.jpg)
Pentru prima oară în mai bine de zece ani, Bucureștiul are un primar născut în București. Poate e un detaliu nesemnificativ, dar aș zice totuși că altfel te uiți la oraș dacă ai prins apusuri printre blocuri, a țipat la tine un vecin deranjat de ecoul mingii de fotbal lovindu-se de asfalt sau te-ai întrebat ce-ar fi dacă ai avea curaj să vorbești cu Violeta care se întîmplă uneori să ducă găleata la gunoi.
Înainte de a se decide primarul am asistat la deja obișnuitul și toxicul joc al sondajelor de opinie făcute din pix. A continuat și după aceea, cînd am putut citi cea mai stranie justificare din partea șefului unei instituții care a reușit să rateze cu 16 procente diferență procentele cîștigătorului. Preiau aici un citat stupefiant dintr-un interviu pe care șeful AtlasIntel l-a oferit HotNews: „Înainte să blamăm sondajele pentru că s-au produs schimbări de ultimă oră între preferințele legate de diverși candidați, cred că este bine să înțelegem ce s-ar fi putut întîmpla dacă aceste sondaje nu ar fi fost realizate. Dacă aceste sondaje nu ar fi fost realizate, de exemplu în București, bazinul electoral de dreapta ar fi putut rămîne perfect divizat, canibalizat între trei opțiuni, fără nici un fel de transparență asupra candidatului care ar fi avut, care avea de fapt o preferință relativ mai mare în comparație cu ceilalți doi”. Deci sondajul ratat a dat primarul. N-am cuvinte.
S-a menționat doar pe alocuri nevoia revenirii la alegerile în două tururi. În același timp am văzut obișnuitele văicăreli legate de prezența mai degrabă redusă. Lucrurile astea sînt legate. De pierdut, pierd alegătorii. Încă mai e timp pentru o discuție serioasă despre cum votăm și despre consecințele menținerii încă a unei reglementări care contribuie la alimentarea frustrărilor față de mainstream-ul politic. Nu numai pentru alegerile locale, ci și pentru cele naționale. Parlamentul actual e probabil cel mai slab din ultimii douăzeci de ani din punct de vedere al resursei umane și asta se vede.
În ceea ce privește performanța partidelor, nu o să insist foarte mult: victoriile mari (București, Buzău) sînt ale candidaților și mai puțin ale partidelor. Din diverse motive – performanță decentă pentru Ciucu, rețele funcționale pentru Ciolacu. Partidele ies mai degrabă prost din runda asta. PSD își adjudecă iar locul 3 la un scrutin major, PNL insistă să își mestece singur coada, USR e tot mai placid sub conducerea unui primar de provincie care mai mult pozează decît contează. AUR e și el confuz după ce a dovedit iar că nu poate oferi suficiente garanții că ar putea administra ceva. O fi ieșit Anca Alexandrescu pe locul 2, dar asta e mai degrabă o consecință a faptului că nu există altă opoziție reală în București. Nici la nivel național, dar aceea e altă discuție. Sîntem la finalul unei ere politice și e doar o chestiune de timp pînă cînd o să vedem mișcări relevante pentru linia de start de peste trei ani.
O notă aparte pentru SENS, care a reușit în tura asta să pună un candidat. Nu a făcut-o, în mod bizar, la prezidențiale. Performanța nu a fost pe măsura agitației din online și, dacă va trage cineva concluzii acolo, atunci poate ar trebui să se uite spre munca plicticoasă de partid. Aia cu ședințe, cu planuri de extindere, cu departamente funcționale etc. Partidele cîștigă alegeri pentru că sînt vii cînd nu e campanie electorală.
S-a scris că alegerile astea reprezintă un fel de înfrîngere pentru președintele Nicușor Dan. Am dubii în legătură cu această concluzie. Președintele pare mai degrabă dezinteresat de București (și asta e trist), iar sprijinul neconvingător pe care l-a acordat candidatului USR a părut mai degrabă un fel de datorie plătită fără entuziasm. Foarte probabil, președintele nu era fericit cu nici o variantă. Ar fi profitat probabil de pe urma unei victorii a candidatei AUR, dar numai pentru a aduna trupele la nevoie în fața „pericolului extremist”. Pericolul e însă neperformant, președintele trebuie să găsească alte subiecte de mobilizare.
N-am nici un sfat de dat noului primar, sper doar să văd un pic de personalitate într-un oraș despre care continui să cred că trăiește ignorîndu-și administratorii. Poate e vremea ca Bucureștiul ascuns să iasă la lumină.
