Am fost să văd Odiseea lui Nolan ca să vă pot spune să mergeți să o vedeți și voi. Ar putea fi o replică de profesor prin care să-și îndemne elevii să ia contact cu una dintre narațiunile întemeietoare ale omenirii. Căci asta este Odiseea, iar filmul, oricît de criticat de unele tabere pentru îndepărtarea de „realitatea” textului homeric, este o ocazie prin care îi putem apropia pe elevi de aceasta, în condițiile în care textul lui Homer este, altfel, absent din programele școlare, cu excepția celei de literatură universală, care vizează însă un număr extrem de mic de elevi, cei de la profilul filologic. O poveste bine închegată și bine spusă va fi oricînd un magnet pentru orice ființă umană. Așadar, înainte de a număra abaterile filmului de la textul lui Homer, poate că ar merita să numărăm adolescenții care vor ieși din sala de cinema întrebînd cine a fost, de fapt, Ulise.
S-a discutat despre armuri și corăbii, despre accentele americane, despre culoarea pielii unor personaje, despre opțiuni de distribuție socotite de unii tributare ideologiilor prezentului. Clasiciștii au formulat obiecții mai consistente: zeii au fost împinși în fundal, Penelopa a pierdut din complexitate, iar eroul „cel cu multe chipuri”, viclean, seducător și ironic, a devenit prea mult un protagonist tipic lui Nolan, apăsat de vinovăție și de trauma războiului. Criticile merită ascultate. Dar nici una nu anulează posibila funcție didactică a filmului. Dimpotrivă, diferența dintre operă și adaptare este locul în care poate începe o lecție bună.
Fidelitatea absolută este o iluzie. Orice traducere a unui text vechi este o interpretare, orice imagine asociată unui personaj mitic este o alegere, orice punere în scenă mută accentele. Întrebarea folositoare pentru elev nu este dacă Nolan „a respectat” literă cu literă epopeea, ci ce a păstrat, ce a schimbat și de ce. De ce îl interesează mai mult vina decît viclenia? Ce se pierde dacă zeii dispar? Ce cîștigă sau ce pierde Penelopa în film? De ce o poveste veche de aproape trei milenii poate provoca încă asemenea dispute?
Dincolo de zei, monștri și aventuri – ingrediente narative seducătoare –, Odiseea vorbește despre lucruri de care nu am scăpat. Despre război și imposibilitatea de a te întoarce din el același. Despre dorința de a ajunge acasă și întrebarea dacă mai există casa ta. Despre fidelitate și trădare, despre identitate, memorie, putere, lăcomie și limite. Despre felul în care omul se salvează prin inteligență, dar se poate pierde prin orgoliu. Eroul homeric nu este un model neted, bun de așezat într-o vitrină morală. Este contradictoriu, iar această contradicție îl face fertil pentru educație: putem admira în el curajul și mintea fără a-i absolvi cruzimea, minciuna sau vanitatea.
În centrul filmului se află legea ospitalității, xenia, obligația sacră de a-l proteja pe străin și de a nu abuza nici de gazdă, nici de oaspete. Nu este o regulă pitorească a unei lumi dispărute, ci una dintre condițiile elementare ale civilizației: încrederea că acela care îți trece pragul nu vine să te distrugă și că acela care te primește nu te va devora. Calul troian ascunde violența într-un dar, pețitorii consumă casa altuia ca și cum li s-ar cuveni, Ciclopul transformă oaspetele în hrană. Lumile se prăbușesc atunci cînd asemenea limite încetează să mai fie recunoscute.
Iată avertismentul pe care îl putem duce în clasă. Civilizațiile nu dispar doar sub lovitura unor dușmani exteriori. Se destramă și atunci cînd își bat joc de propriile legi nescrise, cînd forța înlocuiește dreptul, cînd celălalt devine pradă, iar înșelătoria este admirată fără a mai fi judecată prin consecințe. Este aici ceva ce seamănă cu lumea de azi și poate fi problematizat în clasă?
Disputa ideologică din jurul unui rol sau al unei armuri mi se pare mai puțin importantă decît întîlnirea unui adolescent cu această întrebare: ce anume ține o lume laolaltă? Dacă filmul lui Nolan îl face să o formuleze și, poate, să deschidă apoi cartea lui Homer, profesorul are toate motivele să-i spună: mergi să-l vezi.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
