V-aș propune să faceți un exercițiu și să vă gîndiți dacă aveți prieteni care să nu aibă aceeași vîrstă cu a voastră (plus sau minus doi-trei ani), mult mai tineri ori mai bătrîni, dar cu care să vă întîlniți regulat, să împărtășiți lucruri, cărora să le rezervați un loc special în preocupările voastre.
M-am întrebat același lucru, pornind de la articolul „Your Friends Don’t All Have to Be the Same Age” / „Prietenii voștri nu trebuie să aibă toți aceeași vîrstă”, semnat de Annie Midori Atherton în The Atlantic, care constată că un astfel de raport este destul de rar, chiar dacă ambele părți implicate ar avea numai de cîștigat. Un studiu din 2023 pe care-l citează arată că, în intervalul 21-30 de ani, 80% din prietenii americanilor nu au mai mult de cinci ani ca diferență de vîrstă. Dacă extindem categoria, 63% din adulți nu au prieteni apropiați cu o diferență de vîrstă de peste 15 ani, conform unui studiu din 2019. Cred că, de atunci, pandemia și uluitoarea expansiune a rețelelor sociale au accentuat înstrăinarea și lipsa timpului petrecut în întîlniri directe, nevenind nici în sprijinul dorinței de a mai extinde intervalul diferenței de vîrstă dintre prieteni.
Beneficiile diferenței de vîrstă pot fi privite în ambele direcții: persoanele mai în etate ne pot oferi experiența lor de viață, înțelepciunea, ne pot fi un ajutor obiectiv în luarea deciziilor, iar cei mai tineri vin cu energie, idei proaspete și diferite de ale noastre, unghiuri noi de abordare a problemelor și, cel mai important, ne mențin conectați cu tehnologia, societatea, lumea așa cum a devenit ea. Altfel spus, primii ne lasă să aruncăm o privire spre ce vom deveni peste niște ani, iar ceilalți ne pot aminti de versiunile noastre mai tinere. Unde mai pui că, în ambele situații, scăpăm și de presiunea (externă sau internă) de a ne comporta „potrivit vîrstei”.
Acum zece ani, cîțiva elevi de liceu care conduceau o organizație numită Piramida de cultură m-au invitat la Brașov să vorbesc despre cartea mea de proză scurtă apărută atunci, Camere de hotel, despre a fi scriitor român contemporan, dar și despre jurnalismul de televiziune și a modera o emisiune în direct. Am tratat cu maximă seriozitate invitația lor și nici ei nu m-au dezamăgit nici cu organizarea, nici cu întrebările. Beneficiul uriaș pe care mi l-a adus întreaga acțiune este că atunci mi-am cunoscut una dintre cele mai bune prietene din prezent. Chiar dacă eu terminam liceul în anul în care ea abia se năștea, diferența de vîrstă dintre noi nu a fost niciodată un obstacol, nici măcar o încorsetare. De fapt, n-a fost adusă în discuție decît atunci cînd vorbeam despre muzică. Am descoperit, astfel, la tînăra generație o uluitoare maturitate în înțelegerea vieții, multă luciditate în privința viitorului, o mai bună apreciere a propriei valori și, nu în ultimul rînd, un curaj fantastic. Am făcut, în acești zece ani care s-au scurs de la vizita mea la Brașov, multe excursii în țară și-n străinătate cu prietena mea și pot spune cu certitudine că, dintre noi două, eu am fost cea imatură și panicoasă. De cîteva ori numărabile, dar vitale, sfaturile ei m-au ajutat în feluri pe care nici nu cred că le bănuiește.
Cînd am început să scriu, pe un blog și ulterior la revista care se numea atunci Tango, existau persoane care, în ciuda unei diferențe de vîrstă și a faptului că multe dintre ele aveau deja copii mari, mă citeau și interacționau cu mine cu mult tact și înțelegere. Conversațiile pe care le purtam, întîi online și mai apoi în viața reală, m-au sprijinit mai mult decît cele cu prietenii de vîrsta mea, care nu-mi împărtășeau neapărat convingerile și țelurile (unele, recunosc, destul de naive). Sînt relații pe care le-am păstrat pînă în prezent, iar acum am eu vîrsta lor de atunci.
Din copilărie, am cîteva prietene apropiate, unele cunoscute chiar la grădiniță, altele doar un pic mai tîrziu. Mi se pare că ne întîlnim prietenii, în general, la școală sau facultate, la locul de muncă ori prin copiii noștri și prietenii lor de la joacă sau diverse activități – dar, și în aceste cazuri, gravităm spre cei cu vîrste apropiate nouă. În alte țări, lucrurile par a sta diferit. De multe ori, în discuții cu cunoștințe stabilite în SUA, Germania ori Anglia, ele îmi pomenesc despre prietenii lor mai în vîrstă, uneori de peste 80 de ani, cu care se vizitează, se plimbă sau mănîncă împreună. Articolul citat la început sugerează că oamenii se mai pot conecta și prin interese și valori, același gen de umor, prin ajutorul pe care și-l pot da unii altora – un fel de „schimb de experiență intergenerațional”.
Credit foto: Flickr
