Jürgen Habermas, decedat de curînd la vîrsta de 96 de ani, a fost un titan al filozofiei postbelice. Teoria sa privind sfera publică, ce fundamentează legitimitatea politică pe dezbaterea rațională, mai mult decît pe rezultatele electorale, a fost una dintre cele mai influente idei din gîndirea democratică modernă. A fost o idee înaintată la vremea ei, dar din ce în ce mai contestată în epoca noastră.
Născut la Düsseldorf în 1929, viața lui Habermas s-a schimbat complet în 1945. Conștientizarea faptului că a crescut sub un regim criminal – și teama sa permanentă că Germania ar putea suferi o recidivă politică – i-au modelat viața și opera. Dar el lasă în urmă o lume care pare să demoleze tot ceea ce a apărat el – atît ca savant, cît și ca intelectual public angajat politic.
Habermas e considerat de obicei liderul celei de-a doua generații a Școlii de la Frankfurt, o mișcare intelectuală dedicată analizei critice a societății. Dar, spre deosebire de predecesorii săi – inclusiv mentorul său, Theodor W. Adorno, și personalități precum Max Horkheimer și Herbert Marcuse –, Habermas a văzut în comunicarea lingvistică fundamentul interacțiunii sociale umane. În viziunea sa, limbajul nu reprezintă doar o serie de reguli care le permit indivizilor să împărtășească informații și să se coordoneze între ei; mai mult de atît, prin interacțiunea lingvistică îl recunoaștem pe celălalt ca pe un individ care înțelege ceea ce spunem și are capacitatea și libertatea de a răspunde.
Habermas a dezvoltat implicațiile acestei idei într-o serie de cărți inovatoare, printre care Sfera publică și transformarea ei structurală (1962), The Theory of Communicative Action (1981) și Between Facts and Norms (1992). El a susținut că problemele societății moderne pot fi ameliorate dacă funcționarea economiei și a guvernului se subordonează unui discurs public informat și critic, în care „forța firească a argumentului mai bun” se poate afirma.
Americanul teoretician al dreptului Ronald Dworkin a remarcat la un moment dat că pînă și „faima lui Habermas este faimoasă”. Deși era conștient de statutul său, filozoful era extrem de generos, făcîndu-și timp să discute despre opera sa cu tineri cercetători ca mine. La seminariile pe care le ținea în calitate de invitat, care însoțeau frecventele sale turnee de conferințe, el făcea adesea turul sălii, prezentîndu-se pe nume tuturor studenților fascinați.
Habermas a fost un participant activ la sfera publică pe care o teoretizase și un provocator neobosit care a modelat cele mai multe dezbateri majore din Germania postbelică. Avea un talent unic de a identifica ceea ce rămînea nespus, dar trebuia adus în discuție, combinat cu un efort constructiv de a promova orice rezultat pe care îl considera nu doar dezirabil, ci și posibil. Criticii săi îi subapreciau adesea teoria despre politică și societate, considerînd că se bazează pe exemplul unui seminar de masterat. Dar Habermas știa cum funcționează lumea cu adevărat. Știa că sfera publică e adesea sălbatică și haotică, și a dat dovadă de o toleranță uimitor de mare față de conflict și de contestare, atunci cînd lua parte la ele.
Și a făcut asta adesea, exprimîndu-se cu privire la o gamă largă de probleme, inclusiv mișcarea studențească din 1968 (de care s-a distanțat ulterior, din cauza refuzului unor lideri de a renunța la violența revoluționară), încălcările libertăților civile, încercările de relativizare a Holocaustului, politica de imigrare și reunificarea Germaniei. Capacitatea sa de a provoca indignare nu a scăzut niciodată. Cel mai recent, reacțiile sale la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina și la ofensiva militară a Israelului în Gaza au atras condamnări vehemente din partea criticilor săi, care au considerat că preocupările sale pacifiste legate de revenirea războiului în Europa și îngrijorările sale privind creșterea antisemitismului nu mai erau în pas cu vremurile. Totuși, ambele preocupări își aveau rădăcinile în recunoașterea faptului că Holocaustul rămîne un element central al politicii germane.
Deși Habermas a modelat în mod indelebil politica și cultura Germaniei postbelice, după Războiul Rece el și-a îndreptat atenția din ce în ce mai mult spre exteriorul țării. În această perioadă de globalizare rapidă, a devenit din ce în ce mai preocupat de ascensiunea finanțelor internaționale și a forțelor pieței globale. El a răspuns noilor realități susținînd o Uniune Europeană revizuită, cu puteri democratice, pe care o considera singurul mijloc capabil să subordoneze piețele transnaționale autodeterminării democratice.
Habermas a subliniat că succesul intelectualilor publici nu ar trebui măsurat în termeni de rezultate, ci în termenii capacității lor de a îmbunătăți calitatea dezbaterii publice: ei trebuie să garanteze că argumentele și vocile importante, dar trecute cu vederea, beneficiază de o audiere echitabilă. I-a fost cu siguranță foarte greu să vadă cît de frecvent îi respingeau colegii participanți la dezbaterea publică punctele de vedere. După ce, vreme îndelungată, a părut nepăsător, el și-a mărturisit recent disperarea în fața faptului că lumea postbelică, la a cărei construire a contribuit cu atîta sîrguință, era demontată treptat, „pas cu pas”. A trăit suficient de mult pentru a fi martor la ascensiunea unei noi generații de lideri politici care nu împărtășesc angajamentul său față de dialog, multilateralism, drept internațional și democrație.
Habermas nu a fost gînditorul chietist și apolitic zugrăvit de mulți dintre criticii săi – nici ca filozof, nici ca intelectual public. În conformitate cu angajamentele practice ale Școlii de la Frankfurt, căreia îi aparținea, el a dat ascultare chemării marxiste către o filozofie care nu doar interpretează lumea, ci încearcă să o și schimbe. De aceea, faptul că a trecut în neființă în dimineața zilei de 14 martie, aniversarea morții lui Karl Marx, e cît se poate de potrivit. Într-o perioadă în care democrația este în declin și ordinea internațională este definită din ce în ce mai mult de forța arbitrară, mai degrabă decît de puterea legitimă, abordarea comunicativă a lui Habermas ne va lipsi.
Peter J. Verovšek este profesor-asistent senior de Istorie și teorie a integrării europene la Universitatea din Groningen și autorul cărții Jürgen Habermas: Public Intellectual and Engaged Critical Theorist (Columbia University Press, 2026).
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Foto: Jürgen Habermas
