Cum se știe, obligația de formare continuă a profesorilor implică acumularea a 90 de credite transferabile în decursul ciclurilor de cîte cinci ani școlari. Se întîmplă să fiu uneori cursant, alteori formator sau să monitorizez desfășurarea unor cursuri, alteori pur și simplu să discut cu colegi despre acestea, despre modul în care le parcurg și utilitatea lor. În prezent, majoritatea cursurilor aflate pe piață, în ofertele CCD-urilor sau prin diverse proiecte, se desfășoară online. După pandemie, o singură dată am avut ocazia să particip, în calitate de cursant, la un curs desfășurat fizic.
Există, pe de o parte, categoria unor profesori care se implică la fel de serios în sesiunile online ca și cum ar fi în sala de curs. Sînt cu camerele deschise permanent, intervin în dialog, participă la realizarea sarcinilor, manifestă interes și curiozitate. Pe de altă parte, există o categorie a celor care se raportează la formatul online ca la o variantă de opționalitate. Îi auzi mirîndu-se că trebuie să țină camera deschisă, că nu pot face între timp zacuscă sau nu pot urmări un serial sau că nu pot pur și simplu să nu participe, dar să li se contorizeze participarea. Uneori descoperi pur și simplu că ei nu mai sînt în fața ecranului pe care nu-l țin deschis, cînd le adresezi cîte-o întrebare și răspunsul nu vine. Mai există și cei care se înscriu, dar apoi renunță chiar cînd începe cursul sau abandonează după o sesiune sau două. Toți acești profesori se înscriu benevol la cursuri, iar acestea sînt furnizate gratuit, ba chiar cu pachete de materiale sau de aplicații de care cursanții beneficiază apoi. Dar dacă pentru cursanți sînt gratuite, nu înseamnă că ele sînt în sine gratuite. Sînt cursuri furnizate ca urmare a unor proiecte finanțate fie prin bani europeni, fie prin diverse asociații sau organizații care obțin la rîndul lor finanțări din diverse surse. Renunțarea, abandonul înseamnă un loc blocat și pierdut de un alt cursant care poate ar fi dorit să participe. Iar absența interesului, tratarea cursurilor cu neseriozitate înseamnă bani pierduți ca eficacitate a atingerii scopurilor educaționale.
Ce vreau să spun este că, pe de o parte, varianta online are avantaje. De la faptul că timpul este mai eficient organizat pînă la faptul că se pot accesa aplicații și se poate exersa utilizarea. Pe de altă parte, cel puțin ceea ce implică prezența concretă, în cazul formărilor față în față, este mai ușor de controlat.
Dincolo de chestiunea prezenței și a seriozității, problema ține și de sens. De multe ori, aceste cursuri sînt privite strict ca o obligație birocratică, necesară pentru completarea dosarului profesional. Mulți întreabă, înainte de orice, „Cîte credite are cursul?” și abia apoi „Despre ce e vorba?”. Rar se întreabă cineva ce competențe va cîștiga sau dacă formarea respectivă îi va schimba modul de a preda. Cu alte cuvinte, formarea continuă riscă să devină o formalitate, nu un proces de creștere.
Din păcate, în multe cazuri, profesorii rămîn izolați în propriile rutine. Cursurile online pot, paradoxal, accentua această izolare: fiecare e acasă, în fața propriului ecran, bifează o prezență și închide laptop-ul, fără să simtă că a făcut parte din ceva. Cursurile față în față, cu toată logistica lor complicată, au măcar meritul de a readuce întîlnirea reală, acea conversație de pauză în care se împărtășesc o idee, o resursă, un exemplu de bună practică.
Există cursuri care pot schimba ceva. Le-am văzut. Se întîmplă atunci cînd formatorul are nu doar expertiză, ci și o dorință autentică de a împărtăși experiență, cînd creează un spațiu de dialog, nu doar o succesiune de slide-uri. Dar și cînd cursanții se lasă provocați, cînd apar întrebări reale, cînd cineva îndrăznește să spună: „La mine nu funcționează asta, dar poate aș putea încerca altfel”. În fond, este despre construirea de comunități. Cred că adevărata miză a formării continue nu e acumularea de credite, ci construirea unor comunități profesionale vii, în care oamenii învață unii de la alții.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
.jpg)
