
Acuzat de înșelătorie după ce se pare că a luat mai bine de un milion de euro de la un afacerist, Călin Georgescu s-a trezit cu o percheziție DIICOT acasă. Nu mă surprinde nici acuzația și nici lucrurile care s-au găsit în casa inculpatului, printre care o legitimație falsă de cavaler de Malta. Cumva, o legitimație de cavaler contrafăcută e exact la ce te aștepți în recuzita personajului cu pricina. Din tonul celor care au relatat tărășenia cu legitimația de cavaler de Malta, se poate deduce că jurnaliștii cred că domnul în cauză ar fi știut că legitimația e falsă. Prin urmare, ar fi încă o dovadă a înclinațiilor acestuia pentru înșelăciune. Dimpotrivă, mie mi se pare că, în istoria cu Ordinul de Malta, Călin Georgescu a fost el însuși victima unei înșelăciuni. Plin de propria importanță și cum se crede și mare diplomat cu conexiuni ferme cu cei aflați la guvernare în SUA, Călin Georgescu e victima ideală pentru phishing-ul cu cavaleri. E fratele Cipolla din Decameronul lui Boccaccio, înșelătorul înșelat. Iată pe ce îmi bazez speculația.
Cum nu a devenit Umberto Eco cavaler de Malta
În 1986, Umberto Eco a scris pentru rubrica „La bustina di Minerva“ pe care a avut-o timp de 30 de ani în săptămînalul L’Espresso, un articol intitulat „Come diventare Cavaliere di Malta”. În română, „Cum să devii cavaler de Malta” a apărut într-un volum intitulat Minunea Sfîntului Baudolino (traducere de Sorin Mărculescu, Humanitas, 2000). În articol, Umberto Eco povestește cum a primit o invitație să se alăture unuia dintre multele false ordine de Malta care existau deja în anii ’80, al căror număr nu a făcut decît să crească între timp. Cu un gust recunoscut pentru falsurile ezoterice, Eco face în articol genealogia ordinelor de Malta ilegitime, așa cum se desprinde din lucrarea istoricilor francezi B. Galimard Flavigny și A. Chaffanjon, Ordre et contre-ordres de chevalerie, publicată în 1982. Printre ordinele de Malta discutate de Eco apud istoricii francezi pare să fie și cel căruia, cred eu, i-a căzut victimă și Călin Georgescu. Iată fragmentul în traducerea lui Sorin Mărculescu indicată mai sus: „În 1966 apare în calitate de cancelar al ordinului un anume Robert Bassaraba von Brancovan Khimchiacvili, care însă este expulzat și întemeiază apoi ordinul Cavalerilor Ecumenici de Malta al cărui Protector Imperial și Regal va fi apoi prințul Enrico al III-lea di Vogo Lascaris Aleramico Paleologo del Monferrato, moștenitor al tronului Bizanțului, prinț de Tesalia, care va întemeia apoi alt ordin de Malta, Prioratul Statelor Unite”. Recunoaștem și aici nume cu rezonanțe valahe. Dacă Umberto Eco nu a căzut în capcana fals cavalerească, mulți au făcut-o. În 2013, în Italia, poliția a scos la iveală o rețea de recrutare pentru falsele ordine de Malta. Victimele, printre care politicieni, personalități media și ofițeri de poliție, plătiseră între 3.000 și 10.000 de euro pentru onoarea de a fi cavaleri și dame ale Ordinului de Malta. De altfel, proliferarea falselor ordine a determinat Vaticanul să publice o listă a ordinelor cavalerești care sînt asociate legitim cu Sfîntul Scaun.
Două vorbe despre fratele Cipolla
În Decameronul, fratele Cipolla (Ceapă) merge prin satele cele mai izolate ale Toscanei să strîngă pomeni. Isteț și lipsit de scrupule, Cipolla profită de ignoranța congregației ca să-i ducă de nas cu tot felul de povești fantastice și cu moaște provenind din vagul „Răsărit”. Dar păcăliciul devine păcălit cînd doi băieți isteți îi înlocuiesc pana de păun, pe care Cipolla voia să le-o prezinte localnicilor ca „pana arhanghelului Gavriil”, cu niște tăciuni din vatră. În timpul slujbei, cînd Cipolla realizează că pana a fost înlocuită cu tăciuni, istețul frate nu se pierde cu firea și imediat le spune oamenilor adunați în biserică că le-a adus de fapt alte moaște: tăciunii de la martiriul Sfîntului Laurențiu. Evident că ei îl cred, după cum e de așteptat de la unii care nu au cum să știe mai bine, chiar și atunci cînd le povestește despre alte minuni de prin Răsărit precum „degetul Sfîntului Duh”, „moțul îngerului care i s-a arătat Sfîntului Francisc din Assisi”, „o bucățică din veșmîntul sfintei credințe catolice” sau „vreo două sau trei raze din steaua ce-au văzut-o magii de la Răsărit” (Giovanni Boccaccio, Decameronul, traducere de Eta Boeriu, Univers, 1978). Pentru Boccaccio, personajul Cipolla întruchipează profetul fals gata să se folosească de tot felul de tertipuri cu aer vag teologic ca să mai scoată un ban de la cei care îl urmăresc. Este și un portret clasic al unei lumi perene, în care ignoranța edifică șarlatania religioasă la rang de putere profetică. Parcă ne amintește cumva de un fenomen contemporan.
Așadar, putem să ne închipuim scena. Pe falsa legitimație scrie că a fost emisă în mai 2025, după ce Călin Georgescu a devenit faimos plasîndu-se pe primul loc al turului din noiembrie 2024 și după ce anularea rezultatelor i-a făcut pe simpatizanții lui să îl ridice pe culmi mesianice. Plin cum e de propria grandoare și cu o imagine de sine pe care stenogramele ne-o arată burlescă, îl și văd pe Călin Georgescu fiind abordat de cineva din falsul Ordin de Malta cu propunerea de a deveni nici mai mult, nici mai puțin decît „Prior of United States of America”, fără îndoială în schimbul unei frumoase donații. Ca unul care este venerat de admiratori și căruia i se pupă mîna la piață, Georgescu probabil nu a văzut nimic bizar în propunere. La urma urmei, cum să nu i se cuvină tocmai lui și acolada de „prior al Statelor Unite ale Americii”?! Parcă tot mai isteț era fratele Cipolla, care măcar știa prea bine că nu are nici pana arhanghelului Gavriil și nici tăciunii Sfîntului Laurențiu. Măcar știa că vrea să fraierească niște naivi. Pe el însuși nu se vedea prior la nimic. Se mulțumea doar cu punga plină.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Foto: Marele prior general al Statelor Unite ale Americii
