De cînd Donald Trump a revenit la Casa Albă, guvernul federal a redus cu aproximativ 2,7 miliarde de dolari finanțarea pentru Institutele Naționale de Sănătate, ceea ce include și o reducere propusă de 37% pentru Institutul Național de Cancer. Consorțiul pentru Tumori Cerebrale Pediatrice (The Pediatric Brain Tumor Consortium) – o rețea care a investit 26 de ani în dezvoltarea de tratamente experimentale pentru principala cauză de deces prin cancer la copii – a aflat în august că își va pierde finanțarea federală.
Studiile clinice au încetat să mai accepte pacienți noi. Familiile ai căror copii au fost la cîteva săptămîni distanță de accesul la tratamente experimentale caută alternative.
Dar pe masa de operație a lui Trump se află mult mai multe decît cercetarea în domeniul cancerului, inclusiv arhitectura păcii internaționale. Trump a anunțat că intenționează să oprească programele de asistență pentru securitatea flancului estic al Europei, chiar dacă dronele rusești încalcă spațiul aerian al NATO. Secretarul său al Apărării, fostul prezentator Fox News Pete Hegseth, i-a numit pe aliații europeni ai NATO „lamentabili” și i-a evacuat ca fiind „blatiști”. Josep Borrell, fostul șef al politicii externe a Uniunii Europene, a declarat recent că Statele Unite „nu mai pot fi considerate un aliat al Europei”. După 80 de ani de guvernanță în cadrul alianței transatlantice, America se retrage.
Trump a accelerat, de asemenea, producția de combustibili fosili, anulînd în același timp 7,6 miliarde de dolari pentru proiecte de energie curată. În prima zi a celui de-al doilea mandat al său, el a declarat o „urgență energetică națională” – chiar dacă Statele Unite sînt cele mai mari producătoare de petrol și gaze din lume. Și, deși 2024 a fost aproape sigur cel mai cald an înregistrat vreodată, iar temperaturile globale sînt pe cale să depășească 1,5º Celsius (pragul despre care oamenii de știință spun că va declanșa efecte climatice catastrofale), Agenția pentru Protecția Mediului condusă de Trump a luat măsuri pentru a abroga toate limitele de emisii ale centralelor electrice.
Trump nu i-a cruțat nici pe fermierii americani, care i-au acordat peste 75% din voturile lor în 2024. Taxele sale vamale au fost devastatoare: cultivatorii de soia sînt supuși unui stres financiar extrem, iar falimentele fermierilor au atins un nivel record în ultimii cinci ani. Așa cum a spus un fermier din Kansas atunci cînd Trump a lansat ideea de a cumpăra carne de vită argentiniană pentru piețele din SUA: „O trădare absolută”.
Pentru a înrăutăți situația în America rurală, administrația Trump a înghețat investiții de miliarde de euro în energie regenerabilă, care aduceau un venit constant districtelor rurale. Și, prin restricționarea vizelor pentru lucrătorii agricoli, a împins fermele mai mici la marginea prăpastiei.
Ar putea exista o explicație simplă pentru toată această distrugere voluntară. Poate că lui Trump, care are aproape 80 de ani, nu-i pasă cîtuși de puțin de o lume în care el nu va mai fi prezent. El e un om care a pus întotdeauna ziua de azi înaintea zilei de mîine și care nu a realizat niciodată ceva menit să supraviețuiască propriei sale celebrități. Atunci cînd orizontul de timp este măsurat în ani și nu în decenii, finanțarea cercetării cancerului și accelerarea schimbărilor climatice încetează să mai fie considerate costuri. Ele devin, cel mult, abstracții. Dar această explicație, deși parțial satisfăcătoare, nu poate explica de ce comportamentul distructiv al lui Trump rezonează cu o parte semnificativă a electoratului. La mijloc e ceva mai profund.
O parte a răspunsului se află într-o disperare generalizată cu privire la viitor. Rata fertilității s-a prăbușit. Automatizarea va face, probabil, ca vaste categorii de ocupații să devină obsolete. Schimbările tehnologice par să accelereze dincolo de capacitatea cuiva de a le înțelege, și cu atît mai puțin de a le controla. Iar pentru milioane de americani, țara în care au crescut s-a transformat pe durata unei singure generații – prin imigrație, prefaceri culturale și prin înlăturarea vechilor certitudini – în ceva de nerecunoscut. Iar cînd viitorul pare sumbru, există puține motive pentru a investi în el.
Și totuși, nici această explicație nu e suficientă. Cea mai profundă explicație se află în însăși natura proiectului trumpian. Întrebați-vă cum ar arăta succesul mișcării MAGA (Make America Great Again) a lui Trump și se va contura următoarea viziune: o națiune creștină albă în care femeile redevin gospodine și procreează, iar toți imigranții recenți sînt expulzați. MAGA dorește o Americă ce a existat ultima dată (dacă a existat vreodată) cîndva în jurul anului 1955 – înaintea drepturilor civile, înainte de feminism, înainte ca Legea imigrației din 1965 să deschidă țara către lume.
Această viziune este imposibil – nu doar dificil – de realizat. Transformările demografice și culturale din ultima jumătate de secol nu pot fi inversate. Femeile care au intrat în cîmpul muncii nu se întorc acasă. Imigranții și copiii lor – acum zeci de milioane de cetățeni americani – nu pleacă. Revoluția sexuală nu poate fi anulată. Revoluția informației nu poate fi anulată. Duhul nu poate fi închis din nou în lampă.
Și acum ajungem la miezul problemei. Întrucît viitorul dorit de MAGA nu poate fi atins, mișcarea nu are un program constructiv. Mișcarea nu poate construi nimic, pentru că nimic din ceea ce ar construi nu ar satisface-o. Tot ceea ce poate face este să distrugă – să distrugă instituțiile, programele, alianțele, cercetarea și investițiile care ar putea crea un viitor diferit de cel pe care ea îl deplînge.
Distrugerea nu e o trăsătură întîmplătoare a MAGA, este ceea ce definește mișcarea. Furia care animă MAGA este furia neputinței – furia care vine din dorința de a obține ceva ce nu poate fi obținut. Nefinanțarea cercetării cancerului pediatric, abandonarea aliaților, accelerarea schimbărilor climatice și trădarea fermierilor, toate acestea nu sînt mijloace pentru atingerea unui scop. Ele sînt scopul. Și sînt expresii ale unui nihilism născut dintr-o nostalgie frustrată.
Asta se întîmplă atunci cînd o mișcare politică promite să restaureze un trecut irecuperabil. Incapabilă să ofere, ea nu poate decît să demoleze. Viitorul nu a murit din cauze naturale. El este ucis, zilnic, de cei care nu-i suportă existența – pentru că orice viitor cu adevărat posibil exclude ceea ce ei își doresc.
Astfel, copiii cu tumori cerebrale pierd accesul la tratamente experimentale. Fermierii care au votat pentru Trump își văd piețele prăbușindu-se. Alianța care a cîștigat Războiul Rece se destramă. Planeta se îndreaptă spre catastrofă.
Nimic din toate acestea nu are vreun sens. E distrugere de dragul distrugerii, mînie fără obiect, criză de furie a unei mișcări care știe că ceea ce își dorește nu va fi niciodată cu putință. Întrebarea pentru noi ceilalți este dacă vom permite indiferenței față de viitor a unui octogenar corupt – și dorinței furibunde a mișcării sale pentru ceva imposibil – să determine cum anume va arăta acel viitor.
Stephen Holmes, profesor la New York University School of Law și Berlin Prize Fellow la Academia Americană din Berlin, este coautor (împreună cu Ivan Krastev) al cărții The Light that Failed: A Reckoning (Penguin Books, 2019).
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
