Am fost să văd Odiseea, mult anticipatul și discutatul film al lui Christopher Nolan. Ca unei simple muritoare de rînd, nici specialistă în Odiseea și nici în cinematografia lui Nolan, aș spune că filmul mi s-a părut în ansamblu spectaculos, dar și cu ceva momente neinspirate. Momentele cele mai anoste și care m-au scos cumva din atmosfera cît de cît homerică a filmului au fost scenele care portretizează relația dintre Odysseu și Penelopa. Filmul lui Nolan e spectaculos în detaliile grotești, dar plat în cele tandre. Ceva mai insipid decît tandemul Odysseu-Penelopa rar am mai văzut. Relația complicată și complexă dintre cei doi în epopee este diluată într-un fel de sirop hollywoodian care are darul de a scoate privitorul rapid din atmosfera istorică.
În epopee, momentul care o portretizează cel mai bine pe Penelopa este șiretlicul țeserii giulgiului pentru socrul său, Laerte. Cu țesutul, această ocupație virtuoasă pentru matroane, Penelopa reușește să-și țină la distanță pețitorii timp de trei ani. Stratagema ne dovedește că Penelopa este la fel de ageră la minte ca Odysseu. Ne facem o idee despre rolul țesutului, dincolo de cel practic, din faptul că pețitorii acceptă timp de trei ani, pînă cînd o slujnică îi trădează secretul, că regina lucrează la un singur giulgiu. Înțelegem din asta că țesutul conferea autoritate femeilor și le dădea posibilitatea de a pune ordine în haosul războiului.
În film, tertipul Penelopei cu războiul de țesut este echivalentul direct al calului troian născocit de Odysseu. În epopee, ideea giulgiului lui Laerte este atît o „viclenie de muiere” (II, 93), dar, mai ales, o inspirație de natură divină: „Ci, tot de dor de-Odysseu, biata-mi inimă mi se topește. / Iar ei la nuntă mă grăbesc, însă eu vicleșug țes întruna: Pusu-mi-a-n gînd mie zeul, întîi, mîndră pînză, măiastră, / În casa mea, ridicîndu-mi războiul cel mare a țese. / Să mă așez, pe subțire uzeală, iar lor dat-am vorbă: «Juni pețitori după mine, cum dus e zeiescul Odysseu, / Mai zăboviți așteptîndu-mi nuntirea, doar pînă ce truda / Oi împlini-o – să nu-mi piară pînza, degeaba țesută – / Pentru eroul Laerte, ca giulgiul din urmă să-l aibă, / Cînd l-o cuprinde ursita, în moartea cea grea pogorîndu-l, Ca să nu mi se țîfnească avan vreo Ahee-n cetate, / Că l-am lăsat, om cu stare, și fără de giulgiu să zacă». Astfel grăii, iar ei de cuvîntu-mi cumiți ascultară. Iar, de atuncea, pe ziuă, stăteam și țeseam la lucrare, / Nopțile însă din ele desfăceam, cu făclii lîngă mine. / Astfel, trei ani șiretlicu-mi i-a dus pe Ahei cu crezarea. / Cînd s-a făcut și de-al patrulea an și-ncheiatu-s-au cruguri, / Vremile lunile roată,-mplinitu-s-au zile și zile, / I-a-nștiințat una din slujitoare, o cățea fără cinste, / Iar ei m-au prins și cu tari ocărîtu-m-au vorbe, / Astfel că, nu după vrerea-mi, lucrarea-mplinii, de nevoie!” (Homer, Odysseia, tradusă în hexametri de Dan Slușanschi, Humanitas, 2022, 19, 137-156). Așadar, „zeul” i-ar fi dat Penelopei ideea. Sau cel puțin asta era o explicație mai plauzibilă pentru publicul lui Homer, înclinat mai degrabă să creadă în originea divină a unei idei bune la o femeie decît în „viclenia muierească”, cu atît mai puțin în posibilitatea existenței inteligenței la femei.
Dar care zeu? În Grecia veche, zeitatea care veghea asupra țesătorilor era chiar prietena divină a lui Odysseu, Atena. În ipostaza de Athena Ergane, „Atena Făuritoare”, zeița apare pe vasele din epoca clasică în chip de protectoare a țesătoarelor. Atena, reprezentată atît de des cu scut și suliță, atributele soldatului victorios, era și protectoarea meșteșugurilor pașnice. Deși, cînd cineva îi contesta întîietatea, cum a făcut biata Arachne, afla pe pielea sa cum se manifestă neplăcerea divină.
În Iliada, cealaltă epopee homerică, o vedem la războiul de țesut și pe Elena, cel mai faimos și frumos casus belli din istorie. După zece ani de război, nimeni nu cîștigă. Ca să iasă din impas, Menelau, soțul pe care Elena l-a abandonat în Sparta, și Paris, cel care a adus-o în Troia și a provocat astfel războiul, cad de acord să decidă soarta războiului printr-un duel. În scena țesutului, o vedem pe zeița Iris, care îi apare Elenei sub chipul cumnatei sale Laodiceea, cum vine să o cheme pe ziduri, să vadă duelul dintre cei doi. Iris/Laodiceea o găsește pe Elena la războiul de țesut, unde lucrează la o tapiserie care înfățișează chiar războiul pe care l-a provocat: „Iris, sub chipul cumnatei – soție ce-avea Helicaon, / Fiul cel tare, născut din Antenor, fruntaș în cetate – / Laodiceea, fiica lui Priam, frumoasă-ntre toate / Iară pe ea o găsi în palat, la războiul cel mare, / Straiul în două țesîndu-l, pe care-nvîrstase întreceri / Între Troieni, cei cu caii, și-Aheii cu zale de-aramă, / Tot ce pățiseră ei, doborîți sub puterea lui Ares, / Iar, lîngă ea adăstînd, glăsuia Iris cea iute: / «Vino încoace, mireasă iubită, să vezi ce mai fapte / Între Troieni, cei cu caii, și-Aheii cu zale de-aramă! / Ei mai-nainte-l purtau pe cîmpie pe Ares, cumplitul, / Lacrimi ce-aduce, poftind să se-nfrunte-n războiul lor crîncen»”. (Homer, Iliada, tradusă în hexametri de Dan Slușanschi, Humanitas, 2019, 3, 125-128).
Elena țese războiul așa cum bardul îl pune în cuvinte. Pentru regina Spartei și fiica muritoare a lui Zeus, țesutul este mijlocul pe care îl are la îndemînă ca să își explice lumea. Războiul de țesut le dă femeilor din epopeile homerice autoritatea și autonomia propriei povești.
În filmul lui Nolan această semnificație a țesutului lipsește, după cum lipsește și prezența covîrșitoare a divinului din epopeile homerice. Fata timida care îi mai apare din cînd în cînd lui Odysseu nu are nimic de-a face cu zeița cumplită și capricioasă care îi pedepsește chiar și pe ahei cînd unul dintre ei comite un sacrilegiu sau o transformă pe muritoarea Arachne în păianjen pentru că a avut îndrăzneală să se creadă o țesătoare mai bună ca ea. Nu pare că regizorul a fost vizitat de celelaltă divinitate pe care Homer o invocă drept călăuză: Muza.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Credit foto Femei țesînd (Lekythos, secolul al VI-lea î.Hr.): Wikimedia Commons
