Cînd părintele Scrima a trecut la Domnul, acum douăzeci și cinci de ani, lăsa în urma lui o singură carte, Timpul Rugului aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, apărută în 1996, la Humanitas, cu prefața istorică a lui Andrei Pleșu și prin admirabila grijă a doamnei Anca Manolescu, precum și o serie (despre care nu se știa cu precizie cît era de extinsă) de articole și interviuri publicate în străinătate. Ecoul prezenței sale era încă predominant oral. Dincolo de fascinația indelebilă pe care o exercita, renumele său ținea mai degrabă de mit decît de istorie... Abia odată cu editarea sistematică a textelor din arhiva încredințată Colegiului Noua Europă – ultimul pol de iradiere antumă –, arhipelagul prodigioasei sale activități a ieșit miraculos la lumină. Ca într-un proces invers celui presupus de Euhemerus, mitul a lăsat din ce în ce mai mult spațiu personajului istoric și, astfel, părintelui Scrima i s-a putut face, în sfîrșit, dreptate.
După excelentele monografii care i-au fost dedicate de Ioan Alexandru Tofan, în 2024 au apărut două volume datorate teologului Viorel Coman (astăzi părintele Augustin): o colecție de studii, coeditată alături de Ioan Alexandru Tofan, sub titlul Eastern Orthodox Christianity and the Culture of Dialogue: the Legacy of André Scrima (Cerf, Paris), și cea dintîi monografie despre rolul ecumenic al părintelui Scrima: Bridge-Builder between East and West. André Scrima and the Ecumenical Turn in Orthodox-Catholic Relationships (Brill-Schöningh, Paderborn). Articolele, publicate între 2020 și 2023 în periodice internaționale, despre viziunea părintelui Scrima asupra unității Bisericii, reconstrucția contribuției sale la deschiderea relațiilor dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică și efectul intervențiilor sale asupra documentelor Conciliului Vatican II oferă substanța acestei prime sinteze, care acoperă perioada 1956-1967. Viorel Coman și-a propus o veritabilă cercetare istorică și, trebuie spus, a reușit să o realizeze, bazîndu-se pe o minuțioasă studiere a arhivelor de la Paris, Bologna, Vatican și Leuven. O bună parte dintre neclaritățile cronologice privitoare la activitatea lui André Scrima în anii imediat următori plecării din India își găsesc răspuns în corespondența cu dominicanul Christophe Dumont, director al Centrului Istina și al revistei omonime, și cu părintele Pierre Duprey, personaj-cheie al relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe și Vatican pînă la sfîrșitul anilor ’90.
Viorel Coman reconstruiește fiecare etapă a implicării părintelui Scrima la deblocarea relațiilor dintre ortodocși și catolici, începînd cu prieteniile și colaborările fraterne din anii 1958-59 și cu întîlnirea providențială a Patriarhului ecumenic Athenagoras din 28 septembrie 1960 (pe care, în urma acestei atente cercetări, o putem situa mai precis și evalua mai detaliat). Autorul analizează trei perioade ale lucrării pentru unitate a părintelui Scrima: după anii stabilirii unor legături personale (1956-1960), urmează o discretă, dar intensă misiune în calitate de colaborator al Patriarhului ecumenic, care culminează cu marile acte inaugurale ale dialogului dintre Constantinopol și Roma (primul schimb de scrisori dintre Patriarh și Papă și întîlnirea de la Ierusalim din 1964); în ultima fază a Conciliului Vatican II, Scrima devine unul dintre protagoniștii vizibili, ca reprezentant personal al Patriarhului, fiind și singurul observator primit într-o audiență privată de către Paul VI. Roadele majore ale acestei etape au fost ridicarea anatemelor în 1965 și vizita Patriarhului Athenagoras la Roma în 1967. Capitolele III și IV sînt mai mult decît elocvente pentru miza generală a cărții: prezența ortodoxă și efectele ei la Vatican II. Așa cum reiese din demonstrația impecabil documentată a lui Viorel Coman, toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără subtilitatea, eficacitatea și profilul intelectual și spiritual al lui André Scrima. Dacă, pînă de curînd, contribuția sa era recunoscută pe baza unor mărturii prestigioase, iar, după deschiderea arhivelor, a documentelor inedite, începînd cu această remarcabilă monografie ea este dovedită istoric și reintegrată, așa cum se cuvine, în circuitul internațional.
