Summit-ul de luna trecută dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele chinez, Xi Jinping, a semnalat că relația sino-americană trece de la o confruntare intensă la o situație mai stabilă. Ambele părți s-au angajat să promoveze o „relație constructivă de stabilitate strategică”. Dezacordurile dintre cele două părți nu au dispărut, dar fiecare a ajuns să înțeleagă că o escaladare continuă este costisitoare, periculoasă și nesustenabilă. Concurența trebuie să fie guvernată de reguli, iar disputele trebuie gestionate.
Această concluzie se bazează pe o logică strategică solidă. În timpul Războiului Rece, perspectiva „distrugerii reciproce asigurate” a împiedicat Statele Unite și Uniunea Sovietică să se angajeze într-un conflict militar direct. Nici una dintre părți nu avea încredere în cealaltă, dar ambele au înțeles că nu ar putea exista un cîștigător real în urma unui război de escaladare între puteri nucleare.
O logică similară se aplică relației economice dintre SUA și China. Desigur, interdependența economică nu este același lucru cu descurajarea nucleară, iar costurile potențiale ale unor erori de judecată nu ating același nivel. Dar într-o lume caracterizată de lanțuri valorice globale interconectate, SUA și China au dezvoltat, fără îndoială, o relație de „suferință economică reciprocă asigurată”. Dacă una dintre părți ar încerca să o paralizeze pe cealaltă prin decuplare totală, tactici de presiune extremă sau măsuri de întrerupere a lanțurilor de aprovizionare, aceasta ar afecta în egală măsură și propriile companii, consumatori și piețe financiare.
Acest lucru marchează o schimbare importantă în relațiile dintre marile puteri. Din perspectivă istorică, țările care au intrat într-un război aveau legături economice restrînse. Chiar și în cazul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, comerțul se dezvoltase, dar se desfășura, în mare parte, între industrii diferite. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial comerțul a devenit din ce în ce mai „intra-industrial”, iar acum, relația economică dintre SUA și China a mers chiar mai departe. Ea a devenit mai profundă, dar și mai vastă decît formele anterioare de interdependență economică între marile puteri.
La mijlocul anilor 2020, SUA și China nu se limitează doar la a cumpăra și a vinde una de la cealaltă. Economiile lor sînt profund integrate în aceleași sisteme de producție, rețele de inovare și piețe financiare. A escalada un conflict bilateral înseamnă a-și provoca sieși un prejudiciu grav. Acest lucru este valabil atît în cazul unui război, cît și în cazul unei decuplări totale.
Deși interdependența economică nu împiedică automat războiul, ea crește costul declanșării unui conflict scăpat de sub control. Ea reprezintă un fel de poliță de asigurare sau forță stabilizatoare, dar numai atunci cînd țările respectă limitele de bază, mențin deschise canalele de comunicare și realizează importanța evitării unor erori de calcul periculoase.
Războiul dintre Rusia și Ucraina oferă un exemplu edificator despre cît de prost pot evolua lucrurile. Înainte de război, Europa și Rusia erau puternic conectate prin comerțul cu energie. Dar această relație nu a împiedicat ostilitățile. Problema consta în natura dependenței, care era în prea mare măsură concentrată într-un singur sector, asimetrică structural și ușor de transformat în mijloc de presiune, odată alterate relațiile politice. Lecția nu e că interdependența economică este un garant ineficient al păcii, ci că aceasta trebuie să fie echilibrată și gestionată corespunzător.
În ultimii ani, multe țări au pus accentul pe reducerea riscurilor, securitatea lanțului de aprovizionare și autonomia strategică. Aceste preocupări sînt de înțeles. Pandemia COVID-19, noile războaie, sancțiunile și restricțiile tehnologice au subliniat vulnerabilitățile și compromisurile impuse de globalizare. Dacă însă fiecare formă de interdependență este tratată ca o amenințare la adresa securității, și fiecare legătură economică ca o sursă de slăbiciune strategică, lumea riscă să înlocuiască o formă de pericol cu alta. Reducerea riscurilor poate degenera în decuplare, iar eforturile de asigurare a securității lanțurilor de aprovizionare pot declanșa o confruntare directă între blocurile globale.
O lume mai fragmentată nu ar fi una mai sigură. Constrîngerile pe care marile puteri și le impun reciproc ar fi mai slabe, iar riscul de conflict mult mai mare. Prin urmare, obiectivul nu este acela de a pune capăt interdependenței, ci de a o face mai sigură, mai echilibrată și mai ușor de gestionat. Trebuie să ne consolidăm reziliența rămînînd în același timp deschiși, să menținem cooperarea fără a evacua concurența și să păstrăm comunicarea în ciuda dezacordurilor. Reducerea riscurilor ar trebui să aibă limite, politicile de securitate ar trebui să fie proporționale, iar concurența strategică ar trebui să aibă plase de siguranță.
Această viziune se aliniază conceptului chinezesc străvechi de „he er bu tong”: „armonie fără uniformitate”. Armonia nu înseamnă eliminarea diferențelor, ci faptul că diferențele nu duc la confruntare. În relațiile internaționale moderne, această idee poate fi consacrată prin incluziune instituțională. Avem nevoie de o ordine internațională care să poată acomoda mari puteri cu sisteme, căi de dezvoltare și interese diferite în cadrul aceluiași cadru global.
Recentul summit SUA-China a fost important deoarece a evidențiat acceptarea de către ambele țări a faptului că două puteri nucleare puternic ancorate în economia globală nu pot face din escaladare o strategie pe termen lung. Relațiile dintre SUA și China vor continua să presupună, în mod firesc, concurență și tensiuni. Dacă însă ambele părți sînt capabile să mențină concurența în limitele regulilor, să păstreze preocupările pentru securitate în limite rezonabile și să transforme interdependența într-un factor de stabilitate, mai degrabă decît într-o armă, ele vor fi creat o bază pentru pace.
Interdependența nu poate garanta pacea, dar, în lipsa ei, pacea va deveni mai fragilă. Sarcina Statelor Unite și a Chinei e acum de a evolua spre o relație de interdependență mai echilibrată, bazată pe reguli și mai ușor de gestionat. Alternativa ar fi o lume mult mai periculoasă.
Qiyuan Xu, cercetător principal la Academia Chineză de Științe Sociale, este autorul a numeroase cărți, printre care Reshaping the Global Industrial Chain: China’s Choices.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto 1: Wikimedia Commons
Foto 2: he er bu tong
