Vorbim despre alegerile pentru Primăria Generală ca despre o etapă pe drumul spre Președinție. După trei președinți – doi din București și unul din Sibiu – mutați din sediul Primăriei direct la Cotroceni, nu e greu de înțeles de ce facem asta. Totuși, orașul nu este locuit de 1,8 milioane de analiști politici, ci de oameni cu interese mai pămîntene. Chiar mai mulți decît în statistica oficială – vreo trei milioane, după unele evaluări.
Vorbim despre viitorul primar ca despre următorul șef al partidului care are noroc să cîștige aceste alegeri. Ne tot întrebăm dacă Daniel Băluță o să îi ia locul nealesului încă Sorin Grindeanu la PSD. Dacă Ciprian Ciucu va reuși în cele din urmă să cîștige respectul unui partid și al unei filiale care par să răspundă la comenzile oricui, numai ale lui nu. Dacă useristul Drulă va reuși să se transforme într-un comeback kid și să dea în cele din urmă Bucureștiul partidului care a dominat în ultimii ani alegerile locale fără să le cîștige vreodată cu adevărat. Întrebări legitime, dar cum contribuie ele la transformarea unui oraș care pare că se dezvoltă ca un mușuroi de ciuperci?
Vorbim despre conflictul suveraniști-antisuveraniști cu ochii spre următorul guvern. Nu e clar încă cine va reprezenta tabăra „pretutindenarilor”. Poate e doamna aceea nervoasă de la TV, poate e altcineva. E irelevant. Cert e că facem nesfîrșite calcule politice încercînd să ghicim dacă antiglobaliștii noștri confuzi vor avea acces pentru prima oară la o funcție majoră care să ajute mai tîrziu în marea confruntare națională. Cum o arăta politica naționalist-șovină la nivel de administrație locală nu îmi dau seama. Pot doar să presupun că vom înlocui Nepalul cu județul Giurgiu ca loc de origine pentru curieri.
Vorbim despre candidații-levier înscriși în cursă doar pentru a-și crea avantaje ulterioare. Unii dintre ei se vor retrage dacă negocierea iese bine, alții vor rămîne pînă la final și puținele voturi pe care le vor lua vor contribui la înfrîngerea altora. S-a mai văzut. Totuși, aceste calcule politice vorbesc exclusiv despre strategii electorale și deloc despre oraș. Nimic despre planurile acestor candidați. Urmăriți cu atenție dezbaterile care vor veni. O să îi vedeți pe oamenii ăștia ignorați sau, în cel mai bun caz, mutați la dezbaterea pentru „pitici”. CNA va nota demn că au avut timp la dispoziție, ignorînd totuși preferințele evidente ale organizatorilor.
Un oraș neiubit
Cel mai mare oraș al țării, cu o economie mai mare decît a unor țări, cu un PIB per capita care rivalizează cu orașe cu o istorie mai calmă – și totuși, Bucureștiul este neiubit. E locul tranzacțiilor, nu al sentimentelor. Se fac bani, foarte mulți bani în București, dar imediat ce suma e suficientă, se pleacă din oraș. Nu e o întîmplare că o parte dintre primarii lui post-’89 nici măcar nu locuiau aici. Pe unul dintre aceștia încă îl mai caută poliția după ce a fost prins luînd mită la reședința sa din Ciolpani. Ciolpani nu e un cartier al Bucureștiului.
Poate că una dintre cele mai mari năpaste care au lovit acest oraș este lipsa de atașament emoțional al conducătorilor lui față de oamenii și străzile sale. Ceaușescu n-a înțeles niciodată Bucureștiul și de aceea a încercat să îl șteargă de pe fața pămîntului deși micuțul ipocrit s-a bucurat de farmecul străzilor vechiului oraș. Nu s-a mutat niciodată într-unul dintre apartamentele pe care le construia pentru „egalii” săi.
Potrivit ultimului recensămînt, populația orașului scade. Sînt oameni care aleg să nu mai trăiască aici. Toate administrațiile trecute ale Bucureștiului au contribuit la asta. Orașul a fost constant condus de inamicii săi. Și cînd au fost totuși neutri, n-au înțeles vibe-ul și complexitatea vieții urbane. Dacă au construit ceva, au construit mecanic și au obținut un fel de oraș Frankenstein, cu metrou, dar fără suflet.
Bucureștiul va deveni un oraș plăcut atunci cînd va înceta să fie o statistică. Atunci cînd locuitorii săi vor deveni conștienți că nu e totul competiție. Cu atît mai puțin una electorală. Ce îi lipsește orașului nu e un primar – acela va exista într-o formă sau alta –, ci un lider capabil să inspire apariția unei conștiințe locale. Or, asta se poate face doar dacă ambițiosul care îl va înlocui pe Nicușor Dan trăiește aici, vrea să își crească copiii și nepoții aici și speră să ajungă nume de bulevard într-o zi. Primăria Capitalei nu are nevoie de viitori șefi de partide, guverne și președinți ai României, ci de un bucureștean cu planuri pe termen lung. Lista de „martiri” dispuși să se sacrifice pentru o funcție și mai mare e deja prea lungă. Pe Tinder-ul orașelor, Bucureștiul e în căutarea unei relații pe termen lung cu un partener loial, inteligent și bine intenționat.
Despre ce vorbim cînd vorbim despre București? Întotdeauna despre altceva. Poate e momentul să mutăm conversația mai aproape de scara blocului.
.jpg)
