4 octombrie 1883. Unul dintre cele mai renumite și fascinante trenuri din istorie pornește în traseul său inaugural, pe ruta Paris-Constantinopol. La bord, patruzeci de pasageri. Prima escală: Strasbourg, pe atunci parte a Imperiului German. Urmează München, după care trenul intră în Imperiul Austro-Ungar îndreptîndu-se spre capitala imperială. După Viena, urma Budapesta, iar apoi București, Regatul României. La Giurgiu, am părăsit vagoanele de dormit pentru a traversa Dunărea albastră cu o barcă mică, întîmplător de un galben perfect, și în cîteva minute am ajuns în Bulgaria, scrie Georges Boyer, unul dintre cei mai citiți jurnaliști ai vremii, în jurnalul său de călătorie.
Traseul trenului continua spre portul Varna, unde se termina linia. Express d’Orient, cunoscut ulterior ca Orient Express, căci despre acesta povestim, își îndeplinea misiunea istorică de a-și aduce călătorii la porțile Orientului, într-o experiență complet nouă și strașnic ancorată în superlative ale eleganței. În portul bulgăresc, care nu dispunea de chei, pasagerii trenului erau duși cu ajutorul barjelor către vaporul ce îi aștepta pentru a-i purta pe mare spre Bosfor (abia din 1889, ruta Paris-Constantinopol a putut fi parcursă integral cu trenul, prin Belgrad și Sofia).
Dar lucruri se întîmplau pe drum. Și alte lucruri, în afară de cele atribuite luxului și rafinamentului occidentale. Orientul își făcea simțită (și auzită) prezența, pe măsură ce trenul se îndrepta spre est. Și aceasta era, probabil, una dintre particularitățile experienței, exercițiul contactului cu o lume și o istorie diferite. Pe lîngă peisajele pitorești pe care călătorii le puteau privi pe îndelete la o viteză medie de sub șaptezeci de kilometri pe oră, cînd trenul staționa într-o gară, eventual într-o zonă rurală, se găsea vreun taraf care urca într-unul dintre vagoane și începea să cînte. Călătorii făceau cunoștință cu muzica populară. Printre feluri de mîncare locale și vinuri așijderea. În plus, în tren ajungeau și comercianți locali care se plimbau printre vagoane vînzînd bibelouri și tot felul de mărunțișuri.
Ce-i drept, poate că nu toți pasagerii erau enchantés de cunoștință. Prințesei Martha Bibescu, de pildă, se pare că nu prea îi plăceau asemenea distracții, așa că prefera să încerce să le evite. Orient Express-ul se oprea pentru a lua cărbune și apă cînd trecea granița în România, ceea ce putea dura ceva timp, la fix pentru muzicienii populari să se dezlănțuie și pentru vînzătorii ambulanți să își crească profitul. Într-una dintre călătoriile sale, la această secvență, Martha Bibescu, pare-se, a coborît din tren însoțită de o prietenă. Cele două doamne nu s-au corelat prea bine cu timpii mecanicului de locomotivă, astfel încît trenul a pornit din nou la drum fără acestea.
Istoria a continuat.
Express sau nu.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
