„Eu sînt povestea acestor trei femei și a nici uneia dintre ele. O ultimă legătură între trecutul bunicii mele și viitorul fiicei mele. Eu sînt generația sfîșiată între ieri și mîine. Cum să mă povestesc?”
E dificil să o povestești pe scriitoarea Ioanna Elmy pentru că viața ei reală pare a ține pasul cu romanul ei tulburător de debut, Născute din vinovăție, apărut la Editura Polirom, în 2025, în traducerea excelentă din limba bulgară a Marianei Mangiulea Jatop. A trăit, a studiat și a scris trecînd mereu peste granițele reale și imaginare dintre Bulgaria, Franța, Țările de Jos și SUA, este dublu licențiată la Sorbona (în Engleză și Relații Internaționale), are un master în Comunicare Politică la Universitatea din Amsterdam și colaborează ca jurnalistă, cu articole și eseuri literare, la mai multe publicații din Bulgaria și din lume, preocupată fiind atît de problemele din spațiul american, unde locuiește o parte din timp, cît și de modernizarea canonului literar bulgar. Am conturat acest CV al Ioannei Elmy nu întîmplător, ci pentru că ne ajută să înțelegem mai bine Născute din vinovăție, pentru care a primit premii și nominalizări prestigioase și care a fost tradusă în peste 15 limbi.
Înainte să citesc cartea, nu bănuiam că românii și bulgarii au atîtea în comun. Nu doar la nivelul istoriei recente (dictatura, căderea comunismului, anii ’90 dificili economic, pînă și primul McDonald’s deschis, intrarea în NATO și UE), ci și în privința relațiilor de familie – unele disfuncționale, cu sentimente cenzurate, comunicate parțial ori eronat. Familii problematice care transmit mai departe, din generație în generație, trauma, rușinea, frica, dependența, anduranța, vinovăția. Familii care supraviețuiesc, agățîndu-se de ancore de carton, sărăciei, violenței, alcoolismului, ratării. Care nu aruncă nimic, strîng toate vechiturile în sertare și cutii, expirate de mult, ca o viață netrăită.
„Ca în cazul tuturor oamenilor care nu știu ce să facă cu sine, și pentru ea cuvîntul favorit adresat celorlalți este «trebuie»”, spune protagonista Iana despre mama ei, Lili, etern nemulțumită, pentru care orice eșec al fetei echivala cu unul al ei, ca mamă, și pentru care viața însemna muncă și disciplină zilnice. „Acasă nu era loc pentru două victime”, deduce Iana cînd bunica Eva o roagă să fie mai înțelegătoare cu mama ei. Urăște frica de pericole inexistente și de bîrfele oamenilor, cînd, de fapt, „nimănui nu-i pasă de nimeni, toți sînt excesiv de ocupați cu persoana lor”. SUA erau văzute drept țara tuturor posibilităților, acel „tărîm al făgăduinței” unde Iana ar fi putut, în sfîrșit, să-și cîștige propriii bani, chiar dacă la negru (bani legat de care mama ei o mustra mereu cum că nu le cunoaște valoarea).
În SUA, Iana realizează că, la maturitate, are parte de libertatea mult visată, dar nu găsește uneltele pentru a o administra – toate interdicțiile și chestionările de care a avut parte au fost internalizate și o urmăresc („pur și simplu am transferat granițele periculoase în capul nostru”). După o viață de „trebuie” și de „așa nu”, îi este greu să-și asume luxul de a alege. În același timp, libertatea vine și cu eterna condiție a emigrantului – rupt de familie, de o cultură pe care o cunoștea, nici acolo, nici aici, înstrăinat, într-o continuă căutare („Poate că într-o zi voi găsi un acasă al meu. Nu imediat, dar cîndva. Într-o zi.”).
„[...]întoarcerea este un mit, o minciună – odată ce a plecat, chiar și pentru scurtă vreme, omul poartă cu sine toate rătăcirile sale prin lume”, constată Iana, nevoită să revină din SUA în Bulgaria pentru un moment delicat de familie, după o vreme în care comunicarea cu ai ei se făcea cu parcimonie („[...]părinții ni se mută în telefoane, îi ținem acolo la o distanță sigură, nu cumva asta e închisoarea la care îi pedepsim pentru toate greșelile lor?”). Începe prin a face o plimbare prin Sofia, pe traseele ei din copilărie, din dorința de a da „un ospăț în cinstea nostalgiei”, regăsește aproape neschimbat vechiul liceu, cu elevii adunați în locul de fumat, o cafenea închisă, iar alte clădiri dispărute cu totul. Din mirosul de ploaie și de castane lipsea ceva, trecutul nu se mai potrivea, părea că viața a continuat și fără ea. „Orașul natal trăiește cel mai clar în amintirile din copilărie”, își spune, ori poate acestea sînt primele semne ale îmbătrînirii – să renunți să mai vezi lumea schimbîndu-se.
Prin Născute din vinovăție, roman pe care l-a scris în trei țări și l-a terminat la 25 de ani, în 2020, Ioanna Elmy reușește să trimită în lume un strălucit reprezentant al literaturii est-europene post-comuniste, o literatură emergentă, care vine cu teme și unghiuri noi, îndrăznețe, diferite de cele tradiționale. Ceea ce leagă atît de strîns popoarele din această parte de lume ar putea fi constatarea că, pentru a începe să-ți iubești patria (ori familia), trebuie s-o părăsești mai întîi.
Ioanna Elmy va fi prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest, eveniment care va avea loc la București, între 3 și 7 iunie 2026.
