Vreau să încep cu o precizare. Mă număr printre susținătorii actualei Puteri din România. Am fost și sînt un apărător al necesarelor măsuri de austeritate propuse de Guvern, fie și în ordinea în care ele au apărut (prin așa-zisele „pachete” aplicate mai întîi populației, cum se știe, și nu sinecuriștilor). Mă număr printre puținii profesori care nu sînt de acord cu proiectatele mișcări revendicative din toamnă, considerînd că și în Educație trebuie făcute sacrificii, chiar dacă domeniul este o „Cenușăreasă” a diverselor bugete naționale de cînd se știe. Voi fi afectat în mod direct de „ajustări”, dar le accept fără să mă revolt, sperînd că astfel țara se va redresa. Mai mult, m-am bucurat cînd Daniel David a preluat conducerea Învățămîntului, spunîndu-mi că avem, iată, în sfîrșit, un universitar autentic la vîrf, care va gestiona acest complicat proces paideic al societății, responsabil pentru viitorul generațiilor de cetățeni. Prin urmare, ceea ce urmează mai jos reprezintă un discurs à contre cœur, însă nu doar justificat, ci și inevitabil.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu problemele școlii autohtone, un scurt preambul explicativ. În legea Educației din 2011 s-a introdus obligativitatea unui „masterat didactic” în universități (pentru toți absolvenții de licență cu profil de predare, adică pentru majoritatea domeniilor, de la umanioare pînă la științele exacte). Acest masterat unic (organizat de departamentele educaționale din instituțiile academice) înlocuia vechile „module pedagogice” pe care studenții doritori să devină profesori le făceau obligatoriu pe parcursul facultății sau ulterior. Masteratul prelua așadar sarcina modulelor de „a crea” (de „a forma”, cum spun pedagogii) „profesori”. Foarte frumos pe hîrtie. Mulți oameni, nededați cu perspectiva de ansamblu, s-au entuziasmat. „Vom avea de acum”, se declara în unele cercuri, „profesori profesioniști” (de parcă aceia existenți de măcar două secole pe plaiuri mioritice ar fi fost pînă atunci „amatori”). Numai că, nu-i așa, socoteala de acasă nu se potrivește deloc cu cea din tîrg.
Foarte curînd, universitățile au realizat că respectivul „masterat” era o piatră de moară legată de gîtul facultăților creatoare de profesori. De ce? Suprafinanțat și, mai ales, cu obligativitatea lui unilaterală pentru accederea la meseria didactică, el practic „închidea” de facto „masteratele profesionale”. Ce sînt acestea din urmă? Nimic altceva decît continuarea la un nivel superior a studiilor de profil începute de un tînăr la ciclul anterior, de licență. Să nu uităm că, prin aderarea la sistemul Bologna, universitățile românești și-au redus programele de licență din majoritatea facultăților (în speță, chiar din cele vizate de „masteratul didactic“) de la patru ani la trei ani. Măsura în cauză a constituit un dezastru educațional, limitînd nivelul de pregătire a unui student pentru piața muncii. Așa-numitele „masterate profesionale” au salvat, într-o anumită măsură, situația, oferind încă doi ani de studii pentru fiecare domeniu. Ele aduc absolvenți în societate pregătiți în mod real, adică științific, pentru meseria lor.
„Masteratele profesionale” sînt, în consecință, pansamentul vindecător pentru „rănile” cauzate de modelul Bologna. Administratorii de la toate nivelurile, în urma protestelor facultăților din țară, au înțeles catastrofa universitară ascunsă în mărul otrăvit al „masteratului didactic” și, deși prevăzut în lege, au oprit crearea lui prin diverse măsuri adiționale (ordonanțe de urgență, autonomie universitară etc.). A venit însă noua lege a Educației, unde măsura înființării „masteratului didactic” s-a reluat în mod obtuz. Culmea, prevederea și-a găsit un susținător fervent în actualul ministru al Educației, domnul Daniel David. Adepții ideii spun așa: nu e o catastrofă „masteratul didactic”, întrucît va funcționa alături de cele „profesionale”, studentul avînd posibilitatea de a alege. Parol, monșer, alegerea s-a făcut deja prin obligativitatea „masteratului didactic” în meseria profesorală! Nici un tînăr nu va mai veni la „masteratul profesional”, dorindu-și imediat patalamaua job-ului în mînă și nu ani pierduți.
În plus, nimeni nu se va supune supliciului a două masterate, pentru a se pregăti și ca profesor, și ca specialist. „Masteratele profesionale” vor dispărea, iar universitățile vor scoate „profesori” semidocți în domeniile lor (cu doar trei ani de licență pe profil). Argumentul că avem „masterate didactice” și în alte țări nu stă în picioare. A se vedea ce înseamnă un masterat didactic în Germania! Înseamnă o programă de studiu unde 75% din materii sînt din domeniul profesional și numai 25% din spațiul psiho-pedagogic. Intrarea „masteratului didactic” în sistemul universitar din România va fi ultima lovitură dată pregătirii academice a tinerilor. Va fi moartea spiritului în universități, pentru a-l parafraza pe Allan Bloom. O moarte, culmea, de mult anunțată.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.
