„În România comunistă, viața de zi cu zi era sigură, puteai merge liniștit pe stradă, puteai lăsa ușa casei descuiată cînd plecai. Fără să ai vreun motiv de teamă. Pentru că nimeni nu-ți dădea în cap și nimeni nu intra peste tine în casă ca să fure. Spre deosebire de România de azi care este o imagine fidelă a sfîrșitului lumii: omoruri, tîlhării, violuri. Peste tot și la orice oră. Nicăieri, nici măcar în casa ta, nu ești ferit de ele. Odată cu «democrația noastră originală», siguranța vieții de zi cu zi s-a dus pe apa sîmbetei, iar infractorii își fac de cap. Sub nasul autorităților care sînt cel mult o caricatură a celor autentice care odată aveau grijă de cetățean.”
Acest discurs înflorește ca un zîmbet strîmb pe buzele unora dintre cei care au trăit atunci. Și este preluat surprinzător în discursul unor tineri născuți mult după aceea. Din a căror educație lipsește cu desăvîrșire lecția despre perioada comunistă.
Teoria arde la foc mocnit în discursul unor politicieni sau persoane publice. Nu neapărat expres, nu la suprafață, dar prezent. Printre rînduri, în subteranul mesajului, în contextul imaginii unei vîrste de aur de care România de azi, schimonosită și desfigurată, este atît de departe.
Să stabilim de la bun început despre ce vorbim. Despre infracțiunile care țin, să zicem, de siguranța persoanei în viața de zi cu zi: furt sau tîlhărie pe stradă sau în locuințe, înșelăciune, omor, viol. Pentru că ele sînt vizate, în primul rînd, de afirmațiile de la care am pornit discuția. Nu despre infracțiunile politice. Nu despre infracțiunile specifice uneia sau alteia dintre epoci, cum ar fi, de exemplu, incriminarea, urmărirea și pedepsirea avorturilor în contextul politicii nataliste aberante a lui Ceaușescu. Nu despre infracțiunile care țin, în sens larg, de zona economică.
Să aruncăm o scurtă privire asupra cifrelor și analizelor.
Comunismul are o dublă „contabilitate”. Cea oficială, accesibilă și chiar obligatorie pentru public, cîntată în orice fel de manifestare vizibilă, de la lucrările unui congres al PCR la știrile de la telejurnal: producția la hectar în agricultură, rezultatele incredibile ale industriei, vitrinele pline cu de toate, nivelul ridicat de trai al cetățenilor. Infracționalitatea aproape inexistentă, înlăturată practic aproape definitiv din sînul unei societăți aproape perfecte.
Și cea neoficială, invizibilă, secretă, accesibilă unui număr restrîns de persoane, dar care conține cifrele reale. În comunism, datele statistice privind categoriile de infracțiuni, analizele fenomenului infracțional, rapoartele de bilanț vizînd activitatea instituțiilor de profil sînt înregistrate la nivelul de secretizare strict secret sau secret de serviciu.
În prezent, datele privind activitatea instituțiilor pot fi găsite, public, pe site-urile instituțiilor, parchet, poliție etc. Se emit comunicate de presă care privesc cauzele de interes. Date statistice pot fi obținute, la cerere, în condițiile legii privind liberul acces la informații de interes public. În ciuda numeroaselor probleme și disfuncționalități care apar în practică, aceasta este o deosebire esențială.
Un tabel comparativ comunicat de Poliția Română pune în oglindă anii 1980 și 2007. Diferențele privind infracțiunile – pe care le-am definit mai sus ca ținînd de siguranța persoanei în viața de zi cu zi – sînt foarte mici și nu întotdeauna în favoarea anilor ’80.
În 1980 se înregistrează în România 534 de omoruri, în 2007 – 416. Tentative de omor – 440 în 1980 și 445 în 2007. Vătămări corporale grave – 990 în 1980 și 684 în 2007. Violuri – 1.064 în 1980 și 1.048 în 2007. Tîlhării – 1.818 în 1980 și 2.496 în 2007. Pruncucideri – 25 în 1980 și 21 în 2007. Furturi din autoturisme – 4.206 în 1980 și 5.060 în 2007. Înșelăciuni – 4.228 în 1980 și 10.490 în 2007 (diferența mare se explică probabil prin faptul că 2004-2008 este perioada în care se răspîndește creditul doar cu buletinul și automat zona de fraudă aferentă). Delapidări – 4.475 în 1980 și 1.177 în 2007. Ultraj contra bunelor moravuri – 752 în 1980 și 1.013 în 2007.
Prezent la adunarea generală a Procuraturii Municipiului București pentru prezentarea raportului anual de bilanț în anul 1982, procurorul general al României laudă în general activitatea, dar „ați depășit stadiul de blazare pe care îl semnalam anul trecut, cînd subliniam necesitatea luptei cu inerția... de a răspunde la indicația conducerii de partid, printr-o ripostă mai fermă dată infractorilor... Reținem că nu se înregistrează o scădere proporțională a situației manifestărilor antisociale. Este cert că starea infracțională nu este în scădere. Dacă nu dăm riposta cuvenită acelor elemente înrăite care săvîrșesc fapte grave, nu putem afirma că ne-am îndeplinit sarcinile ce ne revin din documentele de partid și legile țării. Se săvîrșesc încă numeroase furturi din avutul personal, de spărgători calificați, de asemenea sînt comise foarte multe fraude în dauna avutului obștesc, fapte de violență și multe infracțiuni de speculă și parazitism”.
Cifre nepublice
Existența în anii comunismului a infracțiunilor despre care vorbim iese la iveală din simpla răsfoire a culegerilor de practică judiciară. Culegerile nu conțin, evident, toate cauzele judecate în perioada respectivă, ci doar exemple de soluții și rezolvări ale diferitelor probleme de drept cu rol de îndrumare în practica judiciară. Existența numeroaselor probleme de drept puse în discuție confirmă existența unui fenomen infracțional real. Existența a numeroase cazuri care au nevoie de o abordare și soluționare unitară.
De exemplu, în Repertoriul alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980 sînt expuse pe scurt spețe de omor, viol, tîlhărie, furt, înșelăciune etc. Faptele sînt diverse, motivele care le generează sînt diverse. Viața cotidiană este departe de a fi senină și liniștită.
Un bărbat bănuiește că doi vecini i-au incendiat un umbrar în curte. Ia un ciocan, se duce pe rînd la ei acasă și îi ucide. Un altul își ucide socrul în vîrstă de 75 de ani cu o bîtă. Altul își constrînge soția să se arunce de la etajul nouă. Între două grupuri de persoane izbucnește un conflict spontan, o persoană suferă leziuni care îi pun viața în pericol. Un bărbat lovește o persoană în stare de ebrietate, proiectînd-o într-un bazin cu ape reziduale și o lasă acolo să se înece. Unul trage cu un pistol cu glonț în coapsa victimei. Altul cu o armă automată asupra a trei persoane. Unul aplică șapte lovituri de cuțit în zona capului victimei, altul cu o furcă. Un bărbat violează victima în cabina unui autocamion, apoi o aruncă afară din mers. Altul urmărește victimele cu autoturismul și le lovește intenționat din răzbunare. Altul își lovește fetița în vîrstă de doi ani cu palma peste cap, ucigînd-o. Altul fură dintr-o unitate socialistă și este surprins de paznicul pe care îl înjunghie cu un cuțit. O femeie care rămîne însărcinată în afara căsătoriei își ascunde sarcina și ucide copilul nou-născut. Mai multe omoruri sînt comise, prin cruzimi, în scop de jaf; autorii pătrund în casele victimelor pe care le torturează pentru a le spune unde sînt ținuți banii.
Tîlhăriile se comit în locuințele victimelor, în locuri publice, pe stradă, noaptea. Paznicii care îi surprind pe hoți devin subiectul actelor de violență. Unii acționează în grup. Furturile urmează, în linii mari, același tipar. Se pătrunde în locuințe prin efracție sau escaladare. Se fură din locuri publice poșete, valize sau din buzunare. Se fură autoturisme și din autoturisme. Se fură din unitățile socialiste de producție.
Cifrele nepublice din România comunistă nu arată o societate atît de curată și lipsită de riscuri pentru oamenii de rînd așa cum se vrea în discursul oficial.
Din analiza situației infracționale în Capitală în anul 1981 (făcută în Raportul privind activitatea desfășurată de organele Procuraturii Municipiului București în anul 1981), rezultă că în București au fost trimiși în judecată 6.319 inculpați, în creștere cu 5% față de anul 1980. Se reține „numărul mare al celor care au săvîrșit infracțiuni în dauna avutului obștesc sau personal și al celor care au săvîrșit unele infracțiuni prin violență: tîlhărie, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, ultraj contra autorității, precum și infracțiuni economice... Infracțiunile contra vieții se mențin la un nivel ridicat, unele dintre acestea fiind săvîrșite prin cruzimi, în scop de jaf și sînt generate de consumul excesiv de alcool. Este îngrijorător faptul că, în perioada analizată, la fiecare 4 zile – în Capitală – s-a săvîrșit cîte o infracțiune de omor sau tentativă de omor, la 40 de ore o infracțiune de viol și la mai puțin de 24 de ore cîte o infracțiune de tîlhărie... Se mențin, de asemenea, încă la un nivel ridicat și în creștere față de anul precedent infracțiunile în dauna avutului personal, numărul inculpaților trimiși în judecată pentru furt și înșelăciune reprezentînd 24,5% din totalul infractorilor pentru care au fost sesizate instanțele de judecată”.
Infracțiunile în dauna avutului obștesc înregistrează și ele o creștere.
În chiar discursul citat mai sus se recunoaște existența unor spărgători calificați. Există, așadar, categoria hoților profesioniști. Un expert criminalist îmi povestea dialogul său cu un spărgător profesionist de dinainte de ’90. Hoțul vorbea despre instrumentul pe care îl folosea frecvent la deschiderea încuietorilor de la uși, pontoarca: „Una din asta făcea atunci cît o Dacie!”.
Infractorii minori și tineri. Tinerii sînt viitorul. Ei ar trebui să reprezinte Omul Nou comunist, dezbrăcat irevocabil de vechile metehne. Realitatea – îngrijorătoare pentru autorități – refuză în continuare să se conformeze idealului teoretic comunist. „În legătură cu persoanele trimise în judecată, se constată că 6,3% din inculpați sînt minori, iar 9% tineri între 18-21 de ani. Atrage atenția numărul mare de minori și tineri care au săvîrșit infracțiuni de furt în dauna avutului obștesc și proprietății personale (23,6%), tîlhărie (27,3%), viol (24,8%), iar 12,3% infracțiuni de omor.”
Așa cum se întîmplă într-o lume normală, există și cauze cu autori nedescoperiți, aspect greu de acceptat oficial. În documentul intitulat „Notă cu privire la unele aspecte din activitatea unităților de procuratură din Municipiul București în anul 1981” se arată că „la finele anului 1981 existau 26 de cauze cu autori neidentificați la urmărire penală proprie de la P.M.B. (ceea ce presupune în principal infracțiuni contra vieții – n.n.) și 1.358 dosare cu A.N. la organele de cercetare penală ale miliției”.
Dar despre alte cazuri și exemple șocante, într-un articol viitor.
Închei prin a sublinia faptul esențial că limbajul și tonul folosite în știrile din presa liberă de după 1990 despre infracțiuni au indus o stare permanentă de panică. Macabrul este la ordinea zilei. Nimic nu mai e sigur. Nici un ungher al vieții de zi cu zi nu oferă un adăpost. Dorința de a găsi un refugiu și puțină liniște este firească. Refugiul se află în trecut. Într-un trecut imaginar, dar aparent accesibil, un trecut la care ne putem întoarce. Zona de confort.
Trecut imaginar pe care îl regăsim în discursul despre o Românie puternică, sigură, cu autorități ferme, corecte și respectate, cu o societate funcțională și o viață de zi cu zi în siguranță. Un discurs agresiv și viclean, căruia calitatea slabă a autorităților de azi, corupția și incompetența lor îi ușurează munca în mare măsură.
Teoria cu România sigură și absența infracțiunilor de dinainte de 1990 este o secvență din acest film. Dar autoritățile de atunci nu erau așa. Erau slabe, birocratice, ineficiente. Brutalitatea nu înseamnă fermitate. Frica nu înseamnă respect. Teroarea nu înseamnă eficiență. Ceea ce se întîmplă azi nu este opusul acelor vremuri, ci consecința lor.
Alexandru Bogdan Georgescu a fost 25 de ani procuror în București, specializat în cauze cu infracțiuni contra vieții. Este formator la Institutul Național al Magistraturii la Criminalistică și Administrarea probatoriului în cauzele penale. A publicat lucrări de specialitate: Ghidul anchetatorului de omoruri (coautor), Ghid de bune practici – administrarea probatoriului în procesul penal (coordonator, coautor), precum și volumele de proză Insectar, culegere de mici orori cotidiene, Omul care fura ferestre și A_ _a_ _ _ _a, locul unde a fost spînzurat un cuvînt.
Credit foto: Wikimedia Commons
