În mintea „reformatorului” român, comasarea instituțiilor „de stat” este o idee bună. Teoretic, așa e. Cu două condiții. Prima, comasarea a două sau mai multe instituții să ducă nu doar la scăderea unor costuri, ci la un serviciu public de cel puțin aceeași calitate, de nu chiar calitativ superior. Ceea ce se reduce cu o comasare bine făcută este birocrația, nu serviciul public. A doua, comasarea trebuie să fie întotdeauna opțiunea a doua, după varianta desființării. Mai clar, evaluarea organizațiilor „de stat”, oricare ar fi ele, de la mici ansambluri artistice pînă la giganticele companii de stat, trebuie să plece de la întrebarea: chiar e nevoie de această organizație? Și dacă răspunsul e negativ, atunci ea trebuie desființată, nu comasată cu o alta care, poate, are un rost. Dacă organizația are un rost, atunci se poate discuta comasarea ei, ținînd cont de prima condiție. Așadar, vor fi comasate numai instituții care chiar nu pot fi desființate.
Dar politicianul român are un talent aparte, diabolic uneori, de a perverti ideile bune. Uneori, din prostie, din ignoranță sau, ca să fiu elegant, din superficialitate. Acum vreo două săptămîni, am scris aici despre un asemenea caz de comasare – cel în urma căruia dispărea Institutul Diplomatic Român. Nu spun că IDR ar fi o instituție excepțională. Nu există instituții publice românești excepționale. Toate sînt parazitate, în grade diferite, de sinecuri, de incompetențe protejate „de la partid” sau de nepotism. IDR nu este o altfel de instituție. Dar nu este deloc mai rea decît altele și, mai ales, nu e normal să dispară. Pe hîrtie, în proiect, în intenție, IDR este o instituție de mare folos, care aduce enorme beneficii diplomației noastre. În realitate, din cauza MAE, în primul rînd, dar și din cauza politicienilor în general, IDR nu este ceea ce ar trebui să fie. Așa se face că propunerea desființării instituției doar pentru că ideea bună e prost realizată este o prostie. Dimpotrivă, inteligent ar fi să duci în practică proiectul de pe hîrtie, să ai grijă ce oameni pui la conducere și să te ții de planul bun al instituției, respectîndu-i rostul.
Dar reforma ne aduce și alt gen de comasare: cea făcută din ticăloșie, cea făcută în interes propriu sau/și în interes de partid. Dacă ești suficient de parșiv și dacă prinzi conjunctura, poți comite o meschinărie care nu are absolut nici o altă motivație decît resentimentul, pe care o îmbraci în versiunea nobilă, eroică chiar, a sfintei reforme. Ceea ce se întîmplă acum la Ministerul Culturii, de pildă, așa miroase.
Ministrul Culturii este dl Demeter András István. Domnia-sa este un obișnuit al funcțiilor politice din domeniul cultural; de mulți ani, dînsul este omul UDMR de pus peste tot unde negocierile care împart țara ca pe o pradă dau UDMR o funcție în domeniul culturii. Dl Demeter este certat rău de tot cu legea conflictului de interese, dar și cu bunul-simț, căci situația în care te așezi confortabil în plin conflict de interese sfidează bunul-simț, înainte de a încălca vreo lege.
În noiembrie 2017, dl Demeter a pierdut definitiv un proces împotriva Agenției Naționale de Integritate, care constatase, în urma unei anchete, că acesta se afla în conflict de interese. Prima consecință a pierderii acelui proces a fost interdicția de a mai ocupa funcții publice vreme de trei ani. Dl Demeter a petrecut anii de interdicție în funcția de director în TVR și de membru în Consiliul de Administrație la Radio, ignorînd legea, firește, pe motiv că nu recunoaște decizia instanței pentru că e nedreaptă. Imediat ce au trecut cei trei ani, dl Demeter a devenit secretar de stat, ca un fel de premiu pentru că a rezistat nedreptății la care l-a supus „statul paralel”. Probabil că acest episod, probabil că și alte mici aventuri penale din care a scăpat, i-au dat curaj dlui Demeter, așa că acum trece la un nivel superior. Pentru că poate, pentru că e de la UDMR!
În 2024, dl Demeter a participat la concursul pentru ocuparea postului de director la Opereta bucureșteană. L-a pierdut. Dacă știu bine, l-a pierdut prin neprezentare. Omul nu s-a prezentat la proba de interviu. Concursul a fost cîștigat de altcineva. Dl Demeter s-a socotit nedreptățit și a dat în judecată Ministerul Culturii (organizatorul concursului) ca să obțină anularea concursului pe care l-a pierdut. Nimic rău, e dreptul dînsului. Poate că are dreptate, poate că nu are. Instanța va decide. Doar că, între timp, dl Demeter a devenit secretar de stat în Ministerul Culturii. Interpelat de presă cu privire la acest conflict de interese (cum se poate să conduci o instituție cu care te judeci?), ministerul, prin vocea altui secretar de stat, a răspuns ridicol: serviciul juridic nu e în subordinea secretarului de stat și, chiar dacă ar fi, acesta s-ar abține. Uneori instituțiile statului răspund cetățenilor umilindu-i și umilindu-se în același timp. Pe de o parte, acest gen de răspuns este obraznic, sfidător și disprețuitor pentru cel care pune întrebarea. Adică ministerul îi arată că îl consideră un prost din moment ce se așteaptă ca acest răspuns fie acceptat. Pe de altă parte, instituția însăși se umilește, acoperindu-se de rușine cu asemenea răspunsuri. Cetățeanul care primește un asemenea răspuns e absolut îndreptățit să creadă că cel care i-a răspuns e fie prost, fie corupt.
Numai că viața e încă și mai interesantă. În 2025, dl Demeter ajunge chiar ministru. Și nu renunță la proces. Acum, serviciul juridic chiar i se subordonează. Orice jurist care apără în instanță o instituție publică face toate actele apărării, cum e firesc, numai cu aprobarea conducerii instituției. Dar hai să ne jucăm de-a proștii, după cum ne propune Ministerul Culturii – hai să credem că dl Demeter se abține. Dar nu putem crede că un manager de o asemenea valoare încît cultura țării nu s-a putut lipsi să-l aibă în funcții înalte de douăzeci de ani încoace se abține de la reformă, cînd acesteia îi vine ceasul. Ah, momentul sfintei reforme e momentul marelui manager. Stai să vezi!
Ministrul Demeter are două idei colosale. De reformă, desigur, amîndouă. Prima este o comasare. A doua este o lepădare. Să le luăm pe rînd. Așadar, ce comasează ministrul Culturii? Evident, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. De ce? Ei, e banal: pentru că așa este eliminat din post, legal, cel care a cîștigat concursul pierdut de dl Demeter, postul pentru care dl Demeter se judecă cu ministerul condus de dl Demeter. E greu să nu simți cum ciuda, resentimentul și acel românesc „Acum ați venit la mîna mea, vă arăt eu vouă cine e jupînul!” (nu știu cum se zice pe ungurește) pulsează ca o infecție pe sub pojghița de reformă prin comasare a dlui Demeter.
Opereta e o instituție destul de specifică și cumva unică, fie și prin genul pe care îl propune. Dacă era un muzeu, era ușor – se comasa cu alt muzeu. Dacă era un teatru de proză era ușor – se comasa cu alt teatru de proză. Dar Opereta? Cu cine să comasăm Opereta? Mai ales că nu a trecut mult de la eșecul unei alte comasări a Operetei, ceea ce a dus la anularea acelei comasări. Ia să vedem, ia să vedem, ne uităm în dreapta, ne uităm în stînga, hopa, am găsit! Cu Teatrul „Ambasadorii”. Ați auzit vreodată de Teatrul „Ambasadorii”? Puțină lume a auzit. Nu e cazul să simțiți vreun complex de inferioritate dacă nu ați auzit. Rostul Teatrului „Ambasadorii” este acela de a face spectacole muzicale pentru copii și preadolescenți. Teatrul „Ambasadorii” e un teatru de stat, inventat în anii în care Guvernul dădea cu banii în toate direcțiile, cu rezultate oarecare. Așadar, în numele reformei, comasăm Opereta cu Teatrul „Ambasadorii”. Are cineva ceva de zis? Nimeni, doar facem reformă.
De fapt, scopul comasării e unul singur: directorii celor două instituții își pierd job-ul ca urmare a comasării. Cel mai probabil, cheltuielile celor două instituții vor rămîne cam la fel, pentru că au repertorii foarte diferite care se joacă pe scene diferite. Ceea ce e important, însă, este că ministrul Demeter va numi un interimar la conducerea Operetei comasate și sînt gata să pariez că acela nu va fi directorul actual al Operetei. Ei, asta numesc eu comasare din ticăloșie.
Numai că dl Demeter camuflează resentimentul său de ștab udemerist nu doar cu reforma, ci și cu, să zic așa, o acțiune eroică pentru cauza cauzelor. Dl Demeter livrează și pentru partid, căci doar așa poate să se joace cu instituțiile cum vrea. Se știe, nimic nu e mai important pentru UDMR decît păstrarea purității maghiare în județele Harghita și Covasna. Nu e vorba de autonomie, pe care maghiarii din România o au din plin, e vorba de izolare. Pentru UDMR, catastrofa totală ar fi ca maghiarii din România, mai ales cei din aceste două județe, să înceapă să gîndească politic ca niște alegători români ce sînt, de fapt. Adică, dacă sînt liberali să voteze cu liberalii, dacă sînt socialiști cu socialiștii, dacă sînt ecologiști cu ecologiștii, dacă sînt mai pomanagii – cu PSD, dacă sînt mai radicali – cu USR, dacă sînt mai șmecherași și mai puși pe căpătuială prin îmbîrligături cu statul – cu PNL și tot așa. Cînd cetățenii români de etnie maghiară vor începe să gîndească astfel, UDMR e terminat. Ei bine, ca să nu se întîmple așa ceva, e esențial ca pe teritoriul celor două județe să fie foarte puțină cultură română. Cultura deschide mințile, cultura română deschide mințile spre România. Nu e bine! Maghiarii din HarCov trebuie ținuți într-o enclavă culturală cît mai etanșă. Mai clar, misiunea unui ministru udemerist al Culturii este să ducă de la București spre HarCov cît mai mulți bani din bugetul României și cît mai puțină cultură română. Acum înțelegem de ce dl Demeter vrea să transfere de la Ministerul Culturii către autoritățile publice locale Centrul de Cultură „Arcuș” (Covasna) și Centrul Cultural Toplița (Harghita). Așezarea acestui transfer al Centrelor de Cultură (la acoperire, mai e încă un Centru similar din Bacău) cumva la pachet cu comasarea mai sus povestită, toate în numele reformei, este, de fapt, versiunea parșivă a reformei.
Vom vedea dacă planul dlui Demeter va fi oprit sau nu. Oricum, dezgustul pentru reforma asta crește, crește, crește și, din fotoliul alocat Ministerului Culturii la masa Guvernului, dl Demeter contribuie și el, cu toate puterile sale creatoare, la această creștere. Nu e bine deloc!
.jpg)
