Scurta carieră guvernamentală a premierului Dragoș Anastasiu s-a încheiat cu o conferință de presă tragicomică în care ni s-a cerut să fim empatici cu necazurile unui antreprenor asuprit de un funcționar al statului. Explicații subțiri și acrobații morale dublate de absența unei întrebări esențiale: cîți fraieri au încercat, în cei opt ani de zile în care companiile fostului vicepremier au dat „șpagă de supraviețuire”, să desfășoare o activitate economică cinstită în același domeniu? Cîți dintre ei au supraviețuit în business-ul acela? Cîți au sfîrșit umiliți și săraci? Cîți au rămas doar cu o firmă de apartament și vreo două microbuze jerpelite?
Asta este partea pe care numărul surprinzător de mare de partizani ai relativismului moral ieșit la iveală zilele astea nu vor să o abordeze. „Supraviețuirea” despre care vorbește dl Anastasiu are și valoarea unor pierderi directe pentru concurenții săi mai puțin norocoși cînd vine vorba despre relații de durată cu inspectorii ANAF.
Dacă ar fi fost mai bine sfătuit, dl Anastasiu ar fi putut să facă din experiența sa o lecție despre riscurile unui sistem imperfect care poate fi îmbunătățit. Ar fi putut face asta din afara Guvernului, vorbind cinstit despre experiențele sale (poate chiar scriind o carte). A ales însă să cedeze în fața orgoliului și ambiției de a lua decizii despre sănătatea unui sistem la putreziciunea căruia a contribuit.
Întrebarea aproape obsesivă dacă cei care l-au numit acolo îi cunoșteau detaliile biografice își are rostul ei. Pentru că spune foarte multe despre raportarea la societate a politicienilor. Premierul a răspuns tîrziu și neconvingător, păstrîndu-și morga aceea de om care se sacrifice, dar care uneori e dezamăgit că restul lumii nu se ridică la înălțimea pretențiilor sale. Nu sîntem departe de momentul în care o să vedem afirmații de tip „Nu îl merităm pe Bolojan”. Nu știu cui servește acest mini-cult al personalității, dar sigur nu premierului. Pentru că adversarii săi, inclusiv din zona partenerilor la guvernare, simt zilele astea că va fi mai ușor decît credeau să îl decredibilizeze, să îl ridiculizeze și să îl facă, în cele din urmă, irelevant.
Ce are de apărat premierul nu e imaginea proprie, ci succesul potențial al agendei reformiste pe care o promovează. La o lună de la instalarea guvernului, coșmelia se clatină sub ambiguități, tăceri prelungite și zbateri interne ce puteau fi lesne evitate. Nu e vorba numai despre incidentul cu Anastasiu, ci și despre refuzul de a identifica responsabilii pentru eșecul PNRR, bîlbele stranii de la Ministerul Educației, numirile discutabile în funcții (Curtea de Conturi e un exemplu) și multe alte astfel de mici momente și întîmplări care sapă ferm la temelia eforturilor de reparare a instituțiilor publice. Nici o campanie de imagine nu va putea învinge faptele. Ele se acumulează, unul cîte unul, pînă cînd umbra compromisurilor, deciziilor greșite și a lașităților va fi mult prea mare și imposibil de îndepărtat.
E mult prea devreme. Sigur că lunile de miere durează mai puțin în vremuri de criză, însă degradarea acestui guvern se întîmplă accelerat sub ochii noștri, iar dl Bolojan, departe de a fi liderul ferm și vizionar care promitea să fie, e mai degrabă confuz și depășit de situație.
Sigur că există rezistență, e firesc să fie așa. Sigur că structurile afectate de deciziile concrete sau potențiale ale premierului vor protesta și vor încerca să le oprească, însă cred că de-abia aici se fac diferențe între lideri și accidente. Premierul încă mai are timp să analizeze și să ia decizii care să nu îi compromită și mai mult agenda. Însă nu foarte mult. Pentru că adversarii săi văd și profit, iar susținătorii sînt pretențioși. Aceștia din urmă au o limită relativ mică de toleranță și un sentiment al ridicolului suficient de mare cît să înceteze de a căuta justificări pentru orice pas greșit al Guvernului.
Vine toamna, cînd efectele serialului difuzat în episoade-pachet de reformă se vor resimți mai clar. Rezistența surdă din sistem va deveni rezistență pe străzi, în curțile școlilor sau pe treptele instituțiilor. De-abia atunci credibilitatea premierului trebuie folosită. Însă ca să poată fi utilizată, ea trebuie să existe. Deocamdată se consumă în greșeli neprovocate și lesne evitabile, care au în comun sigla Guvernului afișată placid și agnostic la oră de vîrf pe șapte canale TV și pe YouTube.
