Vestea bună e că avem un fel de dezbatere națională privind o decizie majoră a Uniunii Europene – tratatul comercial cu statele din America Latină reunite în Mercosur. Vestea proastă e că, la nivel politic cel puțin, ea e purtată urechist, fără să se menționeze foarte mult procedura complicată care trebuie parcursă pînă la intrarea în vigoare a acordului, cu nenumărate blocaje posibile. Al doilea lucru mai puțin remarcat este inconsecvența stranie dintre pozițiile unora dintre reprezentanții coaliției – pe de o parte, ne opunem împreună cu restul Uniunii Europene barierelor tarifare impuse de Statele Unite (eufemismele din declarațiile oficiale privind nevoia de colaborare pot fi ignorate), dar sîntem foarte supărați cînd se creează o zonă de liber schimb gigantică, din care facem parte și de care putem profita. E neclar de ce protecționismul american e rău, dar cel european e bun. Dar asta e o discuție pe care trebuie să o poarte economiștii.
Aș remarca altceva – atitudinea de părinte tolerant a premierului Bolojan, care urmărește aproape înduioșat cum membrii cabinetului său se înjură voios și se acuză unii pe alții de trădare. Mai exact, PSD crede că ministra de Externe, Oana Țoiu, a „trădat” fermierii români atunci cînd a votat, în numele României, în favoarea acordului cu latino-americanii, fără o consultare prealabilă în interiorul Guvernului.
Aici pot fi două explicații simple și amîndouă îl fac pe Ilie Bolojan să arate rău – prima dintre ele, și cea mai plauzibilă, e că PSD e ipocrit și pretinde că e surprins de conținutul unui acord care se negociază de vreo 25 de ani. Dacă ministrul PSD al Agriculturii de abia acum află de el, asta e grav. Pentru ministru. În ceea ce îl privește pe premier, e greu de înțeles de cît respect se bucură în cadrul coaliției, dacă unul dintre membrii importanți alege să iasă totuși în public pe baza unor neadevăruri flagrante. A doua explicație pentru acest conflict ar fi că statul român e totuși așa de vraiște, încît ditamai partidul aflat la guvernare aproape permanent în ultimii 30 de ani nu știe ce Dumnezeu se întîmplă în guvernele din care face parte. Și, în acest caz, poziția premierului e mai degrabă ridicolă. Nu poți să nu te întrebi ce coordonează domnia sa în acele ședințe de Guvern? Coordonează ceva? Contează în vreun fel sau partidele coaliției fac fiecare ce le taie capul și avem nu unul, ci patru guverne, fiecare cu trei-patru miniștri liberi să ne angajeze în orice aventură li se pare lor interesantă?
Înclin totuși să cred că aici e vorba doar de cinismul PSD care, înghesuit între AUR și electorat, își descoperă noi și noi valențe populiste. O notă specială pentru eurodeputatul Victor Negrescu, veșnic candidat ghinionist la poziția de comisar european, care descoperă brusc că „totul putea să fie mult mai simplu dacă cei responsabili de acest domeniu al afacerilor europene, fie că vorbim de externe sau economie, făceau acest minim efort de definire a poziției naționale prin dialog cu partenerii sociali, experți, societatea civilă și partidele politice din Parlamentul României. O dezbatere reală, cu argumente și date, care să genereze un mandat național adoptat în ședință de Guvern”. Dl Negrescu pare să uite complet că partidul domniei sale e parte din acest cabinet. Ce l-o fi împiedicat să discute acordul Mercosur e neclar. A refuzat Oana Țoiu să răspundă la telefon? Și-a pus muzică în căști premierul? Nu s-a reunit comisia de agricultură de la Camera Deputaților condusă de… surpriză, deputatul PSD Ionel Ciunt? De ce nu l-am auzit pe Sorin Grindeanu vorbind despre Mercosur? PSD pare perfect competent să creeze dezbateri în coaliție atunci cînd dorește.
Răspunsul e relativ simplu – de fapt, PSD nu e interesat de schimburile comerciale agricole dintre România și Argentina sau Paraguai, ci doar de sentimentul pesedist al ființei, care zilele astea suferă de tremurici existențial privind către AUR.
În cazul premierului, ar trebui să ne îngrijoreze lipsa de respect din partea celor pe care, teoretic, îi coordonează. Adaug aici și declarația stupefiantă a ministrului Justiției care, întrebat dacă demisionează în caz că i-o cere prim-ministrul, a răspuns sec: „nu”. Un premier un pic mai ferm l-ar fi demis doar ca probă a unei ierarhii funcționale, indiferent de ce lucrări de control o mai fi copiat dl ministru de-a lungul carierei sale.
Pare banal, însă felul în care e tratat premierul ne indică șansele de succes ale guvernului. Judecînd după exemplele de mai sus, aș zice că ele sînt mici spre inexistente. Nu trebuie să ne mirăm neapărat de haos, ci doar de faptul că el nu e mai mare. Cît despre PSD, ar trebui, probabil, să fim îngrijorați de lipsa de respect față de adevăr și de ușurința cu care acest partid alunecă spre un populism găunos și ineficient, în vremuri în care ar fi putut să arate că are, totuși, un pic de caracter. Deocamdată găina aia din Paraguai de care ne apără PSD e mai dotată moral decît principalul partid de guvernare al României.
.jpg)
