PENTRU VERSURI TRISTE CU BUCURIE, VĂ RUGĂM SĂ FOLOSIȚI ÎN MOD REPETAT (SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII) UN MECANISM CARE NU ȚINE CONT DE PRIETENIE CA PARAVAN ȘI NICI MĂCAR DACĂ INFORMAȚIA ESTE UNA VERDE
# Un anunț de pe Aeroportul Internațional Dunedin din Noua Zeelandă a devenit viral datorită unei reguli inedite: limitează timpul în care pasagerii își pot îmbrățișa apropiații în zona de despărțire. Măsura a fost luată pentru a îmbunătăți fluxul de trafic și siguranța în zona terminalului, iar mesajul afișat precizează: „Timp maxim de îmbrățișare: 3 minute. Pentru despărțiri mai afectuoase, vă rugăm să folosiți parcarea”. (S. G.)
# Muzicianul Townes Van Zandt (1944-1997) a fost întrebat odată: „De ce scrieți versuri atît de triste pentru cîntecele dvs.?”, la care omul a răspuns așa: „Patru din cinci cîntece ale mele sînt, de fapt, lipsite de speranță. Doar restul sînt triste”. (M. C.)
# Aflu cu bucurie că Marele Premiu European de Arhitectură Phillippe Rotthier a fost decernat anul acesta proiectului „Școala de la Bunești“, la care lucrează de ani mulți, cu admirabilă dedicație și pricepere, Ana Maria Goilav și Petre Guran. Juriul, exigent, a examinat 189 de proiecte de arhitectură vernaculară din toată lumea și a decis că nici un altul nu merită mai mult decît „Școala de la Bunești“. Îi felicit pe cei doi autori, recunoașterea aceasta este binemeritată. Știu ce spun, am văzut cu ochii mei ce fac Ana Maria și Petre la Bunești (com. Mălureni, jud. Argeș) – e impresionant și profund. E unic. (S. V.)
# Un bărbat a fost condamnat la o pedeapsă de o lună de închisoare cu suspendare pentru că și-a deranjat vecinii intrînd în mod repetat și pe furiș pe proprietățile lor, pentru a le mirosi pantofii. Lui Daniil Harms i-ar fi plăcut la culme știrea asta. (A. M. S.)
# Conform unei știri de săptămîna trecută, un atac ucrainean cu dronă a avariat două distilerii rusești din regiunea Tula, de la sud de Moscova. S-ar putea spune că atacul e un răspuns la bombardamentele rusești asupra instalațiilor energetice din Ucraina. Nu rafinăriile, ci distileriile au fost bombardate. Iar a ataca distileriile rușilor înseamnă a lovi resursa lor cea mai scumpă. Ucrainenii or fi gîndit că, fără vodcă, însăși existența Rusiei poate fi pusă sub semnul întrebării. (A. M.)
# Avertismentele Infocons ale săptămînii: „uSisi designs – Pereche de cercei cu decorațiuni spiralate din plastic (risc chimic)”, „Capul păpușii este fabricat din plastic moale, corpul este fabricat din plastic dur, părul este fabricat din fibre sintetice, împletite în împletituri. Cînd întoarceți păpușa înainte și înapoi, ochii se închid și se deschid. Păpușa este îmbrăcată într-o rochie și pantofi (risc chimic)”, „IDOTA – Ajutor de flotabilitate pentru a învăța cum să înoate (risc de înec)”, „Elicopter de jucărie portocaliu, galben, purpuriu, cu patru roți (două în spate și două în față), cu o elice cu trei lame în față și un pilot de iepuraș în cabina de pilotaj. O jucărie cu un mecanism acționat prin frecare care permite elicopterului să se rostogolească înainte (risc sufocare)”, „Lanțul de iluminat cu perdea de salcie format cu LED-uri albastre, neînlocuibile, o unitate intermitentă/rectificatoare, sîrmă electrică transparentă și o priză care permite extinderi cu membri suplimentari (șoc electric)”. Și un avertisment mai puțin obișnuit (și cel puțin îngrijorător): „ATENȚIE! Vopsea de păr în sistemul de Alerte Europene de produse neconforme!”. Accident, sabotaj sau știre falsă? (M. P.)
# Un liliac a evadat de la o grădină zoologică din Germania, după ce s-a ascuns în hainele unei vizitatoare, care l-a descoperit abia cînd a ajuns acasă. Să vrei să cunoști lumea e o dorință care se pare că nu ține cont de regnul din care faci parte. (A. M. S.)
# Recent, în Piața Paul Mélizan, un cartier rezidențial din sudul orașului Marsilia, au apărut doi prădători: dihorii Nuit și Müre, aduși speciali pentru a vîna șobolanii. Autoritățile au apelat la această metodă despre care susțin că este „prietenoasă cu mediul”. O noțiune ambiguă, de vreme ce mediul șobolănesc nu cred că percepe prea multă prietenie din partea dihorilor. (S. G.)
# În Germania, la Düsseldorf, patronul unui restaurant a fost arestat după ce s-a dovedit că acesta ar fi fost un traficant de droguri care folosea restaurantul ca paravan pentru a facilita livrarea drogurilor către consumatori. Se pare că drogurile erau ascunse în blatul unui anume tip de pizza, iar descoperirea s-a făcut în urma suspiciunilor pe care le-au ridicat comenzile masive ale produsului respectiv din meniu. Mi se pare ingenios să ascunzi droguri în blatul de pizza. În sfîrșit, în ziua de azi, se pare că s-a inventat și fenomenul „a te droga cu pizza”. Obții nu doar efectul, ci și cîteva kilograme în plus. (I. M.)
# Într-un orășel din statul american Maine are loc în fiecare toamnă un concurs care mie, ca om căsătorit de mulți ani, mi se pare mai mult decît un simplu joc. North American Wife Carrying Championship (Campionatul nord-american de cărat soția) presupune că soțul își cară soția pe un traseu lung de vreo 250 de metri prin noroi, prin apă pînă la brîu și peste obstacole. Cîștigătorul pleacă acasă cu greutatea soției cărate în bere și cu ceva bani. Se zice că acest concurs își are originea într-o legendă finlandeză, dar legenda aproape nu se mai potrivește pentru că, în ton cu vremurile, a început să nu mai fie atît de important sexul participanților (pardon, genul am vrut să spun) și nici măcar dacă sînt căsătoriți sau nu. Lăsînd la o parte aceste dezvoltări contemporane ale competiției (care bineînțeles că nu trebuie să discrimineze pe nimeni), ca un român familist ce sînt, nu pot să nu meditez un pic asupra sensului mai profund al încercării: cu soția în spate, prin ape, noroaie și peste garduri... (S. V.)
# O fotografie care promovează o înghețată olandeză ce conține, se pare, paracetamol a redevenit recent virală pe Instagram. Iubitorii de înghețată de pretutindeni, care doresc să o poată consuma și cînd sînt răciți, au salutat apariția ei, ba mai mult, au propus ca medicamente pentru diverse afecțiuni să fie și ele, de acum încolo, inserate în înghețată pentru a le face mai ușor de luat. Olandezii nu au fost însă la fel de bucuroși – cercetările au dovedit că informația este una falsă. Respectiva înghețată a existat, într-adevăr, dar creată numai pentru un carnaval și doar pentru a fi expusă, autoritățile sanitare interzicînd comercializarea ei. (A. A. D.)
# Am trecut prin Moșnița Nouă, Ghiroda și Săcălaz (județul Timiș), de unde ne-am întors cu niște nume de firme: Desant Personal SRL, Solo SRL, Drum Deschis SRL, Tărâmul Lui Marco SRL, Nunta Lux SRL, Multi Alpin Acrobatica SRL, Bullet’s SRL, Asigurări de 10 SRL, Deriva Montaj SRL, Les Merveilleuses SRL, Sofa Soft SRL, Miezu Garage SRL, Cartofi Boierești SRL, Soluții Control Intern SRL, Roua Uno SRL, Arcanum Susurri SRL, Apa Vieții Tim SRL, Ceacea SRL, Mamut Protection Tech SRL, Auto Ion SRL, Kamido Anonim SRL, Bucătăria Lui Creangă SRL, Manon Lescaut Food SRL, Preadelicios SRL, 3 Juniori SRL, Copii Inteligenți SRL, Pyty Pyt SRL, Sabotage Events SRL, Dudumetal SRL, Distanțieri Metal SRL, City Verde SRL, Semi Indigo Red SRL, Albvest SRL, Green Urseni SRL, Roșu Magistral SRL, Solaris Energy Albina SRL, Editura Împreună SRL, Balcanic SRL, Kan Kan & Co SRL, Vinka Vinkulesku SRL, Royal Kalena Global SRL, Asookka Elixir Vitae SRL, Natufruct Bănățean SRL, Ah Act Expert SRL, Schoko Baroque SRL, Coman Lemn De Foc SRL, Aromaurbană SRL, Introspect Decor SRL, Livada Cu Cărți SRL, Pavaj Unicat SRL, Choux Bonheur SRL, Ionuț Degetul Mic Iova SRL, Brumar Electric SRL, Din Ce În Ce Mai Bine SRL, Semper Idem SRL, Amalgam Box SRL, Titus Magnificus Reparații SRL, Deratdezin Vest SRL, Bulbiolanda SRL, Strai Outlet SRL, Tractăm Ușor Și Repede SRL, Hyper Logic SRL, In Cert SRL. (D. S.)
Foto: M.Pleșu