Nu practic textul plin de referințe, m-a ferit Dumnezeu de marota citațională... Încerc îndeobște să tratez teme care-mi apar pe radarul mental sub rubrica „demn de reflecție” și o fac natural, în ritmul spontan al ideației consecutive. Astăzi, cu gîndul la metafora bahică a „șprițului de vară”, vă voi propune la rubrica mea un florilegiu din maximele genialului Nicolás Gómez Dávila, ale cărui „scolii” au fost recent traduse în românește. I-am lăudat virtuțile și farmecul într-o cronică de carte după apariția pomenitei sume aforistice (NGD, Scolii la un text implicit, traducere de Ioan Milea, Editura Limes, 2024, 925 p.), așa că nu revin asupra biografiei acestui bonz conservator columbian, rudă cu argentinianul Borges prin gena intelectuală britanică și pasiunea ordinii străvechi. Aș vrea doar ca el să-și afle noi cititori, și anume în generația (mai) tînără, pentru că ethos-ul conservator autentic e mai oportun ca oricînd azi, cînd dezmembrarea memoriei fondatoare a Occidentului s-a accelerat, riscînd să ne aducă deopotrivă amnezia paralizantă și recăderea în mrejele ucigașe ale utopiei.
Gómez Dávila este maestrul inegalabil al paradoxului, ca semn lumesc al coincidenței contrariilor, un profesor de eleganță ideatică și elocvență comprimată, deci un prieten de la care orice inteligență curioasă are doar de învățat. Luciditatea autorului nostru se dovedește terapeutică în epoca de față, definită prin amalgam și înșelăciune. Formulările lui au ceva fulminant și ilariant, realizînd improbabila joncțiune dintre tăietura chirurgicală și hohotul de rîs. Citindu-i sentințele, dai de tine însuți, fără doar și poate, deși denunțul pare să oglindească numai viciile altora. Pagina devine tiptil o bine șlefuită oglindă nemiloasă.
Să luăm așadar aminte:
● „Dacă demnitatea nu e de ajuns ca să recomande pudoarea, vanitatea ar trebui să fie.”
● „Împotriva evacuării moderne a misterului, să susținem prezența lui atotcuprinzătoare.”
● „Pentru a deruta, ambiguitatea e de prisos, e de-ajuns claritatea.”
● „Orice cler tinde să confunde blasfemia cu înțepătura care-l dezumflă.”
● „Indivizii sînt expresii pline de înțeles ale naturii care ating rareori expresia adecvată.”
● „Privirea oricărui om inteligent face să se poticnească orice demnitar.”
● „Civilizațiile sînt zumzetul văratec al gîzelor între două ierni.”
● „Relativismul axiologic nu e o soluție, ci chiar problema.”
● „Cîte lucruri nu ne-ar părea mai puțin supărătoare dacă am fi mai puțin invidioși!”
● „Arta e paradigma a tot ce e inexplicabil.”
● „Anticonformistul se caracterizează prin docilitatea cu care urmează mode anticonformiste.”
● „Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu dacă modul nostru de a-l cunoaște ar figura în manualele de psihologie.”
● „Dacă ar exista legi ale istoriei, descoperirea lor le-ar abroga.”
● „Civilizată e epoca în care inteligența nu e rezervată treburilor profesionale.”
● „Nu există niciodată prea mulți scriitori, ci prea multă lume care scrie.”
● „Sentințele din ziua Judecății vor fi mai puțin tranșante și mai puțin emfatice decît acelea ale oricărui jurnalist, pe orice temă.”
● „Dumnezeu nu se află în lume ca o stîncă într-un peisaj tangibil, ci ca nostalgia într-un peisaj pictat.”
● „Creștinismul nu a inventat noțiunea de păcat, ci pe aceea de iertare.”
● „Nimeni nu vede în lume decît ceea ce merită să vadă.”
● „Viața religioasă începe cînd descoperim că Dumnezeu nu e un postulat al eticii, ci singura aventură în care merită să ne aruncăm.”
● „Mulți își arogă o seninătate de înțelept pentru că au o neghiobie de animal.”
Finis coronat opus:
● „Scrierile ar fi mai scurte dacă autorii lor le-ar crede de mai mică importanță.”
