Se vorbește neîncetat despre analfabetism în România. Din nefericire, pe bună dreptate. Situația a ajuns extrem de îngrijorătoare. Mă tem că foarte curînd această veritabilă maladie intelectuală va ajunge un fel de carte de vizită a țării în care trăim. Adesea, auzind termenul, unii se arată consternați. Ei, chiar așa? Cum să fim analfabeți? Astăzi toată lumea știe să scrie și să citească, altfel nu ar putea folosi rețelele sociale. Și se vede cu ochiul liber ce succes au ele atît printre tineri, cît și printre vîrstnici. Numai că analfabetismul nu se referă doar la condiția de necunoscător al literelor și, implicit, de ins incapabil să citească și să scrie (deși, între noi fie vorba, cred că nici o asemenea formă de analfabetism, clasică așa-zicînd, nu e chiar complet absentă din peisajul autohton). Analfabetismul – numit și funcțional – descrie incapacitatea individului de a înțelege un text scris sau o comunicare orală, ambele simple, în ciuda faptului că el cunoaște literele alfabetului și limba în care respectivele mesaje îi sînt adresate. Personajul în cauză se dovedește un analfabet funcțional, adică un cetățean relativ integrat în dinamica socială, dar absolut obtuz la semnificațiile și coerența menționatei dinamici. Tipologia – cum să o numesc? – acestui „defazat semi-rațional” începe să facă ravagii la noi pe majoritatea nivelurilor de existență socială.
De ce apare analfabetismul funcțional? Din cauze numeroase, legate între ele. Prima este, clar, de ordin educațional. Sub presiunea terifiantă a noilor marote pedagogice („să facem învățămîntul atractiv, transformîndu-l într-o joacă, pentru ca tînărul să și-l asume cu plăcere și bucurie, fără presiunea efortului asupra sa”, „să renunțăm la informațiile grele din trecut, dătătoare de bătăi de cap, și să predăm chestiuni simple din viața de zi cu zi, cărora copilul să le găsească o utilitate imediată și nu una pe termen lung”, „să nu mai încurajăm competiția care are un caracter pernicios-neincluziv, devenind inhibitorie pentru unii copii”, „să nu citim decît chestii banale, cu sens doar în viața de zi cu zi a elevului, și să lăsăm textele sofisticate deoparte” etc., etc.), școala nu mai luptă pentru dezvoltarea intelectuală a tînărului, ci încearcă cel mult să-i creioneze, într-un mod cît mai agreabil, o identitate de slujbaș mediocru (uneori nici aceasta cu prea mare succes). Abilitățile intelectuale ale celui prins în mecanismul paideic, în loc să se dezvolte, se opacizează treptat. Dacă nu-ți folosești sistemul muscular în permanență, dar mai ales în anii de formare, el se atrofiază, devenind flasc și, ca atare, aproape inutil. Nu alta e condiția creierului. Nefiind expus provocărilor de care are nevoie, forța lui hermeneutică și imaginativă nativă se diluează.
De aici, din anomalia educațională, derivă și celelalte carențe formative, responsabile pentru analfabetismul funcțional: pierderea apetitului pentru cultura generală a elevului și proasta gestionare a ideii de cultură în sine, atît din partea școlii, cît și din partea familiilor cu copii, alături de dispariția curiozității intelectuale a învățăcelului, singura în stare să determine impulsul autodepășirii în interiorul unei minți tinere. Partea cu adevărat tulburătoare însă este că elementele enumerate mai sus tind să creeze un stil de viață, ce iese din limitele stricte ale școlii, infectînd multiple paliere ale societății, unde elevii au prea puțină influență. Precum morbul rețelelor sociale, analfabetismul capătă deodată nuanțe epidemice. Au răsărit în ultimii ani analfabeții funcțional făuriți „prin contaminare”, ieșiți carevasăzică din „spiritul veacului”, așa cum ar fi ieșit din spuma mării. Acest analfabet de tip nou al României nu se situează într-o categorie de vîrstă anume și nici într-o profesie oarecare. El este universal și omniprezent, ilustrîndu-se printr-o neputință de înțelegere emoțională. Sindromul ar putea fi denumit „analfabetism emoțional”, întrucît dezvăluie incapacitatea structurală de a rezona emoțional cu lumea externă. Reamintesc experimentul antropologic în care pigmeilor le-a fost arătat un film simplu despre societățile avansate.
Spectatorii nu urmăreau acolo imaginile integrat și de aceea nu păreau să înțeleagă nimic. Totuși, cînd pe ecran a apărut o găină, s-au animat. Recunoscuseră vietatea și brusc universul a avut semnificație pentru ei. Exact la fel, analfabetul emoțional nu vede în afară decît ceea ce există înăuntrul său – un spațiu tern, fără orizontul dezvoltării. Acum două săptămîni am publicat aici un text legat de o problemă din educație, masteratul didactic. În treacăt observam că, deși resping inițiativa respectivă, nu sînt contra măsurilor de austerite necesare luate de Guvern. S-a declanșat o întreagă isterie că aș fi „propagandistul lui Bolojan”. Unde dai și unde crapă. Pigmeii au zărit, se pare, găina din colțul ecranului. Analfabetismul emoțional e pe cale să răstoarne corabia.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.
.jpg)
