„e despre trei tinere poete / care pierd noțiunea timpului / cînd e vorba de poezie / și noțiunea distanței / cînd e vorba de teatru / e despre trei tinere poete / care aleargă pe arterele Chișinăului / zîmbind trecătorilor.” Nu știam aceste versuri ale poetei Maria Ivanov cînd am ajuns pentru prima dată la Chișinău, invitată a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, în cel mai important week-end din septembrie. Dar am cunoscut-o pe Maria, în prima mea seară la Chișinău, exact așa cum scrie ea în volumul Aici nu ai pe cine te baza: îmbrățișîndu-ne și rîzînd pe stradă, alături de poeta Lena Chilari, moldoveanca stabilită la Cluj, cu care m-am împrietenit anul trecut la FILIT Iași. A doua zi, de dimineață, am întîlnit-o pe poeta Tatiana Grosu și am avut un laborator literar la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, ghidate de profesoara de limba română Svetlana Popa. Cu Maria și cu Tatiana am petrecut acele zile dintr-un anotimp care, de fapt, nici nu există în calendar – unul al literaturii, într-un Chișinău îmbrăcat în straiele care-i vin cel mai bine, cele de toamnă.
La FILIT Chișinău – CHILL Edition am fost prezentă prin amabilitatea Institutului Cultural Român și am participat, ca jurnalist cultural, la două dezbateri. La prima dintre ele am discutat despre Particularitățile jurnalismului cultural, alături de Diana Popescu, Cătălin Striblea și Péter Demény, în moderarea acestuia din urmă. S-au ridicat multe întrebări: cum alegi subiectele, cînd scrii despre ele (la cald, cînd apar în toată presa, sau după un timp, cînd se mai sedimentează lucrurile), cum faci ca textul tău să aibă un unghi nou, cît de importantă este atenția la detalii, cum lupți cu lentoarea dată de print cînd rețelele sociale oferă informații instantaneu, cum îți adaptezi discursul la online, cum tratezi comentariile negative și ce faci, ca jurnalist, cu propriile opinii despre un eveniment cultural la care ai fost invitat – scrii și cînd nu-ți place ce ai găsit? Te legi de lucrurile bune? Îl critici? Promovezi cu prioritate ceea ce-ți place ție?
Am vorbit despre importanța documentării, în această lume tot mai grăbită, în care, de multe ori, interviurile se transformă în întrebări ce deja s-au mai pus. Am rămas cu un răspuns neterminat pentru jurnalista moldoveancă Victoria Cușnir, care mărturisea că își pune de multe ori problema rostului – petrece mult timp citind cărțile, în singurătate, apoi invitînd scriitorii la dialog, promovînd lectura și alte evenimente culturale, pînă ar putea duce o viață mai liniștită, cu mai mult timp liber, dacă nu ar simți că are această datorie. Mai există un public suficient de numeros, cititor și consumator de cultură? Începusem să spun că noi, jurnaliștii culturali, e nevoie să ne gîndim în primul rînd nu la cîți oameni ne citesc, ci la ce fel de public este acesta. Sînt oameni care ne urmăresc nu pentru poze sau informații pe care le-ar putea lua de pe un site ori dintr-un comunicat de presă, ci pentru că au nevoie de o intermediere, de o contextualizare, de o punere sub lupă a produsului cultural. Au nevoie ca tu, ziaristul, să te fi documentat deja și să știi tot ce s-a scris despre subiect, să prezinți esențialul într-o formă corectă, concentrată, și să completezi imaginea cu detaliile pe care le-ai observat pentru că ai știut unde să te uiți, cu punctele de vedere ale curatorilor, criticilor, organizatorilor, ale tuturor celor implicați.
A urmat, în aceeași zi, masa rotundă Cum vorbim despre literatură, un atelier dedicat jurnaliștilor și oamenilor implicați în piața de carte din România și Republica Moldova, moderat de Diana Popescu, în care ni s-au alăturat Maria Ivanov, Ana Mărgineanu, Diana Mihuță, Victoria Cernea, Victoria Cușnir, Alexandru Bordian, Vitalie Ciobanu și Dumitru Crudu. Am vorbit despre importanța și rolul criticii literare, despre jurnaliștii ori influencer-ii prezenți constant pe rețelele sociale pentru a face recomandări de carte, iar eu am aflat de la Ana Mărgineanu despre #diez, site-ul din Republica Moldova care încearcă să vină în sprijinul tinerilor cu informații utile, comentariu de evenimente sociale, dar și cu recomandări culturale. Victoria Cușnir spunea că este greu pentru autorii, dar și pentru muzicienii moldoveni să fie cunoscuți în România și mi-am dat seama că eu n-am făcut niciodată această diferențiere între scriitorii moldoveni și cei români – spuneam că sînt de loc din Chișinău la fel cum aș fi zis că sînt din Cluj sau Iași. Pentru că scriu și eu poezie, am avut ocazia să-i cunosc și să-i citesc pe mulți dintre ei, unii stabiliți în România sau în străinătate: Lena Chilari, foarte activă pe scena poetică clujeană, Diana Iepure, cu a ei carte de versuri În rest, viața e frumoasă, care vorbește pe limba tuturor cetățenilor din „Patria borcanelor”, Anda Vahnovan, de care m-am apropiat la FILIT Iași, Moni Stănilă, amfitrioana nopții de poezie de la Chișinău, pe care am cunoscut-o prin și printre rîndurile ei din Ofsaid. Cu poezia Mariei Ivanov, cu cele „două puncte albastre / paralele / în cădere liberă” și a Tatianei Grosu, cu t „ca timbrele de pe scrisorile arse”, am făcut cunoștință în cel mai frumos mod cu putință: auzind-o recitată chiar de poete, la Noaptea albă a poeziei.
Am plecat din Chișinău strîngînd în suflet nu doar autorii – cu care am împărțit zile cu soare filtrat prin miere și nenumărate crizanteme albe, primite de la elevi –, ci și fetele-voluntare FILIT, cele mai multe dintre ele în ultimul an de liceu, care mi-au încredințat poveștile, bucuriile, temerile lor și cu care am rîs mult, cum numai într-o familie o poți face. „am să duc / aceste / borcane / goale / în țara / din care / le-am adus / pline”, scrie Mihail Vakulovski în prefața cărții Dianei Iepure și aș fi zis că acesta este destinul tuturor celor care au lăsat un „acasă” în urmă. Eu am trecut în Moldova cu toate camerele inimii pline doar cu ecou și m-am întors cu ele dînd pe dinafară de emoție, frumos și oameni – oameni pe care chiar te poți baza.
Foto: FILIT Chişinău
.jpg)
