Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie pentru toți elevii din România, inclusiv pentru cei de gimnaziu și liceu, potrivit unui proiect de lege depus de parlamentari PSD la Senat. Hainele ar urma să fie plătite din bugetele consiliilor locale și județene sau din fonduri externe nerambursabile, astfel încît costurile să nu fie suportate de familii. Argumentul central al inițiatorilor este seducător prin intenție: dacă elevii ar veni la școală îmbrăcați la fel, diferențele socio-economice ar deveni mai puțin vizibile, sentimentul de apartenență ar crește, iar fenomenul de bullying s-ar diminua. Copiii ar fi, în această logică, mai puțin preocupați de haine și mai atenți la educație.
Proiectul pornește de la o problemă cît se poate de reală, însă oferă o soluție simplistă. Chiar dacă uniforma poate estompa diferențele vestimentare și poate avea avantaje practice, nu elimină diferențele sociale, nu schimbă relațiile de putere dintre copii și nu dezamorsează mecanismele prin care apare și se întreține bullying-ul. Căci poți îmbrăca identic toată clasa, dar dacă martorii rîd, profesorul nu observă, iar victima nu are cui să vorbească, agresorul primește validare și mecanismul rămîne neatins. Chiar dacă modelul vestimentar impus va fi identic, ierarhiile sociale nu vor dispărea, ci se vor muta în detalii. Diferențele vor putea fi observate în calitatea materialului, croială și felul în care este întreținută uniforma, dar și în încălțăminte, telefon, ceas, ghiozdan, banii de buzunar sau vacanțele despre care povestesc elevii. Un copil poate veni cu o uniformă făcută pe comandă, adaptată perfect și schimbată frecvent, iar altul cu una standard, uzată, pătată sau rămasă mică. Dacă statul decontează numai un model de bază, familiile cu venituri mari vor putea cumpăra versiuni „premium”, conforme formal cu regulamentul, dar suficient de diferite pentru ca statutul social să rămînă vizibil.
Copiii au un radar foarte fin pentru diferențe și nu au nevoie de eticheta unei mărci ca să le observe. În plus, bullying-ul nu are întotdeauna o cauză economică. Un copil poate fi agresat pentru greutate, dizabilitate, etnie, accent, timiditate, rezultate școlare, situația familială sau pentru simplul fapt că este perceput ca diferit. Uniforma poate elimina cel mult unul dintre numeroasele pretexte folosite de agresori. Nu elimină impulsul de dominare, presiunea grupului, lipsa de empatie, tolerarea agresiunii de către martori sau incapacitatea adulților de a interveni.
O eventuală obligație națională ar ridica și probleme concrete. Cine stabilește modelul și furnizorul? Ce standarde de calitate trebuie respectate? Cîte seturi primește un elev și ce se întîmplă cînd copilul crește sau cînd o piesă vestimentară se deteriorează? Dacă fiecare școală sau autoritate locală își alege furnizorul, pot apărea monopoluri locale, prețuri umflate, produse slabe calitativ și contracte discutabile. Dacă familia trebuie să acopere piesele vestimentare suplimentare sau înlocuirea lor, o măsură anunțată drept gratuită se poate transforma treptat într-o nouă cheltuială pentru părinți.
Franța și Marea Britanie, exemple folosite fără toate nuanțele
În argumentarea proiectului PSD sînt invocate Franța și Marea Britanie. Uniformele există în ambele țări, dar situația reală este diferită de imaginea unei obligații generale aplicate cu succes în Europa. În Franța, uniforma nu este obligatorie la nivel național. Guvernul a lansat în anii școlari 2024-2025 și 2025-2026 un experiment în aproximativ o sută de școli și unități de învățămînt voluntare, cele mai multe din ciclul primar. A fost, așadar, un proiect-pilot, nu revenirea întregului sistem francez la uniformă. Evaluarea publicată în mai 2026 de Ministerul francez al Educației a arătat că trei sferturi dintre directorii de școli primare au perceput o evoluție pozitivă a sentimentului de apartenență. Însă în privința climatului școlar, atmosfera de lucru sau rezultatele elevilor, opiniile au fost mult mai nuanțate. O cercetare, realizată pe un eșantion mai restrîns, a temperat și mai mult bilanțul optimist al directorilor, căci s-a a constatat o adeziune scăzută în rîndul elevilor și posibilitatea apariției unor tensiuni suplimentare din cauza nerespectării uniformei. În plus, evaluarea nu a demonstrat în nici un fel că uniforma ar fi redus bullying-ul.
În Marea Britanie, mai ales în Anglia, uniforma este într-adevăr o tradiție foarte răspîndită. Nu există însă o regulă națională care obligă toate școlile să o introducă. Conducerea fiecărei unități decide dacă există uniformă, cum arată aceasta și de unde poate fi cumpărată. Guvernul englez recomandă uniforma, dar lasă decizia la nivelul școlii.
Politica britanică recentă este preocupată în special de costuri. Din septembrie 2026, școlile din Anglia nu pot cere, în principiu, mai mult de trei articole vestimentare obligatorii cu însemnele școlii sau patru în ciclul secundar, dacă unul este cravata. Unitățile trebuie să faciliteze și accesul la uniforme second-hand. Iar autoritățile recunosc implicit că uniforma poate deveni o povară financiară serioasă și un criteriu de diferențiere.
Țările cu uniforme nu au scăpat de bullying
Nici cifrele internaționale nu confirmă presupunerea că răspîndirea uniformei conduce automat la mai puține agresiuni în școli. Potrivit datelor PISA 2022, 24% din fetele și 20% din băieții de 15 ani din Franța au declarat că au fost victime ale unor acte de bullying de cel puțin cîteva ori pe lună. Media OCDE era de 20% pentru fete și 21% pentru băieți. În Regatul Unit, unde uniforma este mult mai răspîndită, procentele au fost chiar mai mari: 27% din fete și 28% din băieți au raportat asemenea experiențe.
Datele sînt bazate pe răspunsurile elevilor și nu pot demonstra singure o relație de cauzalitate. Ele sînt însă suficiente pentru a arăta că Marea Britanie nu poate fi prezentată drept dovada că uniforma ține bullying-ul sub control. Exemplul britanic este aproape un contraargument: o practică vestimentară dominantă coexistă cu niveluri de bullying raportat peste media OCDE. Iar Franța nu poate demonstra efectele unei politici generale pe care nici măcar nu a introdus-o.
Bullying-ul, dinamică de grup, nu o problemă de garderobă
Bullying-ul nu înseamnă orice ceartă între elevi. Presupune de regulă repetarea agresiunii, un dezechilibru de putere și dificultatea victimei de a se apăra. Poate lua forme fizice, verbale, relaționale sau digitale. Agresorul și victima nu sînt singurii participanți. Martorii au un rol esențial. Unii încurajează, alții rîd, filmează sau distribuie imaginile, iar mulți tac de teamă să nu devină următoarele ținte. Lipsa unei reacții îi transmite agresorului că poate continua. De aceea, programele eficiente încearcă să schimbe normele grupului, să le ofere martorilor instrumente sigure de intervenție și să oblige adulții să urmărească fiecare caz pînă la rezolvare.
Într-o asemenea ecuație, schimbarea hainelor reprezintă doar o intervenție periferică. Poate consolida identitatea vizuală a școlii, poate simplifica alegerea vestimentației dimineața și, în anumite comunități, poate reduce presiunea mărcilor. Dar nu îi învață pe profesori să recunoască agresiunea, nu îi oferă victimei o cale sigură de raportare și nu schimbă comportamentul colegilor care asistă.
Cel mai cunoscut program european anti-bullying este KiVa, dezvoltat de Universitatea din Turku cu finanțarea Ministerului finlandez al Educației. Numele provine din expresia finlandeză care desemnează combaterea bullying-ului, dar înseamnă și „drăguț” sau „plăcut”. Programul nu lucrează numai cu victima și agresorul, ci încearcă să schimbe comportamentul colegilor care asistă.
Elevii participă la lecții despre empatie și dinamica grupului și învață cum să sprijine un coleg. Profesorii sînt instruiți, iar o echipă specială analizează cazurile, discută separat cu cei implicați și verifică ulterior dacă agresiunea a încetat. Chestionarele anonime permit școlii să măsoare fenomenul. Eficiența KiVa a fost evaluată prin studii și cercetări asupra implementării la scară largă. Rezultatele au arătat reduceri ale agresiunilor din școli.
Austria, Italia și Spania: intervenții, nu simboluri
Austria a dezvoltat programul ViSC – Vienna Social Competence, care tratează bullying-ul ca pe o problemă a întregii școli. Profesorii sînt pregătiți să identifice și să gestioneze cazurile, iar elevii lucrează la competențe sociale, responsabilitate și soluționarea conflictelor. Intervențiile au loc simultan la nivelul instituției, al clasei și al copilului. Două studii majore desfășurate în Austria au indicat efecte favorabile, inclusiv asupra cyberbullying-ului. În Italia, NoTrap! se adresează în special adolescenților și combină activitățile din școală cu intervențiile online. Elevii selectați și instruiți devin educatori pentru colegii lor, organizează activități în clasă și oferă sprijin celor vulnerabili. Evaluările au constatat reduceri ale bullying-ului și agresiunilor din mediul digital. Spania folosește, între alte modele, TEI – Tutoría Entre Iguales. Elevii mai mici sînt puși în legătură cu elevi mai mari, care devin tutori și persoane de sprijin. Studiile indică efecte favorabile asupra bullying-ului, cyberbullying-ului și climatului școlar.
Toate aceste programe nu sînt miracole și nu elimină complet agresiunile. O amplă meta-analiză a evaluărilor internaționale a estimat că intervențiile școlare anti-bullying reduc, în medie, comportamentele de agresiune cu aproximativ 18-19%. Sînt rezultate limitate, dar reale și măsurabile.
Ce au în comun metodele care funcționează
Modelele europene diferă, însă elementele lor esențiale se repetă: profesorii sînt pregătiți să recunoască bullying-ul și să intervină; elevii au modalități sigure, uneori anonime, de raportare; fiecare sesizare este analizată și monitorizată; martorii sînt implicați; părinții primesc un rol clar; victimele beneficiază de sprijin, iar agresorii sînt confruntați cu limite și consecințe, dar și ajutați să își schimbe comportamentul. Și, mai ales, fenomenul este măsurat periodic.
România ar putea adapta asemenea modele, însă acestea cer resurse, consilieri școlari, formarea profesorilor, proceduri aplicate consecvent și evaluări independente. Sînt măsuri mai greu de explicat într-un slogan și mai greu de arătat într-o fotografie. Uniforma este ușor de legiferat și foarte vizibilă politic, chiar dacă inutilă pentru combaterea bullying-ului.
.jpg)
