul PSD e doar înșelăciune în formă continuată care, mai devreme sau mai tîrziu, va duce la eșuarea balenei obosite și fără idei care se prezintă încă drept cel mai mare partid al țării.
Ceea ce face PSD astăzi, mutîndu-se formal la dreapta, e să lase un gigantic loc liber pe care nu se grăbește încă să îl ocupe nimeni. Stînga are nevoie de reprezentare, iar zecile de curente și curențele ocupate zilele astea să își dovedească puritatea ideologică ar putea să încerce, măcar o zi, să se asculte unele pe altele.
.jpg)
