– Sîntem, dom’le, într-o criză bugetară teribilă! S-a cheltuit banul public în prostie! De data asta nu mai scăpăm! Ne omoară ăștia cu impozitele. Ai auzit, nu?
– Am auzit, sigur. Dar poate că totuși ne vom descurca...
– Cum să ne descurcăm? De-acum nu mai ține cu descurcatul! Fiindcă-i încurcată rău, crede-mă că știu ce spun!
– Și totuși...
– Nici un „totuși”! Nu-i numai criza bugetară, de fapt, că de-ar fi numai ea, mă rog... Mai e și o criză economică. Asta vine dinspre Uniunea Europeană, că ne pisează Trump cu tarifele. Ai auzit și de asta? E albastră rău!
– Am auzit, sper să nu ne afundăm de tot. Poate că totuși...
– Ți-am spus o dată românește că nu vreau să știu de nici un „totuși”. Fără „totuși”! Că de-ar fi numai atît, mă rog... Da’ avem și criza asta cu Ucraina. Războiul. Și cu Putin. Asta da, criză! Pe deasupra, avem și criza de încredere, care ne macină pe dinăuntru. Sîntem terminați.
– Criză de încredere în guvern? Poate că totuși, odată cu noul guvern, va mai scădea puțin... Bolojan...
– Ce să scadă, cum să scadă? Fii serios, dom’le! Cine să mai aibă încredere în guvern? Că ăștia sînt tot ăia, ăia sînt tot ăștia. Îi coafează puțin și gata. Nici o șansă.
– Poate că... Sper, totuși...
– Ce să speri, ce „poate”? De unde să speri? Oamenii nu mai au încredere între ei. Nimeni, nici părintele în copil, nici bărbatul în nevastă, nici invers, nici prietenii între ei. Toți se mînjesc pe la spate, umblă cu fofîrlica, își trag preșul de sub picioare, oricînd pot. N-ai văzut ce se întîmplă? Ai văzut, nu? Ce să speri?
– Am văzut, dar totuși..
– Mă scoți din minți cu „totuși” ăsta al dumitale! Bine, să presupunem că ne facem că nu vedem crizele astea suprapuse de care-ți vorbesc. Fie! Dar ce te faci cu criza climatică, ei? Ba e prea frig, ba prea cald, ba e secetă, ba plouă că ieși în stradă cu barca! Nici meteorologii nu mai știu să prezică vremea! Mai ai ceva de zis?
– Încercăm totuși să ne adaptăm.
– Dar criza informațională, cu fake-urile astea? Nimeni nu mai știe ce-i adevărat și ce nu. Te păcălesc cu boții lor... cum să te bați cu ăștia?
– Să încercăm și aici să ne adaptăm. Să devenim mai precauți, să verificăm sursele de informație, să... Există totuși soluții.
– Cum să te-adaptezi, cînd îți vine pe cap și criza alimentară? N-o să mai avem de mîncare! Sau va fi, dar prea scumpă! Ascultă-mă pe mine, e de rău! Toată civilizația noastră e în criză. O criză a valorilor în primul rînd. De acolo ni se trage. Totul s-a dat peste cap și de la cap se-mpute! Elitele astea, dom’le, ele sînt de vină. Dar lasă că acum sînt și ele în criză! Criza elitelor!
– Or veni altele mai bune!
– Care mai bune, cum mai bune, de unde mai bune? Știi mata de unde să vină altele?
– Nu, da’ poate că totuși...
– „Totuși”, „totuși”, „poate”, „sper” – m-am săturat! Eu îți explic, da’ degeaba! Nu pricepi nimic. Ce dovadă mai bună vrei că-i criză mare decît că nu ne mai înțelegem unii cu alții? Eu ți-arăt că am pus-o cu toții, și mata îmi vii mereu cu „totuși” ăsta al dumitale, de mă-nnebunești. Și cu „poate”. Și cu „sper”... Aoleu, gata! Fug. Sînt în criză de timp. O zi bună vă doresc!
