E foarte greu de înțeles, zilele acestea, ce anume susține fiecare partid angajat în negocierile pentru guvern. Discuțiile s-au purtat departe de ochii publicului și doar cîte o inițiativă mai excentrică, cum e cea privind taxa pe tranzacțiile bancare, a ajuns la presă. Cum e și firesc, această idee a provocat un răspuns dur, nu numai din partea băncilor, dar și a analiștilor independenți care au subliniat că România este una dintre țările europene cu o rată foarte slabă a bancarizării. O taxă în plus nu va ajuta la îndreptarea acestei situații.
Le rămîne, totuși, specialiștilor care negociază programul de guvernare să decidă dacă asta e o idee bună sau nu. Politicienii, pe de altă parte, pot accepta propuneri sau le pot refuza. Și e de datoria lor să explice de ce au făcut astfel de alegeri. Or, asta nu se întîmplă. Vedem, în schimb, oameni nealeși care țin tot felul de lecții în numele politicienilor. Omul de afaceri Dragoș Anastasiu, de exemplu, al cărui rol în preajma președintelui e neclar, dar a cărui prezență publică e greu de ignorat. Ce înseamnă „consilier onorific”? De unde stau eu, asta e o formă de exercitare a influenței fără însă a prelua și riscurile poziției.
Gîndul, complet stupid, care plutea zilele trecute în aer cu privire la eventuala nominalizare ca premier a unui tehnocrat care să ia asupra sa orice decizie care nu place partidelor este nu numai un semn de lașitate, ci și un simptom de iresponsabilitate voioasă. La fel cum iresponsabilitate este și refuzul de a asculta o societate ai cărei membri, indiferent de intenția de vot, spun cîteva lucruri banale:
● Solidaritate la rău și individualism la bine nu se poate.
● Nota de plată pentru instituții disfuncționale trebuie să o suporte instituțiile, nu populația. Nu colectăm suficient TVA? Unde sînt măsurile pentru reformarea ANAF? Unde sînt responsabilii? Despărțirea de prostiile trecutului nu trebuie să fie doar simbolică. Ci precisă, cu consecințe cuantificabile și lecții învățate.
● Nu poți pretinde că un dezastru va fi reparat de aceiași oameni care l-au produs. Nu te crede nimeni. A face un guvern care să cuprindă fie și doar unul dintre miniștrii din guvernele care ne-au adus aici e doar un stimulent pervers pentru acoperirea situației de fapt și perseverență în greșeală. Din declarațiile făcute pînă acum de partide și de influencer-ii arondați rezultă că n-a înțeles nimeni problema asta.
Se vorbește foarte mult despre creșterea taxelor. Tot așa, „pe surse”. Încă o dată, asta poate fi o soluție, însă dacă ea defavorizează clasa de mijloc și săracii României, să nu vă mirați deloc cînd se va întoarce, răutăcioasă și cu chef de răzbunare, fantoma lui Călin Georgescu. Și atunci o să vedeți oameni altminteri raționali care vor ceda tentației de a-i vedea scoși din joc pe toți negociatorii de guverne de azi împreună cu șefii de partide. Toți acești oameni, brusc loviți de miopie morală și fiscală, vor fi disponibili pe piața muncii.
În aceeași notă, se discută despre „tăieri”. De sporuri, de posturi, de instituții. Și asta e o discuție legitimă. Oamenii pot înțelege și strînge din dinți. Însă ceea ce nu vor, în ruptul capului, să priceapă liderii de partide este că sentimentul dominant zilele astea nu este cel al apocalipsei fiscal-financiare, ci acela al nedreptății.
Oamenii întreabă, pe bună dreptate, „De ce eu?”. Se uită în jur și văd că deal-ul care li se propune e împuțit. Se fac eforturi pentru conservarea avantajelor cîtorva pe o notă de plată achitată de toți. Nea Costică din Vaslui vede că din banii lui se construiește un stadion de aproape 100 de milioane de euro în Constanța. Tanti Maria din Sălaj subvenționează metroul din București. Familia Popescu din Severin află că nepotul fostului premier Ciolacu e premiant la absorbția de bani europeni. Din cînd în cînd, oamenii ăștia mai citesc despre scheme de evitare a plății TVA. Sumele sînt colosale. Toate intră în buzunarul unor persoane private. Cum e asta „România onestă”?
Cît de onestă e o Românie în care nimeni nu vorbește despre taxe pe proprietate deși asta ar fi o sursă de venit legitimă pentru autoritățile locale – chiar și pentru construcția de stadioane faraonice, dacă asta își dorește comunitatea. Subsidiaritatea funcționează. Dar cineva trebuie să o aplice. Ah, avem politicieni cu multe proprietăți? Avem business-uri care trăiesc din profitul pe aceste proprietăți, taxate la o rată penibilă pentru o țară europeană? Gîndiți-vă la ele ca la un spor de antenă, ca la o subvenție pe care statul o oferă generos în numele nostru! E nedrept? Ghinion, băi, Românio!
Avem nevoie de un guvern politic, curajos și cinstit. Orice altă variantă e doar un „atît s-a putut” cu consecințe tragice.
